Comentariu

  Da, comentariu. Pentru că l-am scris chinuit, transpirat, cu mâna tremurândă, cu ochelarii cu o singură lentilă  pe nas, cu degetele de la picioare ieşindu-mi din ciorapii de lână, cu lampa aproape de hârtie, înmuind creionul chimic în gură şi când i-am dat "publică"... pauză! Nici "cheie de verificare", nici "aşteaptă, moderatoarea doarme!", nici nimic! 

Măi să fie! Şi cum asta păţesc pe mai multe bloguri, drăcuşorul de pe umăr mi-a zis, înainte de gestul fatidic: "moşule, salvează că iar suni la 112, să-ti scoată nitroglicerina de sub limbă, să nu te ia aştia de terorist care vrea sa arunce blogurile in aer", sau cam aşa ceva!

Trăiasca "salvarea"!

http://depealtaplaneta.wordpress.com/2013/07/09/interviu-cu-mine-despre-mine-si-despre-poezia-mea/

  "Fiind io un admirator declarat al personajului principal, nu se putea să trec precum gâsca! Şi cum îs de felul meu gentil, iaca na: vorba şi fapta!

  Detaliu: e clar că subiectul este în formare, este mai atras (el, personajul) de formă, nu de fond! Martor este acest citat: "În opinia mea, un poet optzecist este mai atractiv pentru elevi decât Eminescu."! Absolut de acord! Orice tânar cu ochii verzi şi cu deltoizii şlefuiti cu anabolizante e mai atractiv decât dirigintele septuagenar! Diferenţa între Eminescu şi optzecişti este ca între balada Mioriţa şi emoticoane... Mă întreb dacă limba română este atractivă... Oareşce exegeţi internaţionali ziceau că limba engleză este cea mai melodioasă, în versuri şi cântece, limba română fiind pe undeva printre scrâşnelile inuiţilor şi strănutatul aborigenilor! Aşadar, să fim atraşi! Sunt curios cine găseşte o singură diferenţă între Eminescu şi limba română... Aaaa, şi dacă la modă este gogulianismul, are şi Emi, slavă Domnului!

  Gentil fiind, ("eu - gentil!" este un pleonasm acceptat de Academie!), mă întreb dacă laudele expuse (pe merit, repet, PE MERIT!) se referă şi la ortografie, sau "noua flacară" nu mai pune accent pe limba română, nefiind... atractivă! Al doilea martor: "ce-i poartă război…ea este tocmai"... E un defect minor pentru muritori dar inadmisibil pentru Olimpul de aici!

  În rest, uimirea mea pentru poezia ce creşte din tine ca aburii peste păduri!"

  Acesta a fost comentariul. Şi pentru că mi-a mai rămas creion chimic şi mâine nu ies în oraş să-mi vadă lumea buzele trendy, îmi permit să mă mai uit odată pe "laudatium"!

  Claudia este o perfectă stăpânitoare a limbajului sonor, care gâdilă plăcut urechile şi minţile tinere, dar la o verificare simplă se ridică prima întrebare! "Raluca Neagu îmbracă poezia în hainele copilăriei, o lume prolifică elegiei, purificată de imagini realizate de o simbolistică elevată, psihologică, filosofică, păstrând un nucleu al maturităţii în devenire."

  Poezia îmbrăcată în hainele copilăriei este o metaforă plăcută oricui, şi cititorului şi "lăudatei", fiecare dintre noi sperând, crezând că mai avem în noi mirabilele seminţe ale anilor fără nori! Dar când vrem să transmitem ceva şi nu numai să dăm pe spate auditoriul, apăi asta să facem, să spunem oblu despre ce e vorba! Că io citesc aşa: cum mama ei de treabă lumea copilăriei este o lume prolifică elegiei? Ce puşca şi cureaua lată e elegia?

  Elegie: "elegia este specia genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristeţe,de regret, de melancolie. Sentimentele elegiace se pot identifica la mai multe specii ale liricii culte. Elegia este considerată muza durerii. La început poezia este scrisă în distih exprimând jalea - distihul elegiac. Mai târziu a început să exprime sentimente complexe." Dex, daca altceva nu am... Şi nu e Dex-ul inventat de mine!

  Măi Raluca tată, nu e cam din timp să rescrii suferinţele tânărului Werther? Ori eu nu am înteles, ori Claudia! Ori topicul frazei e altul şi Claudia sare precum Phitya şi zice, zâmbind (asta e tare!): băăăăi, vezi că nu ai citit bine virgula!

Pffff, mama ei! De virgulă, nu deee...

  Dar să păşim, cătinel, către infinit: "păstrând un nucleu al maturităţii în devenire"! Oau! Păstrând - adică dacă îl păstrează înseamnă că a avut din naştere maturitatea? Sau voia să scrie că în lumea asta a copilariei (stai aşa că nu-i aşa, nu orice copilărie, una elegiacă, domnule!) s-a înfiripat nucleul maturităţii în devenire? Poate! Că multe sunete se aud, puţine conţin informaţii utile...

  Şi dacă mai citesc şi „purificată de imagini realizate de o simbolistică elevată, psihologică, filosofică,” deja îmi comand o icoană cu voi două! Adică cum vine „o lume a copilăriei, prolifică elegiei, purificată de imagini”? Adică imaginile filozofice şi psihologice au fost purificate din poezia ta, Raluca? Aşa le trebuie, că nu au ce căuta viruşii ăştia în programul tău de poezie!

  Măi tanti Claudia, nenea Emi şi-a tocit coatele pe la Viena, cuscrul Ghoete a citit şi el pe ici pe colo, când mergea cu vaca împreuna cu văru-su din Inglitera, Newton, Heine sau Blaga citiseră ceva tomuri de-ale vecinului Nitsche, că ăla a lu` Heidegger a luat bacu` ceva mai târziu, da` fătuca asta de Raluca chiar aşa valsează cu Freud şi Kierkegaard?  Bravo ei! Dar nu se poate aşa, mai prin iarbă? Mai cât lungimea nasului?

  Pauza; pahar cu apă, gâlc, gâlc, aaaah, prosop, gata!

Repriza a doua! Măi fetelor, revista asta cu care vă împăunescu..., ăăăă, vă împăunaţi, e un amalgam de hârtie pentru borcanele cu gem de prune, borcane ce se coc în soarele acestei veri fabuloase, şi cultură! Că Andrei acceptă şi elemente de orice valoare în schimbul suportului financiar, nu e treaba mea, dar simpla apariţie în aceste pagini nu înseamnă neapărat karate! Poate karaoke!

  Să numărăm pe degete:

- mâna stângă, degetul mare! Păi chiar în debut se desconspiră prietenia dintre voi! Aaaaa, la voi nu se pune, nu e nepotism, e obiectivitate! Ah, aşa e, recunosc, pe când eu bat câmpii;

- mâna stângă, arătătorul. Raluca a luat premii... Au! Există vreun site sau blog care să nu dea premii? Suntem o ţară de premianţi, doctori, deputati, filozofi şi psihologi (including me, of corse! Adică şi de cârcotaşi!);

- mâna stângă, degetul mijlociu dar nu îndoit, nuuuu, dimpotrivă, ţeapăn bine! Am luat-o razna, cu siguranţă! Nu se mai scrie istorie pentru oameni, se scrie istorie pentru istorici! La fizică, medicină şi chimie e normal să fie folosit un limbaj saturnian, ăia trăiesc cu capul în norii dintre atomi şi cromozomi, dar literatura, arta, pictura, pentru cine sunt făcute, oameni buni? Claudia scrie poezie pe care o aplaudă Clara, Clara scrie poezie pe care o aplaudă Raluca, Raluca scrie poezie pe care o aplaudă Claudia! Iar noi, noi moromeţii, citim, răsucim ţigara, scuipăm, privim cerul şi zicem: aşa ceva nu există! Sau oftăm după versurile lui Emi, care nu mai e trendy...

  Norocul meu că am descoperit că speranţa moare ultima! În finalul interviului citesc: „Să redăm poeziei supleţea de altă dată, aducându-i noi elemente care să stârnească interesul lectorului şi, de ce nu, admiraţia şi respectul.” Tu-i mama ei de treabă, cum spune păcătoasa asta adevărul!

  Unde sunt poeziile de altădată...