Enciclopedia Dacica

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Scrisoare către Melania




  Bună... ziua! Ups! Scriu după cât e ora aici sau după cât va fi când o trimit? Problemă falsă, doar pentru că nu ştiu cum să încep! Fiindcă sunt morocănos şi bucuros, în acelaşi timp! De ce morocănos? Pentru că am fost momit! Da, am fost momit, eu, pescarul pescarilor, stai că am scris greşit, corect e aşa, PESCARUL PESCARILOR, Solomon al tagmei undiţarilor, Einstein al lansetiştilor, Tolstoi printre povestitorii povestirilor spuse cu braţele laaaargi şi Shishkin al juvelnicelor, prostovoalelor, chipcelelor, avelor, setcilor şi borşurilor de peşte... Ce, nu sună bine “şi Shishkin”? E nu, de ce v-a atras atenţia? Pentru că sună peeerfect!

   Revenim.
  Bucuros? Pfooaaaa, şi încă cum! Pentru că momeala desenului cu pescarul, de pe copertă, asta e, o momeala, interiorul e doar cu miros de peşte pe ici pe colo, restul e un mileu de cuvinte împletit de nevasta peştisorului de aur, un mileu nu pentru... ba da, şi pentru că e “de modă veche”, modă cu care mă mândresc, aceea de a scrie decent, în limitele normalului, cu aluzii interesante, picante, amăgitoare dar atât, mileul cu ochiurile lui măiestrit împletite arătând, ascunzând, încântând privirea şi mintea şi lăsând loc iazului vălurit al imaginaţiei...
  Aşadar eu o să scriu despre mileul nevestei peştişorului de aur, împletit pe când sta ea aşa, în Ithaca, până a venit Ulisse, ăăăă, nu, Thelemack, aaaa, Tholomac parcă, staţi să mai citesc odată povestirea! În fine, continuăm!
  Mă joc cu focul. Pe blogul ei, NPA (nevasta peştişorului de aur, suntem internauţi, ce naiba!), face deseori recenzii! Ha, păi şi îmi bag nasul în ghilotină? Nu, categoric nu, fără recenzii! Doar impresii!

 
  În primul rând estetice! O carte cu ţinută! O carte căreia i s-a acordat atenţia cuvenită unui lucru făcut cu plăcere, din plăcere, pentru plăcere şi nu în goana după bani (alo, finu`, se aude?) sau după puncte la capitolul C.V.! O carte “cu poze” (clar, pe gustul copiilor şi al meu!), cu fiecare pagină încadrată cu bun gust între informaţiile din “top” şi filigranul din “bottom”! O carte în care nu am găsit nicio greşeală de editare sau tipărire! Rar lucru! Jos pălăria celor ce au făcut asta şi jos pălăria în faţa autoarei, care nu a dat OK până nu a revăzut munca altora! Nu ştiu dacă aşa a fost, SUNT CONVINS că aşa a fost!
  Gata cu vorbăria! Să înceapă scrisoarea către Melania!

  Dragă Melania,

  Începutul (“un fel de prefaţă” zici tu) este exact ca în “Doi ani de vacanţă”, o foarte frumoasă şi realistă descriere a plaiurilor de luncă, unde totul gravitează în jurul apei!

Înainte însă de a ne întoarce la subiectul ei, nu pot rezista tentației de a rememora lumina aceea albă care m-a scăldat întreaga vară de atunci, gustul pepenilor verzi care se răcoreau în fântâna adâncă din curtea dispensarului și pe care îi scoteam cu ciutura, după ce alungam broaștele care-și făceau veacul în ea și care garantau potabilitatea apei, imaginea fiicei mele de trei ani, îmbrăcată doar în slip, jucându-se, împreună cu copiii prietenilor mei, la grămada de nisip din curte, serile lungi în care ne răcoream cu vin și sifon, depănând povești în tinda dispensarului, hohotele noastre de râs care răsunau până târziu în noapte, expedițiile cu biciletele, în văpaia soarelui, ghicitul în cafea, efectuat de o țigîncușă mică, neagră și tonică în ciuda faptului că era măcinată de un cancer mamar, peștii imenși țintuiți –spre uscare- de un nuc bătrân, camera umbroasă, mare cât o sală de sport, în care locuia colega mea cu familia ei și unde ne retrăgeam când vipia devenea de nesuportat...”

  E, cam asta e cartea! Nu TOATĂ! Nuuuu! Asta e caracteristica! E viaţa femeii condamnată la frumos, pentru că pescuitul se desfăşoară numai în locuri frumoase, de către oameni frumoşi la suflet, împreună cu oameni frumoşi la suflet! Exceptii? Hmmm... păăăăăi, iată una:
   V-aţi prins? Ăsta e rolul ETERN al nevestei pescarului, să întrerupă balada fără sfârşit a tangoului peşte-pescar... O fi gelozia de vină???

  Ce spun eu “baladă”! Sunt eu modest, deh, de-aia port coroana de cel mai fain pescar, ce baladă, ziceam, SIMFONIE, nene! Simfonie! Simfonia universală, de neînţeles de către muritorii ca voi!

  Să veniţi la cursuri simfonice aici, în delta Cugirului...
Ce-mi place mie mult la acest volum este stilul enciclopedic, descrierea în amănunt al universului în care doar El, Pescarul, ca un preot în Kogaion sau ca o vestală în templu, înţelege Rostul! Voi, oamenii obişnuiti, eh... Dacă omul obişnuit mai este şi femeie, atunci cu atât mai mare e tulburarea! Şi totuşi Femeia (e drept că a ucenicit ceva milenii ca Nevastă a Pescarului) descrie destul de bine Templul Artei Pescuitului!

  “După câțiva ani, familia noastră mărindu-se, am reușit să ne mutăm într-un cartier mai bun, cu trei camere, la ultimul etaj și cu fața spre sud. Era exact ce ne trebuia, având în vedere faptul că locuiam într-o zonă în care vara era atât de cald încât când terminam de întins rufele pe frânghie, primele pe care le pusesem erau deja uscate. Cum, din acest motiv, balconul era inutilizabil ca atelier, Peșty mi-a confiscat baia de serviciu, din care a scos vasul veceului și chiuveta, și și-a instalat rafturi, suporturi suspendate și o mică masă de lucru. Între timp și trusoul lui se mărise (avea să continue să facă acest lucru până-n ziua de azi), așa că era de înțeles de ce avea nevoie de spațiul acela.
Ajunși la Tîrgu Mureș, ne-am mutat într-un apartament de patru camere și două balcoane. Poate vă închipuiți că și-a amenajat un loc doar al lui în vreuna din încăperi... Inexact! A închis unul dintre balcoane, pe cel mai mare, evident, și și-a instalat acolo ustensilele, devenite din ce în ce mai numeroase: lansete, mulinete, role de fire, plumbi, plute, ceaun și pirostrii, lămpaș, aragaz de campanie, termosuri, canciocuri, cleiuri de lipit, prostovoale, menghină, bricege, lanterne, topoare, lopeți, cutii de momeli, matrițe pentru plumbi, ciocan de lipit, cârlige de pescuit, polizor, ”muște”, cărți, reviste, caiete cu schițe și multe altele. Când intra acolo, știam că este pierdut pentru familie. Din când în când se mai rățoia la noi când avea bănuiala (certitudinea, zicea el) că i-am umblat printre lucruri. Adevărul este că, în afară de faptul că-i mai luam câte o jumătate de metru de nylon ca să-mi înșir pe el mărgelele rupte, nu intram acolo decât ca să-i șterg praful sau să fac ordine în harababura aia, după care, bineînțeles că timp de câteva săptămâni îl auzeam bodogănind că ”cineva” și-a băgat iar nasul unde nu-i fierbe oala, doar pentru ca el să nu-și găsească lucrurile care-și aveau rostul lor bine rânduit.”

  Consiliul Mondial al Breslei Pescarilor a hotărât să nu ia nicio măsură împotriva celui ce a permis divulgarea unor asemenea secrete din meseria noastră! Domnule Pescar, soţul Nevestei peştişorului de aur, deocamdată sunteţi retrogradat la gradul de pescar, cu p mic! Atenţie pe viitor!

  Sunt multe de spus!
Cartea dezvăluie şi riturile şi ritualurile strămoşeşti ale unui pescar, spre exemplu nunta! Putea fi nunta una obişnuită? Putea! Dar nu se putea, atunci când în mersul treburilor işi bagă nasul taman cine nu trebuia, mireasa! Este exact ca în bancul „eu şi nevasta am fost foarte fericiti primii 26 de ani de viaţă! Apoi ne-am căsătorit...”, iată doar un flash de la nuntă:

  „În drumul spre resaturant, convoiul nostru se îmbogăţise cu încă o maşină, a Salvării, ca la marile vedete, în turneu. Ajunşi la locul petrecerii, nuntaşii s-au dovedit a fi nişte nesimţiţi, pentru că s-au repezit, după vreo oră şi juma' de aşteptare, la potol şi beute, fără mine. Care aveam altă treabă, ce-i drept, că ochisem biroul şefului de sală şi m-am îndreptat spre el aţă, în ciuda ghionturilor maică-mii, care încerca să mă direcţioneze spre sala de petrecere. Ajunsă acolo, m-am întins pe trei scaune, mi-am tras pălăria pe ochi şi am început să le soilesc, că degeaba risipiseră pe mine paramedicii o tonă de vitamine şi de glucoză.”

  În blogul meu sunt două postări, „Declaraţie de dragoste” şi „Declaraţie de iubire”. Ei bine, am fost deosebit de curios să văd şi povestirea ei!
                               
                                                      Declarație de iubire

  "-Dacă nu erai tu, nimic din toate astea nu erau acum făcute, mi-a zis Peștișorul într-un moment de sinceritate.
M-am simțit ca zâna cea bună din povești atunci. Trebuie să recunosc că mi-a picat al naibii de bine. În sfârșit, după atâția ani de căsnicie am și eu parte de o recunoaștere a meritelor, așa că l-am provocat să dezvolte oda la adresa mea. Nu de alta, dar nu te întâlnești cu așa ceva în fiecare zi!
-Păi da, că atunci când mi-ai zis că o să chemi un buldozerist să dărâme casa de la munte dacă n-o repar, te-am crezut în stare s-o faci. Aveai privirea aia a lui Jack Nicholson din Shinning. Sau când m-ai pus să mă apuc de aranjat garajul… Arătai ca puștoaica aia telekinetică, la balul de absolvire… Carrie parcă-i zicea.
Trebuie să recunosc că m-a surprins. Habar n-aveam că e așa de bine familiarizat cu personajele lui Stephen King.”

  Pescarul iubeşte muzica. Pescarul este un poet al bălţilor, un virtuoz al harfei stufului şi pianului valurilor! Exagerez? Nu cred, iată că şi Melania, o păgână în lumea pescarilor, sesizează aspectul! Iată aici descrierea vizuală, unde peştele e un fel de Stradivarius, cu care trebuie să te porti cu deosebită delicateţe!

  Nu vă ajunge imaginea? Doriţi şi cuvinte? Cuvintele ei? Îi fac un deserviciu pentru că trebuie să mă declar oripilat de lipsa de sensibilitate cu care abordează relaţia pescar-somn, pescar-vise, este ceva supraomenesc, este ceva unde doar revelaţia te poate duce de mâna, dar Melania nu reuşeşte să înţeleagă MUZICALITATEA! Dar nimeni nu e perfect, nici ea, aşa că o să dau copy unei pagini în care stau faţă în faţă ZEUL-PESCAR-DORMIND şi ea, o femeie de pe firul de praf atât de pompos denumit Pământ!

                                                     Noapte aproape albă

  “Mi-am amintit de ce am făcut-o în urmă cu câțiva ani…
La început, susură. E liniștitor chiar. Dacă ar dura. Dar nu am eu norocul ăsta, pentru că pornește joagărul chiar lângă mine: frrrr-frrrr-vrum-frr-frrrrr-vrum-bum. La un moment dat, se gripează și începe să meargă în hopuri. Asta mă deranjează puțin, dar, dacă s-ar regla o țâră, cred că m-aș putea obișnui. Dar nu se întâmplă asta pentru că, brusc, începe să zumzăie cu o tonalitate greu de suportat, așa că-i dau un ghiont.
-Ce e? zice el, adormit.
-Întoarce-te pe o parte, îi spun cu un început de enervare în glas.
-M-am întors, spune el și începe instantaneu să ronfleze gros.
Întind mâna să verific și constat că și-a întors doar capul, restul fiind prăvălit în el însuși, pe spate. Înfig un umăr ascuțit în brațul lui (ajută la ceva să fii și slabă! ) și-l determin să se întoarcă pe dreapta. Am liniște un timp; simt că-mi dă târcoale, în sfârșit, și mie somnul. Dar exact cu o fracțiune de secundă înainte de a adormi, începe să fluiere subțire, ca o oală aflată sub presiune. Verific din nou în ce poziție este și constat că s-a prelins pe nesimțite, pe spate, de unde emite de zor pe frecvențe greu suportabile pentru o ureche obosită ca a mea: zzzzz-zzzzzz-zzzz. Repet atenționarea de dinainte, la care îmi răspunde iritat:
-Nu pot sta prea mult pe o parte, că am umerii largi și-mi atârnă capul ca o cireașă.
Ca să vezi, dom’le, cum știe să-și transforme un defect într-o calitate. Și cu câtă discreție; de alte părți anatomice ”largi” nu suflă nicio vorbă, nici chiar în somn.
Acum, că și-a câștigat dreptul la poziția lui preferată, nu mai are nicio opreliște. Întâi face ca tractorul care trage ”brazde-nguste și adânci”, apoi imită țânțarul, după care își amintește că-i bărbat și revine la registrul grav, ușor sincopat, punctat cu pauze variabile, ca Joe Morello în plin recital.”

  Îmi cer scuze, în numele ei, pentru modul banal în care tratează această etapă fenomenală din viaţa unui zeu... În fine!

  Ei, fraţilor, sunt multe de spus/scris! În treacăt, nu pot să nu mă mândresc! În paginile acestei antologii este pomenită şi Ţara mea, Cugirul (sau Republica Cugir, cum zice Robert din Braşov, „Robert-pointpen”pe blog). Povestirea se intitulează „cafeaua ca o mitralieră” şi mă înclin, a arătat din titlu, ca într-o picătură de ambră, ambianţa Cugirului! Mulţumim!
  Stop vorbăria! Citiţi cartea! O să vedeţi acolo şi cum copiii vrăjesc peştii, şi cum se fac eforturi conjugale, şi multe altele!
  Cartea este o declaraţie. Este declaraţia de avere, venituri, bogăţii şi sentimente ale Ei, femeia de lângă umerii Pescarului!
  Stilul ironic, foarte ironic, este doar un corolar al unui scris frumos (chiar şi dacă vorbim despre caligrafie, lucru cu atât mai şocant când aflăm că autoarea e... medic!), în care scenele familiare, familiale, descrierile din natură dar mai ales, MAI ALES relaţionarea zilnică dintre ea (medic, scriitor, mamă, bunică, vecină, prietenă, soră, etc), el (pescar, inginer, prieten, soţ, iubit, bucătar, vânător, funcţionar public), ei (nepoţi, prieteni, vecini, căţei) şi... noi, cititorii cărţii sau/şi ai blogului!
  Cartea este o declaraţie de dragoste a Ei pentru El! Spun asta pentru ca Ea scrie! Dar sunt convins că este o dragoste a Lor! De unde se vede că, până la urmă, trăind lângă un pescar, te îmbolnăveşti de ceea ce este frumos! Doamne-ajută că nu e reţetă împotriva acestei boli! Dragostea este prezentă permanent, în toate tablourile, e lucirea de drag din ochi, chiar dacă buzele rostesc, „subţire, cu degetul mic ridicat”, ironii!
  Iată şi povestirea care merită, în opinia mea, Premiul Dragostei! Nu există acest premiu? Ba există! În Ţara Pescarilor există orice!
  Melania, mă înclin şi aplaud această pagină nemaiîntâlnită, pentru mine, în romanele de dragoste! După inegalabila carte a iubirii, „Lorelei”, eu aşez, pe treapta a doua, „Climate”, a lui Andre Maurois!  Dar povestirea ta este şi va rămâne o stea pe bolta lecturilor mele!


                                                Zâmbind. Vedere prin geam

  „Azi, la prânz, la restaurantul Timpul. Simpozion medical, ca şi altă dată. Tema: inhibitorii canalelor de calciu. Prezentatorul: cu har şi drag de medicină; specie pe cale de dispariţie parcă…
Până să înceapă lucrările, îmi zic că e timp să mă afum puțin. Restaurantul, occidentalizat peste poate, nu are sector pentru fumători, aşa că ies afară, pe scările din faţă ale clădirii. În timp ce trag alene din ţigară, ochii îmi cad pe chipul unui bărbat, aflat în “cearda” din imediata apropiere, o anexă a restaurantului cu fiţe unde ne-am adunat noi doctorii. Profil impecabil, frunte înaltă, boltită numai cât să denote inteligenţă, nas de efigie romană, bărbie potrivită, pomeţi înalţi şi puternici. Zâmbet cald, mai mult al privirii decât al buzelor frumos conturate. Ochi negri, sub sprâncenele bine desenate, castanii. Păr tuns periuţă, uşor grisonant la tâmple. Pe mâna stângă, verighetă sclipind în lumina blândă a încăperii. Umeri viguroşi, de fost sportiv care încă mai bate potecile munţilor ore în şir.
Stă de vorbă, gesticulând potolit, cu un cuplu de vârstă medie. La un moment dat, mă remarcă şi el. Cred şi eu! La felul în care-l fixez, ar fi imposibil să nu-mi simtă forţa privirii. Pare surprins, dar se repliază repede, şi mă întreabă mut, cu o fluturare interogativă a mâinilor, ce fac acolo. Îi răspund zâmbind, tot gestual, că sunt la o activitate profesională. Parcă jucăm mima. Convivii lui întorc capul şi mă privesc la rândul lor. Îi salut cu o uşoară plecare a frunţii şi un zâmbet. “Unde mergi de aici?”, mă “întreabă” apoi el. “Acasă”, îi răspund desenând conturul pătrat al unui imobil imaginar. “Vin şi eu când termin aici!” mă anunţă zâmbind, arătând spre comeseni. Strivesc ţigara în scrumiera de lângă uşă şi îl salut cu palma dreaptă pusă în dreptul inimii. Îşi lipeşte discret degetele de buze, apoi le coboară spre inimă şi se înclină uşor, ceremonios. E salutul nostru secret şi vechi… de dinainte de a ne căsători.”
*****
Adrisantul: SLVC

14 comentarii:

  1. Bună dimineaţa, Vasile!
    La grea boală mă băgaşi, vorba cântecului, dar într-un sens ferice. Mă trezesc ca omul gospodar (cel puţin mă iluzionez cu asta, e dreptul meu), pun de cafea, trepidez pe lângă ibric fiindcă îmi este poftă de o ţigară şi iau rss-ul la întrebări. Şi văd că ai postat. Şi ce postare!
    Citesc cu plăcere, savurez şi cafeaua şi pasajele repective. Mulţumesc pentru asta. Bucuria este imensă atunci când văd că se scrie frumos, se scrie cu simţ de răspundere şi cu suflet. Nimic nu este pierdut, mânuitorii de cuvinte meşteşugite au avut şi au multe de spus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata, Cristian!
      Eu sunt deja la reanimare! Nu obisnuiesc sa scriu atat! Dar acum am avut febra, fibrilatii, zona zoster, eritem circinat si oxyuri, probabil, de nu m-am putut abtine! De unde se vede ca totul pleaca... de la momeala!
      Pe blogul ei sunt felii de viata, si texte de am lesinat de ras, si texte de zi cu zi, si recenzii (peste astea trec repede si m-a taxat, elegant dar usturator!) si comentarii care uneori depasesc textul!
      Eu, unul, incepand sa creionez portretul ei de-a lungul timpului, din pyxeli disparati si alaturati ca intr-un joc de lego, sunt cu atat mai uimit! E o Doamna din high-life si material si spiritual dar nu a taiat comunicarea cu lumea pescarilor, a celor ce stau cu batul in raul vietii, fara momeala, fara speranta...
      Are o pagina in care descrie "interiorul casei" de lesini! O harababura de nedescris, amestec de bucatarie, caini, scule de pescuit, ghete si laptopuri, dialog viu, in fine, VIATA ca o lava!
      Ma opresc!
      Beau cafea si scriu!
      Week-end placut sa aveti si sunt deosebit de bucuros de galaxia in care nimerit, orbecaind prin frigul spatial!

      Ștergere
  2. Felicitările mele se alătură felicitărilor tale construite deasupra unei puternice fundaţii.
    Şi, la distanţă de un gând, bem împreună cafeaua, citim şi scriem.
    Ziua a început bine de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate!
      Uite ca si Einstein a avut dreptate, in imensitatea spatiului sunt puncte de conexiune!

      Ștergere
  3. E captivanta pana doamnei Melania! :)
    Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Votez "da"! Scrie cu lejeritate, de parca ar vorbi!
      Afara e urat, dar aici, cu voi, este o zi frumoasa!
      Multumesc, la fel! :)

      Ștergere
  4. Mai citesc odata, te imbratisez, apoi caut cartea !
    E o incantare cum ai prezentat cartea !
    Multumesc ! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze, nu am nicio vina daca a iesit bine, pur si simplu am rezonat cu povestirile citite, cap-coada!
      Seara placuta sa ai! >:D<

      Ștergere
  5. Pfuai, ce mi-ai făcut!!!
    Am citit, apoi m-am ascuns, am recitit, c-am zis că mi se pare mie...
    Dă cu barda, nene, că suport mai bine, decât să mă lauzi (chiar și așa, printre pișcături amicale)!
    Glumeam. :)
    Ești a doua persoană (nu întâmplător, bărbat), care a sesizat că, în esență, nu e o carte despre pescuit, nici despre nevestit, ci despre iubire. Ciudat, femeile au depistat mai mult aerul de război conjugal din unele ”șarje” amicale...
    Suflet de ”harmazoane”, ce vrei! :D
    Mulțam fain de gând și vorbă bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul tau ma face sa ma gandesc la balada "Toma Alimos"... Si voi (voi = femeile!) sunteti... Manea! :)))
      Ma refer la gesturi! :)))
      Adica noi, barbatii, cu o mana culegem si oferim flori, cu o mana scriem ode pentru si despre voi, cu o mana va aparam de ploaie, cu alta va cumparam cadouri, cu alte doua brate va strangem la piept...
      Voi? Privirea apriga, calcai intarit de la atata batut in podea, cu o mana ne dati lista de cumparaturi si cu cealalta... e, cu cealalta cititi si voi "Toma Alimos"... :)))
      "Harmazoanelor"!!! :)))

      Buna dimineata!
      Pai fac o marturisire care ma macina de muuult timp! Am primit de la Ioan Marian cartea "Zambete... altfel", e pe undeva pe blog imaginea ei! Nici nu stiu cat timp a trecut de cand am promis ca o trec prin masina de tocat... Nu pot! Nu am ras deloc! Nici nu am zambit macar! Si nici alte straluciri nu am gasit, precum sub... fusta Nevestei! :)
      Intrucat nu-mi esti sefa sau nasa ca sa fiu banuit de "laudatio" ab ovo, marturisesc, MI-A PLACUT!

      Tin pumnii Pescarului, azi!

      Ștergere
  6. A fost cu folos. Ca de la pescar la pescar, dar nu în ape tulburi.
    Mulțam fain!
    Un gând bun face mai mult decât o căruță de bani. Uneori mă gândeam că tocmai asemenea gânduri fac globul să se rotească, să nu zăcem veșnic în beznă, cu încâncenare. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca nu ai si "psihologia" p-acolo prin cv... Ca sunt pe-aici tocmai din nevoia de dialog; adica e fain tare sa stau de vorba cu mine, nu ne-am certat niciodata, nu ne-am contrazis niciodata, doi boieri, ce mai, "doi intr-unul"... :)) Dar tot dialogul cu viata e mai fain, si mai ales cand intalnesti o asemnea densitate de frumusete, de vivacitate si de normalitate, la urma urmei! Ca la pescuit, nu?
      Si eu multumesc si ma inclin!
      Seara buna!
      Apropo, "un barbat este indrumat spre succes, intotdeuna, de o femeie stralucitoare", nu?

      Ștergere
  7. relevante fragmentele alese.
    ultimul mi-a plăcut cel mai mult. este o scenă de invidiat. după ce am citit-o, am rămas câteva secunde cu ochii pironiţi pe monitor, continuând să savurez momentul romantic.
    asemenea texte fac lumea mai bună, mai frumoasă. mai dau încă o şansă omenirii. fără iubire, carnagiu e, spuneam într-o poezie, referindu-mă la carnagiul spiritual.
    frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cartea este un amalgam de umor și tandrețe!
      mie, unul, mi-a plăcut!

      Ștergere