Se afișează postările cu eticheta sonet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sonet. Afișați toate postările

marți, 14 februarie 2012

Mihai scrie...

Sonet
Fântânile de gânduri nesecate
îmi clocotesc necontenit în minte
țâșnind în arteziene de cuvinte
ce-mi tulbură ideile plecate.


Am adormit târziu, spre dimineață,
tu vii în vis pe umeri cu-n ulcior
și-mi verși în suflet apă de izvor
să nu mai uit că sunt încă în viață.

M-orbește-a ta lumină ca un soare,
te strâng în pleoapele care se zbat,
mă zvinți de somn scăldându-mă-ntr-o boare

ce-i doar a ta, o recunosc de-ndat…
De nu mi-ai fi atât de primitoare
eu aș rămâne pururea plecat.
 Mihai Ciupercescu