joi, 5 septembrie 2019

Tracii

 
  O carte scrisă de trei autori: un lingvist, un antropolog şi un arheolog.
Am citit-o pe nerăsuflate, apoi mi-a părut rău că nu mi-am notat datele care necesită lămuriri suplimentare. Oricum, sunt impresionat de câtă istorie se poate devoala doar studiind cuvintele!  
Ca să vă trezesc interesul, iată un fapt!
  Nu, nu autograful e motivul de laudă, ci conţinutul lui! "O lume care s-a adaptat, n-a dispărut"! 
  Câtă putere de înţelegere, cât material a studiat lingvistul ca să aducă în actualitate limba tracă? De la daci (tot traci, dar mai apropiaţi de noi ca timp) nu avem nici măcar o singură literă, oare cum poţi să faci analiza lingvistică pentru popoare mai vechi cu mii de ani ca ei? Citiţi şi vă veţi lămuri sau veţi avea nevoie de explicaţii suplimentare!
  Eu, unul, am rămas uimit de puterea analizei şi de veridicitatea concluziilor! Da, eu, copil, am văzut paparudele, am mers cu scaloianul (aşa se pronunţa la noi)! Da, eu, copil, am trăit într-o lume în care ielele erau puternice şi respectate! Da, la mine în sat era o familie "a lui Dudulică"! Ei bine, citesc în carte şi rămân înmărmurit să văd că sunt fapte, obiceiuri, zeităţi care vin de la traci, dacă nu de la civilizaţiile preistorice de dinaintea lor! 
  Ce minţi iscoditoare au înţeles că Europa era despărţită cultural în Est şi Vest şi atunci, în preistorie? Cam cu aceeaşi linie de demarcaţie? Cum să nu rămâi uluit când citeşti că Zamolxe e anterior zeilor greceşti şi romani? 
  Eu am spus, cândva, că este explicabilă romanizarea dacilor prin simplul fapt că ei nu au lăsat un cuvânt scris, o statuie, un templu! Dacă erau, romanii le-ar fi preluat, aşa cum au făcut cu toate neamurile pe care le-au cucerit! Dar nu au avut ce să bage în tezaurul lor cultural, ceva de pe la noi! Nu ne-au călcat în picioare credinţa, aşa cum se vede pe stela de la Deva, ba, mai mult, le suntem datori cu informaţii despre noi, pentru că ei consemnau totul! Aşadar, pe un tărâm cultural virgin, cel mult oral, romanizarea a fost floare la ureche!
  Acum, în cartea asta, citesc şi aproape că nu-mi vine să cred! În lumea tracă, scrisul şi arta figurativă erau interzise prin religie! Asta impunea zamolxianismul, religie monoteistă! Un fel de "să nu-ţi faci chip cioplit"!
Şi ca să vedeţi că autograful concluzionează întreaga carte, despre interdicţia scrisului pe aceste meleaguri se vorbeşte şi în "Jus Valachicum" (Lex Olachorum), 700 de ani mai târziu... Vreau să citesc acest document!
  Una peste alta, o carte care mă ţine captiv pe orbită!

   Europa de est, partea sud-estică, mai exact arealul Serbia - România - Bulgaria, e plină de tăbliţe, toate cu semne. Bineînţeles că noi trebuie să fim moţul de la bască şi să demonstrăm că noi, românii, am inventat coada la prună!



                  Sunt uluit de "Bocitoarea de la Parţa"!


  Ei bine, aici e o altă confirmare a autografului! Pe 20 septembrie va fi o expoziţie în Cugir cu exponate din sticlă prelucrată artistic. Văzând formele, i-am spus autorului că mi se pare o adaptare a siluetei Zeiţei pământului, figurină din lut, perioada neolitică. I s-a părut că glumesc sau că încerc să epatez. Am să alătur imaginile, după vernisaj. Menţionez că autorul nu e pasionat de istorie iar obiectele au fost expuse, cândva, la sala Dales,  în Bucureşti.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu