Povestiri din pădurea Lupului

 

   Margine de pădure. Amestecătură de brazi și salcâmi, mai mult decât ciudată! Cine nu era “acasă”? Cine “emigrase” pe tărâmul celuilalt? Dar să revenim la poveste.

   Lupul se încălzea la focul aprins, privind scânteile care încercau să se cațere până la stele. Ținea ca pe un toiag emblematic bățul cu vârful ascuțit, în care încălzise slana.

- Să vă spun o poveste, zise el, cu privirea pierdută hăt, departe.

   “Iaca poznă, iar o bagă pe-aia cu purcelușii, iar o să cadă în cazanul cu apă fiartă!” gândi unul dintre cei ce înconjurau vatra.

- A fost odată un emir...

“Hopa! Noutate!” își continuă gânditorul atitudinea, mușcând din felia de pită coaptă pe jar.  “O mie una de nopți, varianta băștinașă. Ia s-auzim!”

…și emirul acesta tare s-a bucurat de o întâmplare fericită din viața lui. Nu se știe cum, dar intrase în posesia multor bucăți subțiri de lemn frumos lustruite, ceva așa ca șindrila, de culoarea mierii. Și pe ele erau semne înșiruite, care cu siguranță însemnau ceva, devreme ce emirul zâmbea, privindu-le.

“De unde știi tu, mă?” gândi gânditorul, căscând. S-ar fi scărpinat în nas, dar unsoarea de pe degete îi dădea așa, o reținere...

Mă uitam pe fereastră, lingându-mi botul la vederea slanei de pe masă...

„Aha! Așa se explică!” nu tăcu ăla, în gând.

...și nu pricepeam de ce nu înfulecă tot, apoi să râgâie, întins pe blana de tigru. Nuuu, el privea lemnele ale și zâmbea ca pro... ăăăă, și zâmbea. Apoi îl aud: “am să trimit și prietenilor, să se bucure și ei!”

Zis și făcut. A îndesat în straițe mai mult de jumătate dintre tăblițe, a etichetat desagii, a pus samarul pe câteva cămile, hop, straițele sus, pac! cu palma pe pulpa cămilelor și acestea s-au pierdut în zare, topindu-se în roșul sângeriu al apusului.

Mai multe seri la rând l-am văzut zâmbind, privind în focul din șemineu, cu paharul de zaibăr în mână, cam cum facem noi, aici!

“Șemineu și zaibăr pe naiba, ai luat-o razna, Lupule, încurci poveștile”! își continuă cârcotașul atitudinea critică... interioară!

Ne-am întâlnit, zilele trecute, pe-aici, pe-aproape. Eu căutam ciuperci, el fluiera, cu mâinile în buzunare.

-      - Salut, Lupule!

-     - Salut, emire. Nu te-am mai văzut de ceva vreme prin pădure! Probleme? Ai restanță la apă? Ai împărțit fluturași, s-o ducă bine ăia grași?

-      - Eah... Nici, nici, dar și, și... Mă rog, de-ale mele.

-     - Aha! Probleme la cap. Ia un copac în brațe, așa fac ăia cu amețeli, rânjii în sinea mea. Sau caută un cerc d-ăla în care unii, în pielea goală... Ptiu-ptiu, aș stuchi în sân, da’ n-am fermoar la blană.

-      - Du-te, mă, și caută ciuperci! Îmi zise emirul. Io nu-mi văd capul...

-      - Ia o oglindă, am zis, repezit.

M-a privit lung. M-am uitat în jur, să văd dacă nu am scaieți în coadă. Nu aveam.

-      - Ia stai jos, mă Lupule. Nu știu dacă pricepi tu ce zic io, habar n-ai ce junglă e între oameni, tu ești un domn, în pădurea ta, da’ măcar îmi spun păsul cuiva. Asculți?

-       - Mno, ce altceva aș putea să fac? Zi!

-       - Auzi, mă, Lupule, am primit...

-    - Știu, m-am uitat pe geam. Ai primit, ai trimis, ai zâmbit, de la o vreme tot îți plouă în casă. Care-i baiul?

-       - Poi... n-am primit niciun semn.

-      - Trebuia?

-     - Nu, nu trebuia...

-      - Aunci?

-      - Vezi tu, atunci când dai bună ziua, parcă ar fi normal să aștepți răspuns.

-       - Unde bați?

-       - Am trimis tăblițele vizirului din Samarkand. El are mulți supuși, în toate colțurile împărăției. O parte erau pentru el, celelalte trebuiau să ajungă pe ici, pe colo...

-       - Or fi ajuns.

-       - Or fi... Da’ niciun semn? Nu așteptam și nu aștept smochine, zaharicale, mătăsuri, piper, nici temenele, da’ un semn, acolo, un fum pe ogeac, cum că tăblițele îs pe drumul cel bun...

-       - Bre, le-ai trimis?

-       - Poi ce-am zis?

-     - Gata, hodinește-te. Ți-ai împlinit dorința, ai trimis. Că or fi ajuns, că nu, că unele sunt cușcă pentru șoareci ori capac la borcanul cu brânză, ce contează? Darul tău e plăcut în ochii lui Allah! Are el grijă pe mai departe.

-      - Mulțam, Lupule. Iaca, parcă nu mă mai apasă pe piept. Ai un ghinars?

 

   Tăcere. Focul s-a retras într-un jar ca o grămadă de rubine. Lupul ține bățul murdar de unsoare ca pe un sceptru.

   “Vă dați telectuali, vai de capul vostru!” Gânditorul mușcă din felia crocantă, scoțând un “mmmmmmm!” îndelung, îmbătat de aromele pure. “V-aș spune că emirul a trimis, de fapt, niște oglinzi în care ceilalți nu și-au văzut chipul, pentru că nu au. Da’ nu vă spun, stau în banca mea!”

 

                                                         Sfârșit