Enciclopedia Dacica

marți, 27 octombrie 2015

Dialog

Dialog
(fabulă)

Un crap atârnat în vânt, la uscat,
stă la sfat
c-o plătică
pusă la sare, într-o putinică.

  - Ce domn în baltă eram!
  Leneveam,
  mă plimbam
  și gustam ce pohteam!
  Într-o zi, o râmă voinică
  șerpuia prin mâl, fără frică!
  Am dat roată
  o dată
  și am gustat-o, îți jur, doar nițel!
  Afurisita avea miez de oțel!
  De-atunci, vai de zilele mele
  fără nuferi. Doar… stele!

    - Ceasul rău, cumetre, zău,
    Ceasul rău!
    Eu n-am ținut seamă
    că mi se zbătea o sprânceană
    și-ți spun (și nu mă laud, jur!)
    că eram o cucoană fără cusur,
    cu solz argintat, cum se poartă,
    cu sprâncenele arcuite-n toartă,
    când îmi legănam mersul prin trestii
    fluierau berbanții niște chestii…
    Tot așa, într-o zi, un pesmet
    parcă mă-mbia la desert
    și l-am servit cu grație, cu pudoare!
    O fi fost stricat,
    am leșinat
    și de-atunci simt în gură numai sare…

Pescarul (ăsta-s eu, cu modestie)
dormea la umbra unui bor de pălărie
și socotea că nu-i mare scofală:

    În viață, tot ce-i bun este
                                            MOMEALĂ!

2 comentarii:

  1. :) Fain!
    Ferice de acela care poate recunoaşte momeala; şi, uneori, chiar când o recunoaşte o înghite pe nemestecate. :)
    Noaptea bună! Ziua cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi nu prea putem să o recunoaștem, că de aceea se numește "momeală"! :)
      "Tot pățitu-i priceput", spune... pescarul din mine!
      Doamne-ajută!

      Ștergere