Conferință

 În programul Taberei DE AMICITIA era consemnată această activitate, conferința doamnei prof. dr. Maria Vaida. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, fină observatoare a fenomenului literar și întotdeauna atentă la valorizarea scrierilor întâlnite, dând Cezarului ceea ce este al Cezarului (adică notând și adnotând lucrările prezentate sau, cu alte cuvinte, critic literar cu multă dăruire), doamna Maria "promitea" o etapă seacă, formală, obligatorie, necesară și obiectivă! Cum întotdeauna am spus că în orice grup e nevoie de un cap limpede, de un coordonator, de o persoană ultra-citită, care să poată face o ierarhie a scrierilor, care să-și asume postura (ingrată) de a arăta scăderile, conferința TREBUIA să fie o lecție pentru mine, o sursă de informație, un reper funcție de care îmi voi ajusta, dacă ar mai fi posibil asta (cu alte cuvinte, cal bătrân cu chingă roșie... e de râsul satului!), sau măcar să fiu conștient că sunt ceea ce sunt, un mare iubitor de cuvinte frumoase și atât! (Cred că) am fost singurul din sală care și-a pregătit caietul și pixul, gata să-mi notez ce voi reuși să selectez din vorbirea doamnei profesor!

   NU a fost o lecție, a fost MULT MAI MULT decât o lecție, a fost o creație, o operă literară! Nu înălțimea fizică a domniei sale a dominat sala, ci vocea! Nu didactică, nu pedagogică, o voce plină de căldură, o voce vibrantă, o voce care a transmis mai mult decât informație!

  Conferința a avut ca titlu "Lucreția Suciu sau Mările iubirii", un titlu frumos, atractiv, dar cum nu auzisem neam de personajul respectiv, nu mă așteptam la cine știe ce revelație! E, să fi fost Otilia Cazimir, Ana Blandiana, Veronica Porumbacu ori Elena Farago (ca să enumăr doar câteva nume de poete), probabil aș fi ciulit urechile "din prima"! Așa, urma doar să notez conștiincios ceea ce m-ar fi interesat, ulterior, să aprofundez. 

  "Eroare greșită", dragele moșului și stimați domni! Conferința m-a ținut "în priză" de la început și până la sfârșit! Este vorba despre un studiu monografic referitor la o poetă contemporană cu Eminescu, o poetă din Bihor. Prezentarea a depășit caracterul monografic, cred eu, lucrarea aducând în luminile rampei și mama poetei, tatăl, soțul, nu doar prin simple prezentări ci prin detalierea operelor acestora, toți fiind, mai mult sau mai puțin, implicați în viața culturală a acelor vremuri! Opera doamnei profesor Maria Vaida este consemnată între paginile unei cărți cu același titlu! Când discursul s-a încheiat, am sărit ca ars și am alergat să apuc un volum! Efectiv am fost cucerit! 

   Să vă dau un exemplu. Iată ce am citit în prefața cărții! 

 

"Era noapte

Era noapte. Umbra nopții în tăcuta-i armonie

Domnea totul; numai râul curge-n sunet plângător, 

Palida regin-a nopții, cu vechi lacrimi argintie

Melancolică poleie infinitul teritor.

Era noapte. Universul în poetica lumină

Se scaldă ca într-o mare tot de aur și argint

În misterele naturii unde duhul rău se-anină,

Se tenteaz-o crimă cruntă, creată de-un negru gând.

 

Era noapte. Firea toată  se părea ănmărmurită

Avizată de-o simțire la un act fatal și trist,

Luna palidă dispare. Ei, în noaptea adâncită

Lâng-a faclelor lumină duc cu funia pe Crist."

  Autoarea superbului și emoționantului poem este mama personajului principal, Maria Suciu! Încă sunt înfiorat de tablourile nopții și de tragicul deznodământ, prezentat atât de succint, dar atât de profund!

Citiți cartea! Este un ordin!

  Dincolo de limbajul liric al autoarei, doamna profesor dr. Maria Vaida mai face un lucru merituos, dacă îmi permiteți să dau calificative, RECUPEREAZĂ o operă care s-ar fi pierdut în negura veacurilor! Căutați pe Google versuri de Lucreția Suciu și veți vedea că am dreptate! 

  N-am să scriu o conferință despre conferință, vă mai ofer două poeme ale Lucreției Suciu și vă las în voia lecturii, cu cartea în brațe și gândul în nori...

 

Norii

 

 Gândul meu la nori se-nalță

Și-i oprește-n calea lor,

Și pătrunsă de durere,

De-al iubirii tainic dor

Îi întreb, că-n largul lumii, 

Unde ei călătoresc, 

Trăirea dorurilor mele

Pe ce plaiuri o zăresc.

Norii tac și pe-a lor fețe

Gânduri triste se întind.

Dar șiretul vânt de-alături

Îi boldește lin, șoptind:

- Spuneți-i să mă întrebe

Ea pe mine, nu pe voi;

Eu știu multe, duc cu mine

Gânduri vechi și gânduri noi.

Spuneți-i că-n depărtare

Doru-i drag și tăinuit

Gândul vechi l-a dat uitării,

Doruri noi i-au încolțit.

Nor de aur e iubirea,

Necredința-i vânt ușor

Gânduri vechi și gânduri nouă

vântul bate, norii zbor.

Norii tac, dar a lor față

Și mai tristă o zăresc,

Vântu-i mișcă, ei aleargă 

Și cu lacrimi mă stropesc.

 

Lucreția Suciu

  Fără cuvinte! Un balans între fabulă și pastel, o iubire care evadează din lumesc, invocânt elementele naturii pentru a găsi alinare...

Singurătate

S-au rupt firele iubirii, ce de suflet au fost prinse,

Și scânteile nădejdei, ce erau din cer desprinse,

S-au stins repede, niciuna nu-mi lumină azi în minte,

Vorbă dulce nu-mi mai este, inima să mi-o alinte.

De-ascult freamătul de frunze, de-aud vântul cum vuiește

Cum popas la casă-mi face, parcă și el mă bocește, 

Închid ochii, îmi las fruntea între mâinile fierbinți,

Printre degetele strânse să fur lacrime cuminți.

Ah! neliniștea din suflet cum aș vrea s-o spele stropii!

Cine-mi calcă-n pragul ușii? N-a fost nimeni? Numai plopii 

Vâjâie, de-ți taie-n suflet, de-ai răcit, de te cutremuri,

Parcă-ți zice cronicarul istoria rea, din vremuri.

Îngropați-vă-n sicriul vremilor, ce n-or mai fi,

Gânduri dulci de altădată, singuratic voi jeli,

Că zburata-ți așa grabnic, ca un vis, ce e, nu este - 

De vă caut, văd în mine fragment palid de poveste...

Lucreția Suciu

  Cât de actual! Dincolo de formularea normală pentru acele timpuri, poemul tratează tema eternă a vieții "ca un vis, ce e, nu este". 

  Mulțumiri, doamna Maria Vaida, pentru o conferință care mi-a reaprins dorința de a căuta noul în scrierile vechi! Teama de "lecție" s-a transformat în extaz literar! Meritul vă aparține! Reverență!