Cel rău din mine

  Întotdeauna mi-a plăcut să comentez cărţile citite, filmele văzute. Bucuria mea când întâlnesc pe cineva cu opinie diferită, atunci să te ţii! Praf îl fac! Norocul lui... că nu are acest noroc! Aşadar comentez cu... mine! Ghinionul meu!!!

  Revin la Uritescu. Pentru că era prea mult de scris şi pentru că eu funcţionez doar pe lumină naturală, ieri m-am oprit! Dar cum obişnuiesc să sâcâi partenerul de dialog până la capăt, m-am luat de mânecă şi mi-am zis: stai aşa că mai am de vorbit!

***

  Despre literatura din carte doar două vorbe: jos pălăria!

Despre istoria din carte am ales două teme: a) "contradicţia contrariantă"; b) realitatea care doare.

Contradicţia

  Uritescu "vine" din Ardeal, un loc unde pământul i-a iubit pe oameni. Acolo (aici!) totul este pe tavă! Iarbă pentru vite, păduri pentru lemn, ciuperci  şi  vânat, livezi pe dealuri, văi cu pământ gras, râuri cu peşti şi pietre pentru construcţie, câmpuri pentru cereale şi porodici. Doar cine este cu adevărat leneş nu are gospodăria înfloritoare ca o grădină în mai! 

  Trecerea la "comunism" este prezentată ca un dezastru, ca o dezrădăcinare, dar oamenii de aici au rămas cu loturi de pământ şi cu serviciu la fabrică, başca învăţământ şi servicii medicale gratuite! Acelaşi comunism blamat, personalizat prin faţa hâdă, tuciurie a securistului, i-a fost mai mult ca a doua mamă lui Uritescu, oferindu-i multiple ţâţe de supt, la propriu şi la figurat, barcă, acces liber la cabana partidului unde şi-a desăvârşit educatia sexuală pe gratis, evident! Un salariu de 1600 de lei în anul 1960 nu mi se pare deloc mic, ba dimpotrivă! În aceeaşi perioadă eu, din 5 lei, mi-am cumpărat o carte (Chira Chiralina), un glob pentru vârful de brad şi de restul eugenii! A foat cea mai fastuoasă vacanţă de iarnă a mea! Brad nu aveam dar priveam globul aşa cum privea Galileao Galilei luna prin telescop... Aveam TOTUL! Şi acel salariu nici nu era luat în seamă la "venitul lunar"al actorului, baza fiind banii primiţi de la brigada artistică şi de la şcoala populară de artă! Al naibii comunism cotropitor, combătut cu votcă poloneză, friptane şi gagici cât încape! Rămân contrariat, negăsind contradicţia!

Realitatea

  O văd abia acum, de când am "diplomă de ardelean", neputând să mă opresc din mirare cu fiecare pas făcut aici, pe lângă Câmpul pâinii...

Doamne, cât muncea tata pentru nimic! Câmara din Vinerea era mereu plină, noi mâncam o strachină de iaurt pusă în mijlocul mesei din care luam cu furculiţa, da, aţi citit bine, cu furculiţa, să nu se termine prea repede... Niciodată carnea porcului tăiat de crăciun nu a văzut ghioceii! 

  Satul meu era înconjurat de holde, era ca o insulă, când mergeam "la câmp" cu căruţa eram ca pe autostradă, din marginea satului până la oprire nu vedeam nimic decât porumb defilând pe marginile drumului, ca un tunel verde cu tavan albastru! Porumb? Pădure, nu porumb! Nu ajungeam cu furcoiul la vârful lui, şi eram "flăcăiandru" în vacanţele de liceu nu gâgâlice de grădiniţă! Rar erau fire de porumb doar cu un ştiulete! Bărăganul era un ocean presărat cu sate locuite de robinsoni în haine peticite, cu gume în picioare... Toată munca oamenilor aceia, adevaraţi robi ai pământului, se transforma în sudoare şi atât! Cea mai mare "lovitură financiară"era atunci cand făta vaca! Viţelul era convertit din primele zile în bani pentru uniforme şcolare, genţi, pantofi, caiete şi pentru plecările celor ce făceau şcoala în Bucureşti... Câmpul era bogat, satul era sărac!

  Aici, în Ardealul de pe câmpul pâinii, pământ binecuvântat de Dumnezeu şi cu oameni harnici, pe lângă bogăţia naturală există şi Uzina de la care s-au luat salarii incredibile şi de unde "tăt ardeleanul"a simţit obligatia să "împrumute" orice, de la table şi scule până la pistoale şi muniţie... O interesantă atitudine de "ardelean verde"care înjură comunismul dar laudă Uzina!

  Ca şi în discuţia cu Alex din comentariile altei postari, nu pretind că am dreptate, nu îi neg dreptatea lui, a lui Uritescu! Fiecare dintre noi avem principii şi modele proprii, fiecare dintre noi este (şi chiar este!) buricul pământului! Cel mai important este să acceptăm şi lumea celui de lângă noi! Părerea mea!