Vara în grădină

Deschid portița veche, împletită

Din galbene nuiele de răchită.

                      ***

Cu primul pas m-afund în iarba crudă

De roua dimineții încă udă.

Monede galbene de păpădie

Se-nșiră ca mărgelele pe ie.

Din loc în loc, o volbură timidă

Încearcă fusta roză să-și întindă

Spre soarele împrăștiat în raze

Sau adunat în cuiburi de topaze!

Galbeni ca mierea, roșii ca apusul

Doi trandafiri se împletesc în susul

Unei gradene vechi și scâlciate

Mutată-aici din boierești palate.

Crini albi și micșunele, pansele parfumate,

Bujori, mușcate, iriși, în straturi înstelate

Se-nșiruie, se-aleargă, se-adună, se desprind

În reverențe fine, în pași de vals timid.

Prin cupe de magnolii și coruri de zorele

Se uită liliacul în jos, spre viorele

Și-o frezie, -mbătată de soare și albine

S-a rătăcit, se pare, în buzunar la mine!

Ca amețit de opiu, prin brațe-mi curg fiori...

Mai fac un pas și-n colțul tărâmului cu flori

Poteca șerpuită ca dintr-o altă lume

Mă poart-n pas hipnotic prin sera cu legume.

De ce îi zic eu seră? E-un cufăr de pirat

Unde comori de taină cu greu am adunat.

Vezi roșiile astea? Nu-s roșii, sunt rubine

Furate din seraiuri în vremuri bizantine

Iar florile de aur crescute pe pereți

Se vor schimba-n zemoșii și dulcii castraveți.

Grămezi de nestemate adună-acum căpșunii

De parcă se înfoaie, după muson, păunii,

Lungi dovlecei de ceară, ardei cu ten de fată,

O vânătă machiată, o varză înfoiată,

Mărar cu părul afro, fasolea cu mărgele,

Toate se-nvârt în juru-mi ca într-un dans de iele.

În sera mea când intru, mă simt de parc-aș vrea

Să-mi fur chiar eu comoara, ciudat Ali-baba!

Încerc să scap de vrajă, mă-ncord ca Laocoon

Dar sera mă-nconjoară, un colorat cocon

Din care or să zboare spre mese din palate

Splendori de zarzavaturi, artistice salate.

Ca apa ce tresare sub sărutat de vânt

Așa îmi mut privirea și parcă strig: “pământ!”,

Când cocoțat pe vârful catargului de vise

Văd insula cu soare și desfătări promise,

Văd frunzele-batiste ce flutură pe crengi,

Sirene verzi, silfide spre care să alergi

Cu brațe larg deschise, ca să cuprinzi întreaga

Uimire tolănită sub cer senin, Livada!

Amantă-n veșnicie, descinsă chiar din Rai,

E locu-n care cântă bărbosul Pan din nai,

Covoarele de iarbă șoptesc ca și mătasea

Când le atingi cu talpa ta roză și ar vrea să

Îți lege-n jurul gleznei, șirag, mărgăritare

De rouă ce-nfioară ca și o sărutare.

Din iarbă se înalță, în lungi cabrări lucioase,

Ca pulpe tremurânde sub palme pofticioase,

Picioare lungi de fată sau trunchiuri de satin?

Să le sărut de-a lungul aș vrea, dar mă abțin

și îmi ridic privirea și îmi sporesc mirarea

Iar pieptul îmi tresare, în piept am tulburarea

De a vedea atâtea ispite la un loc...

Aici ori ești năvalnic ori nu mai ești deloc!

Acestea-s mere roșii sau sunt obraji de fată

Când pe sub clar de lună un Zburător se-arată?

Caisele, oh, Doamne, au puful ca și sânii

Fecioarelor jertfite în vremea când păgânii

Nu desenau prin peșteri și nu cântau anume

Făptura ce inspiră tot ce-i frumos în lume!

Dar perele? Cu foșnet și forme de baladă

Se leagănă în ritmul în care mergi pe stradă

Și lunga arcuire cu sunet de arcuș

E pasărea măiastră în palmele căuș!

Din frunzele-argintate, lungi, unduios buclate

De parcă-s prin Parisuri ori Londre coafate,

Se lenevesc, molatec, ca nuduri pe cearceaf

Ce-și arcuiesc rotundul spre ochiul-fotograf,

Noian de piersici blânde, cu carnea parfumată,

Zvâcnind din cuta moale: “hai, mușcă-mă odată,

Sunt dulce cum e mierea, cu gust de busuioc,

Atinge-mă și-n palme o floare ca de foc

Va scânteia, și-adâncu-mi de taină și plăcere

Va geme-n contopire de trupuri efemere...”

                       

                           *****

 Încă un pas... din visul cu fructe de lumină

Ajung din nou la poarta cea veche, din grădină.