Nu, nu am să fac o disertaţie despre vremea soldatului patriot prin lege, desprea vremea când i se turna în ureche mândria de a sta cu pieptul la hotare... Nici despre tehnologia fabricării ciorapilor de bumbac, de culoare kaki, groşi, moi, înalţi pînă aproape de genunchi. Cred că a fost un secret bine păzit, pentru că erau confecţionaţi dintr-un material misterios, compozit, cu proprietăţi incredibile. Pe cât erau de moi dimineaţa, la echipare, pe atât erau de ţepeni seara, după apel! Păreau nişte cizme bicolor, verzui de la gleznă în sus şi maro în cealaltă parte! Iar despre miros... pffff, ei bine, aici începe structura ştiinţifică a textului meu!
Armata, corectă ori ba, necesară ori ba, avea câteva aspecte care au rămas în mentalul colectiv, dintre care ordinea pare a fi prima inter pares! Nimic fără regulament!
Scrie la regulament când trebuie să vorbeşti? Scrie!
Scrie la regulament când trebuie să mănânci? Scrie!
Scrie la regulament când şi cât dormi, când, cât şi unde faci culcaturi prin noroaie, când şi cum se demontează puşca, unde şi de ce stai santinelă, iarna, pe gerul lui Noe, singur într-o pădure înfiorătoare? Scrie! Aşadar, scrie - execuţi fără cârteală, că dacă nu - tot regulamentul are prevederi pentru oile negre ale plutonului, pe care le aşteaptă arestul ori linsul pe bot atunci când parcă-parcă ai vrea o învoire, să-ţi mai ogoieşti icnelile din suflet cu o bere...
Ei bine, marii strategi ai teoriei militare au fost nişte simpli ochelarişti, şoareci de bibliotecă, vînzători de iluzii, tocilari care nu au văzut în viaţa lor un hol cu bocancii înşiraţi pe lângă perete! De la regulament la holul dintre viaţă şi moarte e cale lungă! Numai cei care l-au străbăut pot depune mărturie despre Înviere, ca Lazăr!
Să începem aplicaţia.
1 - Ora nouă fără cinci minute, seara. Ofițerul de serviciu iese în mijlocul platoului și privește blocurile de dincolo de bulevard. Sunt câteva ferestre deschise, nu multe, vreo cincizeci, poate șaizeci. Face semn gornistului de serviciu. Acesta urcă cele cinci trepte ale intrării în comandament, ia o impecabilă poziție de drepți, pune mâna stângă în șold, mână pe brațul căreia banderola roșie cu două litere mari, albe, G și S, atrage privirea, cu dreapta duce la buze o trompetă de alamă strălucitoare de parcă ar fi pe scenă și toate luminile sălii de spectacol încearcă să-și pieptene razele în același timp, umflă obrajii ca două mere coapte undeva, pe dealurile argeșene și văzduhul e sfâșiat brusc de semnalul "pregătirea pentru adunare". Câteva ferestre se închid cu un pocnet sec. De cealaltă parte a cazărmii, acolo unde sunt case, gălăgia crește brusc, de parcă a căzut un meteorit și unda de șoc a tulburat găinile, mâțele și gospodinele care trimit urgent copiii la culcare.
2 - Ora nouă fix. Ofițerul de serviciu, un maior înalt, cu un costum turnat pe corpul atletic, cu diagonala din piele lustruită care parcă unește steaua de pe umăr cu pistolul de la șold, face un semn discret, abia mișcând cozorocul caschetei, și tropeta stingheră, doritoare de alte alămuri printre reflectoare, trimite înspre cele câteva steluțe timide apărute pe pânza de cort a cerului semnalul "apelul de seară", moment mistic al ceremonialului militar, soldații fiind numărați prin împungere cu degetul între nasturii vestoanelor, uimirea din privirile comandanților de grupe fiind mereu aceeași, de apostoli care așteaptă minunea, materializarea, de parcă ar avea numai Criști în subordine, sfinți pendulând între material și imaterial, oricând într-un pluton putând apărea sau dispărea soldați, purtați de aripi nevăzute între Cerul tăcut și misterios și platoul de beton pe care zeci de perechi de bocanci militari stau nemișcate, în poziție reglementară, cu vârfurile aliniate perfect pe toată lungimea frontului! Ierarhic, toți comandanții raportează că "în grupa/plutonul/compania cutare sunt fix atâția sfinți câți trebuie să fie", continuând în gând "slavă lui Dumnezeu pentru această minune, că toate sunt în regulă", brațe imaginare, dublându-le pe cele țepene în salutul militar din timpul raportului, făcând cruci largi și repetate pe vestoanele bombate de pectoralii încordați exact așa cum scrie la regulament.
În timpul acesta, se aud sirenele mașinilor de poliție cum se îndreaptă spre capetele bulevardului care trece pe lângă gardul din plăci de beton al cazărmii. S-au închis mai multe ferestre pe la blocuri, cam vreo trei sferturi. În biroul primarului se adună echipa de coordonare în caz de evenimente speciale. Primarul caută în sertar pachetul de kent și, negăsindu-l, strigă spre secretară să aducă șase cafele și niște țigări.
La spitalul municipal au ajuns medicii care trebuie să asigure intervenția specială, pe lângă cei de la urgențe. Unul are în buzunarul gecii de blugi o sticlă de bere Azuga. Râsete nervoase, tensiunea depășește limitele.
3 - Ora nouă și zece minute. De pe treptele comandamentului, din pâlnia ca o gaură de vierme între universuri paralele se aude semnalul "terminarea apelului". Începe haosul! Ultimele ferestre se închid ca un răpăit de mitralieră la Cotul Donului, sirena salvării sfâșie traseul de la spital spre capătul bulevardului, primarului îi tremură țigara în colțul gurii, medicul cu geaca de blugi vrea să bea bere dar tremurul mâinii toarnă băutura amară undeva între guler și ureche, soldații par niște râme întunecate și tropăitoare, alergând pe scări spre holurile în care umanitatea va pendula, câteva zeci de secunde, între rai și apocalipsă.
Holul - scena cea mai dură a vieții de ostaș! La un capăt, sergentul, cu mâinile la spate, răcnește:
-V-aliniați! Drepți! Dezlegați șiretul stâng! Drepți! Dezlegați șiretul drept! Drepți! Respirați adââââânc!
Prin aer plutesc bile de oțel, șerpi de plasmă, stafii bărboase, aisberguri. Treizeci de piepturi își umflă coastele, provocând aerul să se prăbușească prin traheele zvâcnitoare de emoție în alveolele care se zbat ca niște țipari în juvelnic. Se aud bubuiturile inimilor ca niște explozii ale obuzelor de 155 mm. Ochii sunt niște sfere albicioase de plastilină alb-gălbuie.
-Descălțareaaaaa! se aude glasul sergentului ca un răcnet undeva la porțile Moscovei, prin gropile de la Borodino, printre cai sfășiați de baionete și muribunzi căutându-și picioarele spulberate de proiectilele tunurilor lui Napoleon.
Soldații trântesc, icnind, capacul respirației, strâng buzele și pleoapele și scot, cu mâini chircite de groază, bocancii din picioare! Brusc, un aer verzui-maroniu, vizibil, palpabil, dens, se împrăștie din ciorapii semi-scorțoși! O muscă intrată fără aprobare pe geamul din capătul holului cade cu zgomot pe mozaicul pardoselii, aripile țepene scoțând un zgomot de fier târât pe un beton zgrunțuros. Soldații, cu ultimele rezerve de oxigen din plămâni, pipăie bocancii, încercând să aranjeze hidoșeniile de bumbac, lipicioase, prin ceața epuizării fizice și psihice se aude glasul sergentului modulând uscat "Drepți! În dormitoare - marș!", trupuri orbecăitoare se îmbulzesc în cadrul dincolo de care este Izbăvirea, ușile se închid ca niște pocnete de revolver ținut lipit de tâmplă, de dincolo de placajul ușilor se aud respirații ca niște hâcâituri de focă ieșită de la șaizeci de metri adâncime.
Ofițerul de serviciu își șterge cu batista tâmplele transpirate, cu telefonul lipit de ureche, gata să raporteze că totul este în ordine, primarul are încă mâna stângă în buzunar, încleștată pe o cruciuliță primită de la socrul său, care i-a spus că e adusă de la Muntele Athos, în timp ce privirea pare holbată pe tabloul secretarului general, medicul cu geaca de blugi s-a prelins pe parchetul biroului medicului șef, cu sticla între picioare, milițienii de la capetele bulevardului încă respiră prin batistă când sunt anunțați prin stație să dea liber circulației, dincolo de ferestrele blocurilor femeile stau în genunchi, sub icoane...
4 - Ora nouă și treizeci de minute. Trompeta gâlgâie melancolic ultimul semnal al zilei - stingerea! Toate neoanele fac infarct simultan. Două lumi coexistă, alăturate, lipite ca atomii de hidrohen și oxigen în molecula vieții - holul și dormitorul. Holul este un spațiu sideral, fantasmagoric, un fel de purgatoriu gol. Bocancii și ciorapii kaki sunt dovada că viața înseamnă suferință. Dormitoarele par biserici. Tăcerea e deplină, soldații stau în paturi ca în racle. Când arhanghelul cu banderolă roșie va primi semn de la tatăl-maior, Învierea va fi bruscă și concomitentă, fix la cinci și treizeci de minute, dimineața!
Armata, o religie kaki cu două minuni zilnice: adormirea chimică și resurecția sonoră.
Și numai pentru această imagine a Cugirului și tot a meritat efortul! 
"Să nu pui poza cu mine la bustul gol!" zice Billy. 
Și iarăși mi-am aruncat privirea asupra cartierului Cindeni, și iarăși am admirat lumina și culorile! 
Culoarea de toamnă târzie mai rezistă pe vârfurile pomilor. Prima brumă va șterge paleta cărămizie, pregătind pânza pentru spectacolul anotimpului alb. 
Bere pentru putere!
Soarele stropește cu aur margini de poieni, o scenă pe care vor defila zânele pădurii după plecarea noastră...
Semne pe cer! 
Un torent de lumină s-a prăvălit între Valea Dăii și Valea Viilor, amestecând culorile ca pe o paletă de pictor. 
