Nevroză (2)

-Au...
-Ce "au"?
-Tot despre nevroză?
-Păi mi-a plăcut cartea...
-Păi după cum ai început ieri, nu se vede! Ai dat cu parul ca la melițat.
-Mai ai de învățat, bobocule. Când dau cu parul - înseamnă că sunt pasionat, atras, dornic de dezbatere, de lămuriri, de îndreptări! Ce nu-mi place - se scufundă încet în tăcerea thanatică...
-Vezi că ieri ți-a spus cineva că abuzezi de cuvinte prețioase!
-Aha, și crezi că mă schimb acum, la bătrânețe? Sau crezi că vreau să iau ochii cuiva? Nu, nene, strig!
-Autoterapie antinevroză psihomindtantrică, vezi Jung, "Despre suflet", ediția din 1912...

  Tăcere... Pe dealul Pleșa un miel a rămas cu ochii în zare, uimit de cârdul de nori răsfirați pe câmpia albastră a cerului, fără ciobeni, fără câni... Clopoțelul de la gâtul asinului îl face să scuture din cap și să-și caute mama cu privirea, chemând-o pe nume: Beeee!

-Ce ziceai?
-Mai luăm un rând?
-Mai...
-Dom' Lucian...
-Vineeee! Două plate, da?
-Da!
-Ce ziceai de carte?
-Păi uite ce ziceam. Autorul e cam de vârsta noastră, plus unu-două decenii, și mă prostește în față! E frumos?
-Nu știu, nu-l cunosc! E blond, ochi albaștri, frunte înaltă, plete...
-Nu, bre, e frumos să mă prostească în față?
-A... Și cum a încercat?
-Păi uite, vrea să-mi demonstreze neapărat inferioritatea comunismului, care comunism ne-a spălat creierele cu opere literare gen "Așa s-a călit oțelul"... Dar nu scoate o vorbuliță despre arderile lui Buzura ori Coja, ori despre "spălații" Nichita, Sorescu...
-Bine că nu a folosit hiper-folositul argument Păunescu!
-Și mai am o problemă...
-Slavă Domnului că e numai una!
-A, stai, despre tema de azi e vorba... (Se aude un fâlfâit ca un porumbel intrat în casă pe ușa deschisă larg, e primăvară și trebuie să intre mirosul de nou, de muguri, de viață, și săracul porumbel sapă acum aerul în van, împingând cu ciocul în geamul invizibil... E Speranța mea, care a năzuit o clipă spre libertatea de afară și acum s-a prăbușit pe scaun...)
-Tot despre comunism?
-Despre comuniști.
-S-aud!
-Nenea autorul, întemeietorul catedrei de psihologie în era post-89, membru al nu știu căror comitete și comiții mondo-cosmice...
-Hai zi odată!
-Păi uite! Psihanalistul cu diplomă vieneză scrie așa: activiștii de partid erau castrați psihic, proveniți din familii monoparentale, săraci și măcinați de dorința de parvenire...
-Pfff...
-Exact! Mi-ai citit gândul! Măi al dracului (am zis), uite manipulare grosieră! Ia un caz și-l transformă în studiu de caz cu aplicabilitate generală. Da' de ce nu a luat cazul fratelui meu? Unsprezece frați, ambii părinți în viață, carieră profesională și de partid în aceeași uzină, la zvârcolirile din 89  era acolo, între oameni, a rămas acolo, între oameni, respectat pentru că tot ce a făcut pentru oameni, acum e pensionar, nu are casă proprietate... De ce nu a găsit un altul ca el, să-l dea de exemplu?
-Da, uite, doamna Viorica!
-Exact! Vezi? Prosteală! Dar confrații lui cu sânge albastru și guler alb îl aplaudă! Noi suntem "viermii", cum spune Cezar Petrescu.
-Subiect nou?
-Stai să vezi postarea "Vicele"!
-Când?
-După "Nevroze"!
-Sunt mai multe?
-Sunt!
-Ne oprim?
-Da, dar mai vreau să spun...
-Bănuiam!
-Oamenii cu diformități interioare văd în jur numai partea urâtă a oamenilor!
-Ups! Se aplică și la cârcotași?

  Pfoaa, ce liniște s-a lăsat... Se aud șoaptele florilor de magnolii, se aude fâșâitul norilor, se aud bătăile ploapelor...