Îmi place muzica, așa cred! L-am uitat pe SoriN cu melomania lui? Normal! Am uitat și de fata Mirelei, care m-a uimit cu desenele ei, am uitat eu multe...
Nu am uitat, însă, o grupare foarte importantă, care se va bucura de o ediție de lux a premiilor CUGIRIA, o grupare specială, ce va fi pe coperta revistei cât de curând! După revenirea din excursie!
Ce excursie?
Aaaa, stați să explic! În clasa a patra am mers în tabără la Cernădie, lângă Novaci! Și de acolo am mers în excursie la Peștera Muierii, la Horezu, la grota... pe asta am uitat-o! V-ați prins? Eu acum sunt în tabără! Și beneficiez de excursie de sărbători! Moșul, anul ăsta, a depășit toate așteptările! Sper să nu se adeverească teoria lui Murphy, cum că dacă toate merg bine înseamnă că e ceva în neregulă!!!
Gata cu vorbăria! Uite mă înscriu și eu la "Pink monday" cu... lunea albă! E voie?
Fotografia următoare e o cârcoteală fotografică! Normal, zice imediat cine mă cunoaște! Dar sunt mirat! Iaca de trei ani mi se spune mereu că regățenii îs de categorie inferioară ardelenilor, că de acolo vine mizeria... Așa o fi, că prea se spune cu foc! Și mă întreb care a venit, bă, tocmai din regat să arunce mizeria aici? Sau eu sunt noctambul? Sau or fi decoruri de sărbători și cum eu nu le am cu "modern art" nu mă prind?
Nu las poza necomantată că mor dacă nu îl remarcați! Pe el, pe Moș!!!
Gata! La mulți ani cu sănătate! Moșajunul nu mă prinde aici, așa că nu vă dau mere sau bomboane! Oricum suntem împreună în gând, dovadă că fereastra asta de timp am petrecut-o împreună!
Un an cu de toate. Cele bune... să sperăm că vor fi la anul, cele rele să rămână în urmă!
Vara trecută am urcat pe stânci foarte înalte, încercând să văd de aproape floarea de colț. M-am julit la genunchi, coate și nas? Păi nu e normal, când te dai obișnuit cu înălțimile și abordezi piscurile în pantaloni scurți? Ba e! Dar tot am rămas cu frumusețea cântecelor întâlnite pe traseu...
Rămînem în shou-bizz, capitolul muzică!
Nu, nu am ales folk! Sau e folk? Pop-folk? Teoria teoriei! Îmi place și basta!
Un an destul de agitat, dacă e să citim jurnalul acțiunilor de luptă de pe frontul... georgescian! Puțini au remarcat fenomenul cosmic apărut aici: a treia auroră! După cea din Țara lui Fram, ursul polar și cea australă, din Țara pinguinilor, a apărut și aurora georgesciană, din Țara copiilor! Ce de bătăi cu rime făcute bulgări albi, ce de țurțuri de cristal picurând poezii pentru copii, ce de replici ca pocnetul de harapnic la Plugușor! Zici că-s oameni mari, zău așa!
Aici merge un "moș Crăciun" autentic, iulisainic, dacă-mi permiteți cuvântul!
O mică recapitulare... poetică!
*Un poet de-al nost, zdravăn ancorat de casa părintească, de Apuseni, cu icoana mamei în stânga și condeiul în dreapta - Nicolae-Nicoară Horia!
*O poetă romantică, alergând peste dealurile copilăriei, cu flori în plete și stele în mâini, cea mai apropiată de miracolul poeziei lui Labiș, cu versul cel mai luminos din întreaga antologie "Cuvântul în timp" - Tatiana Scurtu Munteanu.
*Cele mai frumoase poezii cu reverberația copilăriei, fără să fie poezii pentru copii, le-am citit la Erys.
*Cele mai... Aici am nevoie de cuvinte! Poezie tristă fără să fie mohorâtă, ca o pădure în octombrie, care își îmbracă haina de despărțire... Poezie melodioasă ca din perioada simboliștilor francezi, deși e totul în cuvinte și imagini de aici și de acum... O Poezie care, scrisă târziu, nu a acoperit tot muntele de sensibilitate al regretatului Ștefan Romeo Ghioc...
*CEA MAI SURPRINZĂTOARE poezie citită în acest an m-a bulversat și mă ține, încă, prizonier între gânduri! Pentru că a apărut târziu, îmi rezerv plăcerea disecției anul viitor, mai ales că am dat-o spre citire și dezbatere unor persoane cu aplecare în domeniu!
-să tragem storurile-
cine a inventat lupta cu umbrele a fost un prost
nimic nu are sens în noapte
chiar și visele colorate sunt minciuni alb negru
dormim dormim
niciun sunet care să tragă cu pușca
mergem undeva
prin ceva care seamănă a plasă de pescar
nu ne putem zbate
avem în inimă un ciocan care bate doar pedepse cu moartea
zâmbește
mâine va fi un nimic mai mare
din care să înveți punerea unui braț peste celălalt
teoria ridicatului din umeri
îmi place să cred că sângele din venele mele e vin
că pot șterge luna ca pe-o aluniță enervantă pe sân
îmi place să cred că pot să fiu blândă
când iarna îmi locuiește încheieturile
întunericul meu nu-l împart nimănui
nici măcar poeziei.
sunt ca o pasăre care își face mereu același cuib
deși i-l tot strică o mătură
în somn mă iartă Dumnezeul meu de toate greșelile
și trag de pleoape ca de storuri
si trag de viață ca de fusta mamei
și mai ales când tac
e o problemă
eu sunt noi suntem
copiii fricii
întotdeauna există însă un pat în care să ni se șteargă memoria
și asta e bine.
Nu dau nume, nu spun nimic, nu vreau să influențez pe nimeni, poezia asta e de pe altă lume, o lume pe care o așteptăm așa cum părinții i-au așteptat pe americani sau cum ufologii așteaptă bezele din lună, așa cum unii așteaptă descâlcirea tărtăriană, este lumea noastră văzută cu alți ochi, ascultată cu alte urechi, limbajul nostru decodificat cu "Solaris translate", este DE PE ALTĂ PLANETĂ! Este de pe Planeta Poeziei!
Închei acest capitol cu poezia de sezon a domnului Ionel Muscalu!
Un an cu înmuguriri locale!
Și cu... colinde! Colegii mei de "grădi" mi-au făcut cel mai frumos și surprinzător cadou! M-au colindat! Miracolul mirobolantei miercuri murmură mereu...
Arc peste timp! Copil fiind, pînă când m-am înălțat deasupra ierburilor (moment în care am fost declarat apt pentru mers cu vaca!), mergeam la tata, la vie. Era paznic, depaaarte, depaaarte, la Ianache, dacă vă dați seama ce înseamnă asta! Adică acolo, la Ianache, era puțul acela prin care a coborât pe tărâmul celălat Prâslea... Ei bine, acolo am văzut cele mai spectaculoase apusuri, din toate timpurile și din toate locurile! Iar când intram în casa paznicului, pe peretele dat cu var era prinsă în pionieze (pioneze? piuneze? eu așa vorbeam atunci, pionieze!) o pagină din revista Cinema, o pagină din care luminau doi ochi albaștri, sub titlul "UN MONSTRU SACRU AL TUTUROR ECRANELOR LUMII"...
Ne vom întâlni, acolo, la Ianache, toți trei...
*****
De mâine programul meu e dat peste cap o bucată zdravănă de timp! Mi-ar fi plăcut să petrec sărbătorile în familie, așa cum e normal... Iar familia mea este aici, este o familie virtuală!
Cum nu aveam pretext să prezint noul calendar al Asociației Crescătorilor de Animale iaca mereu salvatorul mail îmi dă pe tavă texte cu animale!
ÎN APLICAȚIE, IARNA
(povestire de Dorel Pietrăreanu)
Am ieşit în aplicaţie, undeva pe la nişte forturi, în zona Voluntari- Ştefăneşti-Dimieni, cu cîteva zile înainte de Crăciun, în1980.
Trecuseră câteva zile de când eram în aplicaţie. Cei din cazarmă, din motive necunoscute nouă, uitaseră să ne trimită mâncarea. De vreo trei zile! Resursele acolo, la stație, ne erau pe sfârşite. La cel mai apropiat magazin sătesc (la vreo 8 km) golisem rafturile de conserve. Afară ningea cu fulgi mari şi ne uitam cu nelinişte că dacă ne mai ţin acolo vreo două-trei zile nu prea mai aveam sorţi de izbândă în lupta cu troienele de zăpadă. “Inamicul ipotetic” nu prea mai conta!
Băieţii mei aveau grijă să “alunge” zăpada de lângă autospeciale şi să păstreze o oarecare limită de acces către drumul local, “drumul speranţei şi al mâncării” care nu mai venea... Dimineaţa împărţisem cu baioneta ultima conservă de fasole cu carne de porc – CPF. Doamne, ce bună ni s-a părut! Dar o conservă este, totuşi, doar o conservă!
Seara, pe la ora 10, am intrat în tură, înlocuindu-l pe sergent, căruia îi vâjâiau urechile din cauza căştilor şi a recepţionării semnalelor Morse, atâtea ore. Şi cu maţele goale!
-Tov. locotenent, chiar nu mai e nimic de mâncare!?
-Nimic! Ai uitat că tu ai tăiat dimineaţă ultima conservă veselă, luată din ultimii bani pe care i-am avut la mine!?
-Haideţi că mai pun de un ceai!
-Bun şi ceaiul! am zis.
După ce mi-a adus ceaiul nu l-am mai zărit prin locaţie. Am crezut că s-a dus să se culce în cabina autospecialei. Era obosit! Eu am lucrat între timp cu alţi băieţi din tură, făcând controlul traficului radio executat de colegii noștri de la alte subunități.
Pe la trei dimineaţa, se deschise uşa autostaţiei şi îşi făcu apariţia sergentul meu, Vintilă. Am crezut că nu a mai putut să doarmă din cauza frigului. Când colo:
-Tov. locotenent, haideţi să mâncăm!!!
Şi faţa i s-a luminat toată! Victorie! Avem ce mânca!!!
Nu mică mi-a fost mirarea când, ieşind afară, i-am văzut pe băieţi cu gamelele în mână, aşteptând cuminţi împărţirea bucatelor. Erau şi trei gamele pentru băieţii din autostaţie care continuau să lucreze. Totul organizat ca la carte de către sergent. Erau trei pui fripţi deja, iar pe foc se mai aflau doi în plin poces de pregătire. M-am uitat atent la băieţi! Zăpada încă nu se dusese de pe sergent şi de pe alţi doi soldaţi.
-Poftă mare, m-am auzit spunând, deşi eu vroiam să zic altceva, să întreb, spre exemplu, cum au apărut chestiile alea acolo. Poftă mare, am mai zis odată şi deja eram cu o bucată de carne în gură. Fireşte, adormise orice brumă de conştiinţă, dar carnea alina plăcut stomacul. Ce să-i faci, nu eu scosesem zicala: “conştiinţa trece prin stomac!” Restul erau detalii tehnice!
Îmi aduc aminte, doar, că peste două-trei zile când am plecat de acolo către unitate, pentru că se terminase aplicaţia, am cam grăbit pasul, să nu cumva să dăm ochii cu foştii proprietari ai găinilor rechiziţionate din zonă...
Încă nu apăruse legea privind rechizițiile de la populație în caz de război, dar noi o aplicasem déjà…
mistoooooooooooooo!!! Sa-ti fie de bine, Coaneeee!!! hahahahahahahahaha!!!
În data de 19 decembrie 2013, 12:41, VASILE DUMITRU a scris:
Foc de voie?
*****
Eram tânăr locotenent, ofițer de serviciu pe unitate...
Pe lângă gardul unității trecuse turma de oi a aviației, buluc, puzderie...
Mă anunță sergentul de serviciu pe companie că o oaie rătăcită a fost dusă de băieți la GAZ (gospodăria agricolă ajutătoare), să vină aviatorii după ea! Sun ofițerul de serviciu de la aviație, acela trimite doi soldați, îmi transmit și ei mulțumirile auzite prin telefon...
După câteva ore sunt chemat la bucătărie, unde friptura de oaie zâmbea laaaarg! Mormane!
- O oaie, tovarășu' locotenet, o oaie...
- Păi... încerc eu, balansând între salivă și conștiință!
- Au fost două! Lăsați că au destule, garantat nu-și dau seama!
A doua zi aveam burta ca de popă! La predarea serviciului comandantul m-a felicitat și m-a anunțat că și comandantul unității de aviație mă lăudase la raportul de dimineață!
În copilărie Moșul nu prea venea... Știu și de ce, satul era departe de șosea, mai aveam și câine rău... Făceam focul în sobă cu paie, cu bețe de floarea soarelui sau cu coardă de viță de vie, adunată după "tăiatul" sau "ciuntitul" viei! De unde brad, în care să agațe globuri? Din primii bani câștigați cu "steaua" mi-am cumpărat un glob de vârf de brad, deși nu aveam brad, și o carte, Chira Chiralina! Eu mi-am fost... Moșul! Și așa am rămas!
Doar până ieri, când magia a recuperat totul!
Ieri a venit Moșul, absolut surprinzător, de peste mări și țări, fluturându-și barba-n zări...
Zâna fermecată a scuturat bagheta de la prima oră! Ora de grădi!
Apoi am primit mesaj pe telefon! Mesaj din Laponia! Am luat un calmant, m-am ciupit... Mesajul a rămas, nu a dispărut! Moșul scria: VIN!
Și a venit! E drept, tânăr, șofer, nu a zis HO HO HOOO, nu avea căciulă roșie dar nici eu nu mai aveam mănușile tatălui în mâini, nu îmi mai curgea nasul de ger și nu mă mai jucam cu cățelul în zăpadă! Eu am îmbătrânit, el a întinerit!
Să fie "o scrisoare pierdută"?
O fi greșit Moșul adrisantul???
Carte...
... și glob!
Captiv în timp?
Exact ca în poveste (e clar, o poveste frumoasă și reală!) Moșul mi-a scris și câteva rânduri! Apoi am aflat că printre bunătăți (și cozonac, și caltaboș, jumări, și muuulte altele!) se ascunde și spiritul ajutoarelor Moșului, în cazul de față O AJUTOARE!
Mulțumesc, M, mulțumesc, S!
Semnează: un moș amuțit de uimire, mișcat până la cer de atâta bunătate!
Pentru voi, colinde de aici!
Mirobolanta miercuri a continuat! La casa de cultură!
Închei cu cea mai frumoasă poezie de sezon întâlnită de mine pe bloguri!