Parastas pentru Dya

  Au trecut de mult cele trei zile în care mai speri că e doar un accident, că poate o pâlpâire de pleoapă ori un suspin imperceptibil reaprind speranța! Degeaba, Lazăr nu a mai ieșit!

  Au trecut și cele patruzeci de zile de rătăcire în deșert, în care aștepți un semn, un glas, o flacără în tufiș, o piatră scrijelită pe care să recunoști poruncile pe care le clama cu vehemență! Degeaba, Dya a trecut dincolo!

  Am scris, pe un cenaclu oarecare, un text în care îmi exprimam uimirea față de purceluși! Cine erau purcelușii? Erau patru animăluțe drăguțe, moderne, conectate la realitatea locală. Toate... patru animăluțele simpatice aveau o trăsătură comună - constanța! Îl priveau pe lup ca pe o icoană! Mamă, ce deștept e! Măiculiță, cum vorbește el în orice situație! Wow, cum este el apreciat în mediile alea, și alea, și alea...

Mno, numa' că lupul... lup, ce mai încoace și încolo! 

  Primului purceluș i-a spus așa:

- Știi ce? Eu nu vreau o colivie de aur!

  Cel de-al doilea purceluș, modeeeern, modern, foarte preocupat de imagine și nu de conținut, s-a ofuscat ireversibil pentru că nu a fost invitat la masa principală, pe când cumătrul lup își serba a doua naștere! Tra-ge-di-e! Amenințări în mesaje private, invective, invitații în iad, etc, etc...

  Al treilea... Eeee, al treilea e ceva cu totul special! "Prieteni la cataramă" (zicea el, purcelușul), mergând pe străzile cetății cu pas de defilare, spunând sus și tare că nu se va certa niciodată cu lupul cel... așa și pe dincolo! "Niciodată" a durat exact până în ziua în care lupul a cules un măr fraged. Zbang! - s-a făcut pulbere niciodatăl cel îndelung purtat ca ecuson!

  Eeeei, dragii moșului, și uite așa apare și ultimul purceluș, spilcuit, țanțoș, graffitizat pe undeva prin Latium, vorbitor din vârful buzelor în lumina reflectoarelor și scărpinându-se crăcănat în dialoguri oarecare. Pfoa, ce revelație! Ce intrare în scenă, ce covor roșu pentru reprezentanta cremei cremelor, ce program alămit și sunător! Noutate în burg, normal! Atenția captată, normal! Suflul de care era nevoie!

  Doar că... parcă nu părea chiar așa de reprezentantă a renascentismului, parcă pe undeva se vedeau cojile de semințe scuipate la poartă!

- Măi lupule, tu de ce nu dai like postărilor mele?

- Pentru că tot ce scrii e doar jelanie, doar tânguire, tu cerșești lacrimi și compasiune...

  "Mai bine tăceai, Lupule!" se aude de undeva, de sus...

  Corul purcelușelor a devenit brusc pițigăiat, plin de vitriol, băhnitor ca al unor pirande cărora nu le dai pomană! Să fie sănătoase!

  Lupul s-a bucurat că purcelușele au găsit motiv (și cauză) de sudare într-un grup în care zilnic i se aduc osanale! Ce poate fi mai înălțător?

  Cam așa era textul. (Notă: mai e un purceluș, neimportant din toate punctele de vedere, dar care s-a lăturat grupului de adoratoare într-o frenezie demnă de o disecție la balamuc).

Dya a întrebat, sfioasă:

- Sunt și eu în grup?

- NU! a fost răspunsul ferm. 

  Doar că... doar că acum parcă sunt afectat eu de virusul purcelușist! Răsucirea! 

Nu, Dya nu a făcut nimic, dar tocmai asta e, că nu a făcut nimic! Nimic din ce trebuia să facă! Ani îndelungați a scărmănat la microfon derapajele celor care se strofocau în încercări de versuri! Ani îndelungați a făcut lupte greco-romane cu textele insipide, inodore, incolore și inculte! Ce a pățit acum? A îmbătrânit? I s-au tocit urzicile? Sau... Au, da? Uf... Asta e, suntem daci, râdem când ne pregătim pentru cenaclul cu Zamolxe, suntem creștini, despre morți - numai de bine!

  Dacă primul volum al Cameliei Morda Baciu a fost scos sub îndrumarea profesorului Dorin N. Uritescu (un fiasco absolut!), al doilea este o culegere de proză scurtă, "Povești de pe la noi", volum tipărit la Editura Minela, atent supravegheat de Claudia Minela, o cariatidă a corectitudinii. 

  Așa o fi, teoretic. Practic - o dezamăgire dublă, atât din partea autoarei, cât (mai ales) și din partea Claudiei. Întregul volum e o maculatură! Bun, rețin părerea domnului profesor că vânătorii de greșeli sunt ca răceala, trec de la sine; bun, rețin și atitudinea de a ne bucura de fiecare apariție editorială, corect! Dar să ne vedem lungul nasului, reciproc!

  Cartea abundă de virgule între subiect și predicat, lucru IMPARDONABIL pentru autor și editor! Cartea are DOAR câteva texte care pot fi reținute ca fiind literare, celelalte sunt compuneri de vacanță. Nu cartea mă intrigă, ci atitudinea din jurul cărții! Toată lumea aplaudă, toată lumea aclamă zeița scrierilor "veneriene", nimeni nu spune un cuvânt despre limba română, adevărata exilată și dezrădăcinată din cele două volume! 

Repet, Camelia are doar vina că e îmbătată de lumina de pe podium. Nu e vina ei (adică e, dar e scuzabilă, oricine poate păți la fel), e vina prietenilor care acceptă mascarada, ori sunt la fel de beți... Asta da beție cu apă chioară!

  Cam ăsta e spiciul meu la patruzeci de zile de la decesul Dyei. Amin!

P.S. Expresia mea favorită din draga de ea limba română: "să înving lupta cu boala"!