luni, 6 august 2012

Mai sunt două zile!


        Imaginea se traduce: "ATENŢIE"!

  Da, să aveţi în atenţie că miercuri, începând cu orele 20.00, în agenda dumneavoastră scrie "GRAMOFON"!
Nu aveţi gramofon? Perfect, înseamnă că îl folosim împreună pe acesta:

Se aude perfect, vă garantez! Iată "dovada":


Am aflat "pe surse" că de la ora 
e posibil să auzim şi o voce feminină recitând! 
Cine? Ce? 

Sonet

Fântânile de gânduri nesecate
îmi clocotesc necontenit în minte
țâșnesc arteziene de cuvinte
ce-mi tulbură ideile plecate.


Am adormit târziu, spre dimineață,
tu vii în vis pe umeri cu-n ulcior
și-mi verși în suflet apă de izvor
să nu mai uit că sunt încă în viață.

M-orbește-a ta lumină ca un soare,
te strâng în pleoapele care se zbat,
mă zvinți de somn scăldându-mă-ntr-o boare

ce-i doar a ta, o recunosc de-ndat…
De nu mi-ai fi atât de primitoare
eu aș rămâne pururea plecat.
 M. C.


Asadar miercuri, ora 20.00, playerul e în pagină, da, acela din dreapta-sus, miercuri petrecem un timp împreună!

Găsiţi în vestibul 
şi

Vă aştept!

6 comentarii:

  1. De data asta nu mai zic nimic! Că săptămâna trecută m-am lăudat că fac şi dreg şi n-am reuşit s-ascult emisiunea!
    Succes(uri)!
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Dar nu e concurs! As vrea eu sa am "succesuri", zau daca nu as purta buze si breton si toace precum e(b)a, daca astea ar fi conditiile!
      E "blog vorbit", asa ca "ascultatul si comentatul" nu sunt obligatorii!
      Sau, altfel spus, asta sa fie cel mai mare necaz al tau sau al altora!

      Ștergere
  2. Din nou ne prezinti un program de exceptie si am sa fac tot ce-mi sta in putinta sa ascult si aceasta emisiune, Vasile Dumitru.
    O noapte linistita iti doresc, Vasile Dumitru! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru gandurile bune!
      Noapte bunsa si tie!

      Ștergere
  3. ,,M-orbește'', neinspirata alegere(e doar o parere)
    simpatic sonet, dar neconvingator

    ****
    ,,e posibil să auzim şi o voce feminină recitând!
    Cine? Ce?''
    Claudia stieeee! S-ar putea sa fie Maria Nagy. Sorin m-a intrebat daca poate intra si ea in emisie.
    Tu esti sefu'.
    vb dimi
    ave

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Punem pariu ca nu stie?

      Poate intra, bineinteles ! As fi deosebit de onorat!

      Ștergere