O zi plină

  Toată lumea alerga de colo-colo, cu pachete, cu sacoșe, cu telefonul la ureche, cu obrajii roșii.

  Sună telefonul. Nu se poate! Cine să fie? Așa repede să mi se ureze "La mulți ani"? Mai sunt câteva ore bune până începe noaptea cea mai lungă! A, e banca!

- Alo, domnul... ?

- Da, eu. (Incredibil, țipă imaginația mea, care e cu câteva sute de ani-lumină înaintea logicii... dacă o fi ascunsă pe undeva! Uite că banca își apreciază clienții constanți, fideli, buni-platnici, oile mulse decenii la rând...)

- Aveți o restanță...

- Nu am, doamnă, nicio restanță, e doar un mic accident, e doar o fracțiune din rata lunară...

- Da dar trebuie achitată pâ...

- Doamnă, repet, nu e nicio problemă, la scadența viitoare oricum veți opri întreaga sumă, deci n...

- Dacă nu achitați până pe data de..., veți fi trecut la...

- Bună ziua, doamnă, mi-a făcut plăcere (mințeam, evident!)! Închid convorbirea.

  Ajung acasă. Deschid computerul și pac, un mail îmi sare în brațe! E din occident! Oooo, ce onoare!

"Stimaților, vreau să vă spun că sunt doamna X, cu enșpe diplome, și vă spun că TOATE lucrările au fost slabe, premiile s-au acordat pentru că nu aveam ce face"...

Opa! Mă frec la ochi! "Mă, ia stai așa!" Respir adânc! Mă bucurasem de menționarea printre laureați! Rudele, prietenii, mă felicitaseră! 

Răspund la mail: "Foarte bine, doamnă, în sfârșit cineva responsabil, rezonez, să rupem odată lanțul slăbiciunilor! Dar, de curios, cum ați ales premianții? Dacă nu valoarea literară a lucrărilor, atunci care au fost criteriile?"...

Sună telefonul! Banca, evident! Părul pe ceafă se ridică!

- Dacă nu achitați până pe... Promiteți? Împrumutați-vă, copii, rude...

Mail: Domnule, nu ați înțeles nimic, dvs sunteți nemulțumitul care a cerut, anonim, și transport gratuit, deși aveați cazarea..." 

Pac! Bum! Un colț de cer se sparge și cade exact lângă măsuța pe care laptopul are un fel de frisoane...

Telefon: 

-Care e motivul întârzierii? 

- Hai că asta e bună, zic, mi-am luat țigări! 

Trosc, și colțul opus de cer...

  Ceasul trece în transă peste miezul nopții. Stau în fotoliu și nu văd ecranul computerului, nici display-ul telefonului... Nimic nu se mișcă, entropie totală, Nirvana! 

  În prima zi de lucru mă pregătesc de plecare. Opa, mail!
"La mullți ani, stimabililor și frumoșilor, sunt doamna Y, mai mare și mai tare decât doamna X, vreau să vă spun că premiile au fost PE MERIT iar persoana care a acuzat că au fost acordate pe criterii comuniste va fi demascată și pedepsită"... Privesc în sus și sar ca o panteră, al treilea colț al cerului venea vijelios!

  Dau să cobor la metrou, telefonul sună!
- Alo, sunt banca, vă informăm că...
Pac, închid și o rup la fugă pe scările care oricum coborau, se rupsese ultimul colț, cerul se prăbușea, lumea de sus va fi făcută praf, alergam spre lumea de jos, alta, alta, alta...

O soluție nepotrivită

Am terminat de citit "Soluția Schopenhauer", scrisă de psihoterapeutul Irvin D. Yalom.

Pe scurt și brutal - NU! 

Departe, departe tare de "Minciuni pe canapea", care m-a marcat profund...

1 - Nicio carte a acestui autor nu este literatură în sensul larg, de operă literară. Literatură de specialitate - asta da, probabil, alambicată cu personaje, dialoguri, situații. Ba îmi aduc aminte că volumul "Minciuni..." era prezentat ca mustind de umor, dar de fapt a fost plin de vulgarități!

2 - Este al patrulea volum, Minciuni, Spinoza, Nietzsche, Schopenhauer. Primul rămâne... primul, și singurul. Următoarele sunt demonstrații de cultură. În toate este lăudat geniul evreiesc (nu sunt pro sau contra, e doar o constatare), în toate există aluviuni de vulgarități, erotismul frust fiind coloana în jurul căreia dansează viața, urâtă, murdară, bolnavă, orgolioasă, avidă... 

3 - În prima carte se face apologia terapiei individuale, o super-descoperire a epocii, suprema cucerire a medicinii, când de fapt nu se rezolvă nimic, așa zișii pacienți sunt doar dependenți de terapeuți, care îi evaluează în dolari/oră... În fapt, niciun pacient nu-și corectează "problema", terapeuții... "e și ei oameni", greșesc, au nevoie de supervizare, iar geniile din vârful terapiei sunt escrocate de hoți ordinari... Mă întrebam, retoric, ce "geniu" poate să fie un terapeut, de poate să aibă soluții pentru fiecare om al planetei... Vax!

4 - Ultima carte este un laudatium pentru terapia de grup, deși (ca de obicei, aș spune!) nu se rezolvă nimic, doar un cerc în care se spun cu voce tare problemele personale, care devin, astfel, și mai apăsătoare... 

5 - Și cea mai grea constatare. Nu există o pagină măcar de sensibilitate, nu există iubire, pasiune, dor, melancolie, vis, visare... Totul este carnal, concurență, cantitate... 

  Ce a vrut să spună "Soluția Schopenhauer"? Că singurătatea... schopenhauriană nu e o soluție? Ciudat! Liderul grupului moare singur, membrii grupului se despart (se singularizează?), cel ce intră în grup, bolnav de singurătate, rămâne liderul grupului care se va forma dar el, personal, nu și-a schimbat cu nimic viața ori convingerile...

Îmi mențin strigătul inițial: citiți "Minciuni pe canapea"!

Expoziția

  Cu ocazia unei "toamne cugirene" am cunoscut o pictoriță. Prezenta mai multe tablouri în care albul clădirilor, albastrul mării și relieful muntos nu lăsa loc de îndoială, peisajele erau din Grecia. Printre ele, am remarcat unul care ieșea din tipar, un gard din sârmă ghimpată, stâlpi de beton, năclăială de hamei uscat, prea mulți copaci și arbuști... Putea fi un simbol, parcă aș fi recunoscut ceva... Mă dau câțiva pași înapoi să văd întregul și atunci o doamnă mi se adresează:

- E gardul fabricii de armament!

- Mi se părea cunoscut, acum câteva zile am trecut pe acolo, acum văd ghereta pentru santinele, părăsită... Dar ia stați așa, vorbiți românește?

- Da, sunt româncă!

- Credeam că sunteți grecoaică, văzând peisajele! Și mai credeam că sunteți un grup de artiști, invitați, cum se obișnuiește anual...

- Sunt cugireancă!

Zâmbește. O față albă, senină, ochi mari, luminoși dar cu o ușoară umbră... Mă invită să văd și expoziția de mobilă, în localitatea Aurel Vlaicu.

- E un sat, zic eu. Ce poate fi acolo?

- Veniți și veți vedea, îmi răspunde.

Au trecut doi ani. Pentru că nu e foarte cald, cum a fost ieri, dar nici frig, cum se anunță, hotărâm să mergem în excursie. Direcția Aurel Vlaicu!

Pozele sunt făcute cu telefonul, calitate slabă mai ales în lumină slabă, dar importante sunt uimirea și admirația trăite acolo! 

Mulțumim, doamna Daniela Paleogianni!

Suntem încă sub impresia de decor de palat! În Vinerea există o fabrică de mobilă. Ce-ar fi să o vedem? Domnul Barna nu mai întreabă dacă merem sau nu și conduce mașina până în poarta ei.
Altă calitate, alt design, dar tot lucru deosebit!

No, Cugiria mai are încă multe comori de descoperit...

În lumina Sebeșului

  Drumul până la Sebeș este o desfătare a ochiului. Valea Mureșului ține în brațe pământul negru al Câmpului pâinii, stând la taifas cu poalele molcome ale Apusenilor, care par brodate în bobul mărunt al florilor din livezi și pătate de lumina rătăcită, întoarsă din pereții și ferestrele caselor hoinare prin noianul de verde.

  Marama cerului se cutează în norii de vară.

  Merg la cenaclu. Am emoții. Ultima oară am participat prin 1981, pe când eram ca un ghem de lavă. Aici, în Cugiria, iubitorii de litere stau în balansoarul tihnei ori sunt mulțumiți de ploaia de inimioare sau pupicei din paginile de socializare, unde nimeni nu spune nimic ci dă like la poezii cu grosolane erori gramaticale ori cu expresii fade, scrise și rescrise de toți liceenii, de-a lungul mileniilor.

Merg la cenaclu. Lava din mine e un ghem de cenușă gri.

Majoritatea participanților (de fapt "participantelor"!) sunt de vârsta mea, ceea ce face mai lejeră emoția prezentării. 

  Primul grup de poezii ascultate mă captivează în vraja melodiei. Nu aud nimic, nu percep niciun cuvânt, sunt ca Ulise, țintuit sonor! Ca un dans al ielelor, cuvintele se împletesc în funii de admirație și mă scaldă. Da, e ca o ploaie de vară în mijlocul miriștii de grâu, când stropii mari și calzi lasă dâre curate pe picioarele pline de praf și-mi alină buzele crăpate. Nimic nu e de mirare, ascult Pink Floyd ca pe Sfânta Liturghie, nu cunosc bob de engleză dar simfonia de sunete și voci mă transportă într-o altă lume! Așa a fost și recitarea!

  A doua doamnă deja mă intrigă. Vers lung, melodios ca o seară pe deal, nicio sincopă, niciun cuvânt care să trezească aprigul cârcotaș din mine! Nicio prețiozitate modernistă. Dicție de catedră! Doamna care a recitat anterior poate declama pe orice scenă, își folosea vocea cu o măiestrie rară. Doamna de acum citește în cenaclu, prezentând creația și nu dominând auditoriul. Nimic de obiectat, dimpotrivă! Mă înclin!

  Doamna Maria Postescu face trecerea de la farmecul doamnei Camelia Tincu și acuratețea doamnei Cazan Viorica la un alt nivel, acela al interiorizării, al dialogului cu El. Da, mi-ar fi plăcut să am ciornele în mână, să le pritocesc, am întâlnit ecouri din psalmii arghezieni, a fost un dialog dar nu rece și didactic ori clocotitor-dominant, ca la Costache Ioanid, nu, un dialog lejer, ca de la Om la om, ca o persoană care își varsă of-ul în timp ce toarce, nu oficial, cu patrafirul pe cap. Întregul a fost o stare de spirit ușor resemnată, spre acceptarea luminos-tristă a marii treceri. 

  Din păcate, aici clepsidra a rămas fără nisip! A trebuit să ne întoarcem în Cugiria. Pe doamna Rodica Plop o voi asculta cu ocazia următoarei întâlniri.

Vă mulțumesc, Doamnelor, pentru ora de tinerețe spirituală pe care am petrecut-o împreună!

  P.S. Am avut deosebita plăcere să o întâlnesc pe doamna Hera Mariana. Cu domnia sa am discutat, virtual, cu ocazia unei expoziții inedite!

http://gramofon-gramofon.blogspot.ro/2013/01/expozitie-de-ganduri.html

Cu ochii pe cer

  Plimbarea de week-end, cu aparatul în mână. Voiam să urc pe Scăunel, să-mi continui drumul prin spatele fabricii, să cobor la primul pod și să mă întorc pe șosea. Sunt niște locuri foarte frumoase, deja mă bucuram de ce o să văd însă cerul s-a încruntat.

Cale întoarsă!
Sună Gabriel Pădurean și propune să mergem pe dealul Pleșa. Dezbatem puțin despre vreme și hotărârea e luată, mergem.
Pe drum lucrurile se schimbă, ca și vremea! Nu mai mergem la Pleșa, mergem la Teiul Zânei! Plouă! Traseul nu e așa cum am spus eu că știu, a luat-o razna (ca și vremea!).

Popas, hidratare cu ceva suc natural de prune... și schimbarea schimbării, mergem la Pleșa!

Până în vârf era mult era mult de mers și puțin timp rămas până la apusul soarelui. Am făcut tabără, Gabi a instalat "artileria grea" în poziția de tragere și ne-am luptat cu ploaia, cu vântul și cu mixul regățeano-ardelenesc, slană, ceapă și cola!

În rest, poze! Și o revelație! S-a dat prima probă pentru un model foto "vintage"! :)

La întoarcere am fost gratulați cu o imagine rară, carpeta din Cugir!