DE AMICITIA

   Vară fierbinte, vară frumoasă, vară bogată. Dealurile verzi ale Cugiriei sunt ca o coroană a liniștii care mă înconjoară. "Nimic nu-mi trebuie, ca-n oglinzi privesc"...

  Invitația de a participa la Tabăra prieteniei literare DE AMICITIA vine ca un răsărit imens peste luciul azuriu al mării din mine! E posibil? E real?

 

 Oamenii

  Mă întâlnisem cu doamna Mariana Moga în Sebeș, cu mai mulți ani în urmă, la o lansare de carte a domniei sale. Facebookul m-a ținut la curent cu realizările de excepție ale Poetei și cu aprecierile pe care diverse instituții și/sau organizații le-au făcut, subliniind activitatea de interes public, de susținere și promovare a culturii, cu accent pe literatură. 

  Iată-mă acum printre prietenii poetei, dintre care cunoșteam, personal, foarte puțini! Cu familia Porumb, Horea și Geta, discutasem în urmă cu peste doi ani, în Cugir, în casa unei prietene comune. Familia Triță, Tanțy și Costi, participaseră, împreună cu Zenovia Zamfir, la un  alt eveniment cultural, desfășurat la Casa de cultură din Sebeș, sub egida Caravanei culturale. Nu am discutat, doar am fost acolo. Cam atât. Puțin, nu? Ceilalți, mulți, deosebiți, erau absolut noi în viața mea, nici pe Facebook nu ne cunoșteam (cu excepția doamnei Marioara Vișan, o "prietenă" virtuală recentă). 

  Așadar, aveam un câmp larg de a culege impresii "la prima mână"! Ca un elev conștiincios,  am făcut o listă cu personalitățile participante, scriind "după ureche" numele pe care le auzeam! Exact ca în proverbul "Surdul nu aude, dar le potrivește!".

  Au venit, mai târziu, Corina Corpodean, Ovidiu Vasile, Alin Cucuruzan și Cristina Muntean. 

  O minunăție de Oameni!

 

Locul 

  Nu am auzit de Ciulpăz până acum, un sat între dealuri, la care se ajunge pe o șosea foarte îngustă, șerpuită, dar foarte bine întreținută! 

  Nu am auzit niciodată de pensiunea Casiana! Oameni buni, dacă există un loc perfect, aici este! Situată pe malul râului, într-un loc larg și neted, înconjurată de dealuri suficient de înalte încât să păstreze liniștea ca într-un borcan, dar suficient de joase pentru a te bucura de lumină și de soare, pensiunea oferă condiții NORMALE de civilizație, deși - în privința suprafeței camerelor - e printre primele, cred eu! Restaurant, bar, internet, telefonie fixă (nu este un detaliu inutil, semnalul de telefonie mobilă e... zero!), loc de parcare, sală de conferințe, trei piscine, pentru copii și adulți, șezlonguri nenumărate, umbrele, trei foișoare (filigorii adică, după expresia ardelenească), lac, teren de joacă și un personal atent și politicos! Să mai spun că mâncarea a fost foarte bună și foarte multă? Bine, nu mai spun, pentru că e aproape imposibil să nu pleci mai... bogat cu câteva kilograme după cinci zile de sejur!

  Rețineți, pensiunea Casiana, Ciulpăz, Hunedoara!

 

Prietenia

 Am să scriu despre fiecare eveniment în alte postări, pentru că au fost multe! Multe și frumoase!

  Doamna Mariana Moga a prezentat volumul de impresii formulate despre tabăra de anul trecut, adunate în volumul "Clepsidra cu sentimente".

  Istoricul Mihai Octavian Groza ne-a ținut cu sufletul la gură, vorbind despre Sebastian Stanca în cadrus conferinței cu titlul "Destinul unui scriitor uitat".

  Domnul Horea Porumb ne-a vorbit despre "întâmplările din ziua de azi", purtându-ne prin aerul rarefiat al înălțimilor la care își desfășoară activitatea și la care trăiește! O personalitate de talie mondială, un scriitor care nu alergă după luminile rampei! Menționez aici și recitările în limbile engleză și franceză ale doamnei Geta Porumb! O familie minunată!

Doamna Maria Vaida m-a cucerit prin discurs și prin informație, cartea domniei sale, "Lucreția Suciu sau Mările iubirii" atrăgându-mă ca un magnet!

  Eseurile doamnei Rodica Mureșan m-au rupt de realitate și m-au dus într-o zonă crepusculară, pe o planetă cu iubire, căldură, melancolie, speranță, spiritualitate, finețe, comunicare, prietenie...

  Au fost lansări de carte! Doina Bonescu - Fata din munți, Marioara Vișan - Diamante, Ionela Flood, Ovidiu Vasile, Alin Cucuruzan, Romulus Moldovan. Un regal literar!

  Au fost concerte: Pandele Jianu, Corina Ofelia Corpodean, Cristina Muntean, muzica, voia bună și creațiile literare împletindu-se ca într-o formulă magică a prieteniei!

  Nu în ultimul rând, s-au acordat diplome și medalii, semne și însemne ale activității care au scos participanții din valurile vieții obișnuite și i-au desemnat ca participanți aici, în Tabăra prieteniei, unde literatura, omenia și activitatea personală au fost apreciate! Au acordat aceste însemne doamna Mariana Moga, organizator al taberei, domnul Mihai Groza, din partea Despărțământului Astra "Vasile Moga" Sebeș, doamna Ionela Flood, din partea Societății Românca (Londra) și Ioan Astăluș, din partea Raditv Unirea (Viena). 

  Prietenia s-a condensat în dialogurile dintre noi, în multele ore petrecute împreună, în bogăția interioară cu care am plecat din tabără!

  Mulțumiri și respect doamnei Mariana Moga, mulțumiri și îmbrățișări tuturor participanților!

 

Poveste de pe Râul mic

 Timp liber. Vară. Verdele dealurilor e ca o draperie de scenă, dincolo de care munții, aerul, șoimii și râul cheamă la relaxare totală. 

- Oprim aici, puțin? O salutăm pe Țuca, dacă este acasă.

- Perfect! Numai bine îi vedem casa veche.

  Era la poartă, în interior. A auzit mașina parcând și a deschis. Parcă a fost telepatie!

  Și curtea e la fel de verde ca dealurile. Via este întinsă peste tot, ferigile sunt până la brâu, celelalte flori sunt cu nemiluita, ca o invazie! Mărul este plin de roade, ca un brad de globuri strălucitoare! Casa este încărcată de nostalgie, bine pusă la punct, semn că locatarii nu au fost oameni de rând! Măsuța de afară se umple imediat de produse specifice! Grozăvie, mai ales vinul de strugurei! Așa ceva n-am băut niciodată!

  Limbile se dezleagă, amintirile stau la rând, ca elevii la intrarea în clase.

 Gazda, o doamnă care iese în evidență prin atitudine, prin eleganță, plină de vervă și umor, ne spune ceea ce este vizibil și firesc, și anume că nu a dus lipsă de pretendenți... Deși nu era singură, își păstra relația în zona discreției. Bărbații credeau că e "o partidă"  și își încercau norocul. Ieșea în evidență un vecin de pe stradă, câteva case mai încolo, dar care își făcea drum pe la ei să ajute la orice, de la tăiat lemne la orice altceva, că de, două doamne, dintre care una bătrână, nu puteau rezolva tot ce era nevoie! Bătrâna îi spune doamnei că vecinul "s-a dat de gol", îi ard călcâiele... 

  Țuca zâmbește amintirii și continuă povestea.

  "Vine într-o zi, aveam de mutat niște lemne. Gată el treaba și îl servesc cu țuică de trevere, știam de la bătrâna că de-asta îi place și slavă Domnului, aveam din belșug. I-am umplut paharul și am lăsat sticla pe masă, spunându-i să se servească după pofta inimii.

  După al doilea pahar, vecinul prinde oarece curaj și întreabă:

- Auzi vecină, da' tu vrei să rămâi singură? 

- Apăi nici vorbă, vecine, cum așa? Tânără încă sunt, nici urâtă n-oi fi, zic eu, viața îmi place, la curte e nevoie de mână de bărbat, așa că nici vorbă să rămân singură, oi găsi eu pe cineva...

Vecinul înghite în sec, ia o gură zdravănă de țuică de trevere și zice așa, mai cu emoție:

- Și ai pe cineva în vedere?

- Apăi măi vecine, nu am pe cineva anume, da' ei sunt mai mulți care vor, eu nu mă grăbesc, vreau să aleg bine.

- Și lista e închisă? întreabă vecinul.

- Nuuu, de ce? Nu se știe de unde sare iepurele, nu mă grăbesc, așa cum am zis. Vecine, ori ai de gând... ?

- Aș cam avea vecină, că na, te cunosc, vă cunosc de mult, și tu mă știi, ziceam că...

- Auzi, vecine? Eu nu m-am decis, dar să știi că am să aleg bărbatul care îndeplinește trei condiții! Scurt!

  Trece un timp în care tăcem amândoi. Eu abia mă stăpâneam să nu izbucnesc în râs. Îl vedeam cum se frământă.

- Și... îs grele condițiile alea?

- Nu-s grele, vecine, floare la ureche. Uite, prima ar fi...

El s-a îndreptat pe scaun, trăgându-și umerii, crezând că mă voi lega de bărbăție, de forță, cam cum ar fi normal și cum gândiți toți, zice Țuca, privindu-mă și râzând!

- Normal! râd la rândul meu.

- Prima ar fi pensia, îi spun, mi-ar plăcea ca bărbatul să aibă pensia mai mare ca mine!

- Și cât ai pensia, vecină?

- Atât! îi zic, spunând o cifră mai mică decât realitatea.

- Buuuun, de asta am trecut, am mai mult cu două sute!

 I se vedea speranța în ochi.

- A doua ar fi... Parcă nu e de spus, dar e o condiție...

- Hai zi, vecină, că doar oi răspunde, ce vreau eu nu e joacă, așa că răspund la orice întrebare!

- Nu e o condiție grea, vecine, doar că e mai aparte... Uite, aș vrea ca bărbatului meu  să-i placă țuica de trevere, avem beciul plin, țuică de ani de zile, eu nu beau, bătrâna nici atât, de vândut nu vindem că nu e cazul, avem din ce trăi, dacă tot o să am bărbat în casă, apăi să fie bărbat, să bea o țuică zdravănă când gată treaba!

- Ăla sunt! zice vecinul, parcă sărind de pe scaun. Chiar că îmi place, și ai văzut că nu mă dau înapoi de la muncă. Hai, vecină, zi-o și pe-a treia, zău că am gânduri serioase!

- Apăi măi vecine, a treia chiar e ușoară, e floare la ureche, uite, mi-ar plăcea ca bărbatul meu, seara, după ce gată munca și bea două-trei pahare de țuică, să-mi cânte "Murguleț cu coama rară", melodia aia a lui Ion Sotelecan... Tare-mi place doina asta și tare mi-ar plăcea să mi-o cânte bărbatul...

- Stăi, vecină, lasă-mă zece zile și vin să ți-o cânt! zice bărbatul, roșu ca macul în obraji, da' nu de la trevere, că nu băuse atâta, cred că era încurcat tare de condiția mea!"

   Râsete, vin de strugurel, atmosferă tihnită. Că așa e în Cugir.

 

Două coperți

 Anul ăsta ciudat îmi încurcă bucuria de a prezenta o carte aparte, o carte în care am împletit cele trei planuri ale vieții mele: Bărăganul, locul unde m-am întâlnit cu soarele; Cugiria, locul unde am ajuns cel mai aproape de soare; femeia de lângă mine, sau soarele din mine. 

Cartea se prezintă sub două aspecte.

 

  În forma cu titlul "Oglindiri", cartea este rodul generozității doamnei Elena-Lisa, care a sponsorizat apariția ei, coperțile fiind, de asemenea, concepția domniei sale: în exterior (coperțile I - IV) e o fotografie a fiicei, în interior (coperțile II - III) fiind un tablou, doamna Elena-Lisa fiind și pictor, membru al Cenaclului de la Roma!

  Mulțumesc, doamna Elena-Lisa! Gestul dvs. mă onorează și certifică noblețea și spiritul dvs. ales, aspecte vizibile atunci, la Roma, în toamna anului 2018, când ne-am întâlnit!

  Mulțumiri și Claudiei-Minela, managerul Editurii Minela, unde cartea a fost discutată și rearanjată în unele detalii. 

  În forma cu titlul "Mai jos de nori", cartea este rodul unei colaborări deosebite! Manuscrisul a fost citit de doamnele Ileana Hogea-Velișcu, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Luminița Cebotari, profesor, doctor în filologie, ambele doamne consemnând gândurile și impresiile în texte care apar în prefața volumului. Cartea este structurată pe capitole, așa cum mi-am dorit, cu un poem de deschidere și cu un altul de final, prezentate ca atare prin titlurile "minicapitolelor", în cazul lor. 

  În interior am grupat poezii din amintirile copilăriei, alte cântece ale Cugiriei, nelipsitele "ilenii" (poeme închinate femeii de lângă mine) și altele. 

  O notă aparte, o notă maximă am acordat colaborării cu editura Altip din Alba Iulia, coordonată de d-l Tache Sorin, un model de relaționare profesională, politicoasă, normală, firească! D-l Paul Bujeniță, grafician de carte, mi-a suportat ideile și schimbările, ducând până la final efortul de editare a volumului! Vă mulțumesc, domnilor! A fost o surpriză (foarte plăcută) prezentarea volumului-pilot, pe baza căruia am discutat eventualele modificări și prețul mai mult decât accesibil!

 

Cu bucuria unei cărți noi și cu încrederea că e un pas înainte în șlefuirea proprie, vă invit la lectură!

VD Chipirișteanu

3M

   Cum trec anii...

   Parcă mai ieri silabiseam, cu limba între dinți și cu degetul pe foaie, tainele abecedarului! Apoi a urmat șirul parcă fără de sfârșit al cărților, o coloană a infinitului, din loc în loc apărând imagini ale lui Mikey Mouse în spațiu, Winnetou în Valea morții, Cireșarii în Infernul alb, goeleta Speranța legănată de apele din jurul Capului Horn, Ion privind-o pe Nadine, Lorelei tăcută și pierdută pe malul Dunării sau Martin Eden privind prin apa străvezie lumina care se îndepărta, se îndepărta...

  Cine erau cei care scriau cărți? Ce semizei, ce coloși ai spiritului au putut așterne asemenea întâmplări pe hârtie? 

  Colilia îmi este familiară deja, o privesc zilnic în oglindă. Pașii făcuți în lumea literelor, destul de târziu, mi-au prilejuit întâlnirea cu oameni obișnuiți, cu oameni de lângă noi, dar care au avut puterea și curajul de a spune ceea ce simt. Semizeii nu vin din Olimp, ei sunt doar cunoscuții noștri, poate vecini sau necunoscuți care au lăsat flacăra din interior să ardă în voie! Un alt fel de Prometeu, care arată tuturor că focul este în noi... Destinul este de multe ori asemănător, cei din jur fiind mai haini decât vulturii din legendă.

  O nouă carte scrisă de Mariana Cornea, o româncă din Italia. O carte rotundă, o carte ca o sferă, pe care nu o poți așeza ferm într-un raft al bibliotecii: autobiografie, roman polițist, carte de călătorii, jurnal, ficțiune, dramă, roman de dragoste... Poate din toate câte puțin (sau felii zdravene), poate doar un balans printre clasificări, oricum, ca o mantie sau ca o cupolă este sufletul neliniștit, cel care plutește mai sus de înțelegere, uneori lin, uneori ca un nor încleștat în furtuni interioare, mereu căutând cu tentaculele ploii de cuvinte oamenii de jos... 

  "Cartea de față, care cuprinde experiențe personale, pentru mine constituie o adevărată eliberare, dorind să privesc într-un mod conștient și încercând pe cât posibil să-mi câștig puterea prin cunoaștere". 

  Așa se deschide cartea către cititor, cu aceste cuvinte. Să nu fiți dezarmați, nu este o autobiografie, nici o relatare lacrimogenă a necazurilor proprii, nu, este altceva... Ce? Habar n-am, abia aștept să văd și eu ce spun consumatorii grei de literatură. Și firul subiectului este sucit - răsucit, ba e jurnal, ba e relatare, ba sunt impresiile prietenilor, ba sunt posibile desfășurări de evenimente, încropite din cocoloașe de hârtie găsite prin unghere...   Din loc în loc, interferențe impresionante ale poetei din spatele prozei.

  Începutul romanului e sufocant pentru mine, scene absurde, inumane, scene care mi-au rămas ca o întrebare neștearsă și nerezolvată: de ce a fost nevoie de asta? Cum tangentez eu cu personajul principal, dacă își calcă în picioare orice dram de demnitate? Pentru ce a fost nevoie de atâta umilință? Cum poate fi "un om bun", un om care a ajutat până la sacrificiu pe cei din jur, dar s-a scufundat în cea mai joasă mizerie umană, în plan personal? E o nepotrivire? Contrariile se atrag? Necunoscute sunt căile... omului? Cum te raportezi la o asemenea descriere? "O voce răgușită de prea mult urlet ținut ascuns răsună numărând zidurile apartamentului"! Deja nu mai e proză, e un psalm al suferinței, e mersul pe o sârmă fragilă întinsă peste zvârcoliri de iad. "De vrei tu, călăul meu drag, ucide-mă!" 

  Cartea este un fel de invitație pe eșafod. "Ești curios? Nu crezi în suferință? Crezi că totul e regie? Ia urcă puțin aici, să simți mirosul sângelui, să auzi cum scârțâie lama de fier când e ridicată, să vezi coșul de jos plin cu..." Nu, nu este un citat, așa aș prezenta eu cartea!

  Evidențiez paragrafe scurte, poeme în proză.

  "Singură în apartamentul Liliei, respir un nume unde umbre și orizonturi nu mai existau, doar unele opriri sub un cer curbat de spinare născocind stele pentru ferestrele înalte și confuze cuvinte."

"Nu vă vine să credeți cât de profund legată eram de Lilia și de modul cum își dormea viața. Somnul ei, veghea mea și vizitele prietenei noastre erau încrucișări de spirite. Monica, transfigurată de nebunia blândă a celei pe care nu voia să o piardă, povestea deschizând cu grijă abisul unde un profet construise un templu al nepătrunderii." 

"Mă așezasem pe gândurile lumii, fără lacrimi, simțind greutatea unui pumn care nu putea să urce aceste margini!"

   Un alt aspect forte al romanului îl constituie personajele. Dacă unele se încheagă din vagi elemente presărate de-a lungul întregii cărți, cum ar fi Lilia sau autoarea (rămasă, de fapt, în spatele oglinzii), altele sunt expuse ca în flashul unui blitz! Câteva cuvinte atent alese și împletite scot pe canava hidoșenia!

 "Părea o clădire greșit construită pe două picioare ca două buturugi groase, o clădire plină de igrasie și de gândaci. Da, atâta dezgust împrăștia (...) parcă toată ființa lui era făcută din gândaci și mucegai". 

  "Doamne, ce păr frumos și lucitor! (...) Nu credeam deloc în zâmbetul acela profesional ce-mi îngheța sângele. Nu știu de ce mi se părea o reptilă. Modul în care își mișca frumusețea statuară de care era conștientă semăna cu dezgustul și mai ales cu spaima atingerii." 

  "Opusă femeii-șopârlă, (...) era vivace, surâzătoare, dar mai ales simplă. (...) Nimic fabricat, nimic construit."

  Împărțirea pe capitole sau episoade, cum vreți, e benefică. E greu să citești dintr-o suflare, e greu să treci prin toate grozăviile întâlnite în pas alergător, eu am simțit nevoia să respir adânc, de mai multe ori. 

  Am intitulat acest text 3M pentru că așa văd, trei lucruri minunate: Mariana, Mila, Mondina! "M" nu se va schimba niciodată, cifra e doar o promisiune.