Mi-e dor de marea verde a lanului de grâu
Cu ciocârlii ascunse în sân, cu maci la brâu,
Cu tremurări de ape la margine de zare,
Cu ferme-n care, noaptea, ca-n porturi, dorm tractoare.
În casa amintirii, cu lampă și icoană,
Încă fumează tata, încă se-nchină mama...
În difuzor se-aude iar muzică și gândul
Aleargă pe câmpie, cu Soarele și Vântul!
Vreau funigei să zboare cu unduiri spre cer,
Vreau viscole, troiene, ciori zgribulite-n ger,
Vreau noaptea înstelată întinsă peste noi,
Vreau luna cu eșarfă de ceață... Și vreau ploi,
La streșini să se-audă ca un pârâu în munte,
Vreau să mă-ntorc acasă! Am mâinile pe frunte?
E un vârtej? E noapte în ochiul larg deschis?
De vorbă stau cu mine aievea sau în vis?
cu dorul stai de vorba
RăspundețiȘtergeredoar el stie ce ti-e mai drag
sta atarnat de suflet
si-ti scoate amintiri in prag...:)
Bună dimineața!
ȘtergereE vară deja, norii ca niște uriașe maldăre de lână au adus cu ei imagini din vremea când eram doar patru prezențe în univers: eu, câmpia, soarele și vântul...
Imi e si mie dor, chiar daca tabloul difera putin fata de cel descris de tine. In mare, tot aia e!
RăspundețiȘtergereBuna dimineata!
No servus!
ȘtergerePăi și de aceea e frumoasă lumea, viața, pentru că avem, fiecare, tablouri proprii în pinacoteca personală pe care ni le arătăm când ne întâlnim!
Bună să vă fie viața vouă, că inima vă este, cu certitudine!
Doamne-ajută!
Seara buna. Mie stii de ce imi e dor? De rosiile care aveau gust de rosii, de capsunele care aveau gust de capsune, imi e dor de copilaria/copilarie pe care copiii nostri nu o mai au. Foarte frumoasa compozitia!
RăspundețiȘtergereBună dimineața!
ȘtergereWeek-endurile sunt, pentru mine, dovada certă a existenței lumilor paralele, eu am acces la o lume fără internet care, culmea, există, și este liniștită, tihnită, o lume în care chiar ating obiecte incredibile, cum ar fi o carte tipărită!!!
Oh, binețeles că amintirile tale fac parte și din lumea mea, în ultimii ani ca elev asta era prima întâlnire cu "realitatea", lăsam geamantanul din mână, urmau pupăturile de rigoare cu mama și frații apoi îmi puneam sare în palma stângă și mergeam în grădină! Roșii cu sare, atât! Era ca o perfuzie cu "acasă, apoi viața intra în normal!
Mulțumesc pentru aprecieri, o săptămână rodnică să ai!
Minunata poezie! Minunate ganduri! Citindu-le, mi-a fugit imediat gandul la intinderile nesfarsite ale Baraganului, cu lanurile sale minunate, ce par ca se unesc cu cerul, la orizont... Da, recunosc ca mi-e dor de... acasa, de copilarie, de cei ce nu mai sunt...
RăspundețiȘtergereNumai bine si zile frumoase! :-)
Trec peste "pilele" implicite (gena ialomițeană e mai durabilă ca universul!) și-ți mulțumesc pentru aprecieri!
ȘtergereAnul acesta TREBUIA să ajung la țară, TREBUIE să îmbrățișez trupul deltei, am promis că voi lua cu asalt Clujul... Colegii și prietenii din garnizoanele Fetești și Constanța m-au convocat la aplicații, să nu ne pierdem îndemânarea de a lupta pe frontul teraselor!
Agenda cu promisiuni se îngroașă, cea cu realizări nici nu știu pe unde e! :)
Rezolvarea e simplă! Citez din "Zilele și nopțile unui emir întârziat", "viața-i frumoasă, băieți, dați-le-ncolo de... vise și beți"!
Toate cele bune, Alex!
Dor si drag.
RăspundețiȘtergereNu seamana, dar ai un pic de Cimpul Piinii.Destul cit sa-ti aduci aminte, destul cit sa-ti fie dor.
Ai avantajul ca odata ajuns la cimpie poate sa-ti fie dor de munte.
E,totusi, un tablou special cel evocat in poezie.
Si lanul si cerul
Si tata si mama
Si...difuzorul- nu mai sint multi cei care isi amintesc de difuzor.
Fericit trebuie sa fii in durerea amintirilor tale.
Sanatate!
Servus, Alex! Precizez, alt Alex! :)
ȘtergereExistă o formulă clară a interdependenței Distanță - Dor, crește Distanța (distanța în spațiu, în timp) crește și Dorul, mama lui dar! Sau mânca-l-ar lupii, conform unei formule consacrate!
Uneori ne obișnuim, alteori ne zbatem între dorință și realitate!
Norocul e cu multele activități care ocupă timpul!
Doamne-ajută și sănătate și vouă!
...si-ti dau de stire, c-aici in câmp, mai involbureaza briza-n cate-un lan...si se deschid carari cu maci si albastrele. Splendoarea launtrului din noi nu-i decat rabdarea cu care ne-am trait fiecare interval dintre un rasasit-apus-rasarit...doar, doar vom deslusi misterul de pe urmă-al vietii. Si , te uita cum ma faci sa-mi fie dor de campu tineretii, sa mai raman nauca-n asfintit strivind un mac in mana...:* >:D<
RăspundețiȘtergereîncet, încet mai trece înc-un an
RăspundețiȘtergereși tot n-o să ajung în bărăgan!
se-ncurcă roata timpului în fire,
se-adună tot mai multe-n amintire...