Poveste de Septembrie

 

Acum vreo doi ani...

  O casă oarecare de pe o stradă banală dintr-un orășel aproape anonim. Mergeam așa, cu mâinile în buzunare și sufletul în vânt, în căutarea nimicului de nicăieri. Printre vițele de vie parcă se mișca cineva. Culori ciudate, adică nepotrivite cu verdele frunzei de vie și cremul peretelui, se întrezăreau la fiecare pas. Mă apropii de gard. Un domn în vârstă aranja tablouri pe brâul peretelui. Multe dintre ele nu aveau ramă, erau doar cartoane pictate. Intru în vorbă (normal, cum să-mi văd eu de drum?) și aflu că domnul respectiv, Ignea Nicolae, este pictor, absolvent al Școlii de Arte. Nu a expus niciodată, nu este cunoscut în mediul artistic. Pictează doar din plăcere, undeva la subsolul casei.  Îi propun să facem o expoziție cu picturile sale la Capșa de Cugir, adică Turist Caffe. Este de acord. Lume multă, interes crescut, discursuri, aplauze! Domnul Ignea mulțumește pentru ocazia deosebită, la care nu sperase niciodată! Este octogenar.

  Un confrate de-al domniei sale, domnul M., rostește câteva cuvinte aproape nepoliticoase. Domnul Ignea se înroșește ca un copil și tace. A doua zi mi-a spus că nu va mai face niciodată greșala de a expune tablouri...

Anul acesta. Vara.

  În iulie am publicat un volum de versuri. Mi-a făcut plăcere să îi ofer un exemplar domnului Ignea. După doar câteva zile m-a sunat, dorind neapărat să mă felicite pentru cele citite în carte. Mi-a plăcut observația dumnealui, "Așa cum dumneavoastră nu știați că pictez, așa și eu, nici nu v-am bănuit că scrieți! Îmi plac foarte mult poeziile dvs!"

Septembrie, 6. După amiaza.

  Conduceam spre Arad, mai exact spre Curtici. Oprisem la Zam, pauză de hidratare. Sună telefonul. Domnul Ignea ține neapărat să-mi spună ceva, deși nu aș fi avut timp de discuție. Îmi reproșează că mi-am permis să îl caracterizez drept ignorant în pictură. 

- Când am făcut această afirmație? întreb, aproape sugrumat de surpriza neplăcută.

- În poezia dvs, "Septembrie"!

- Domnule Ignea, faceți o confuzie!

- Domnu' Vasile, sunt vulpoi bătrân! Îmi pare rău că am acceptat să vă arăt tablourile! Dacă îmi permiteți, am scris o replică!

- Vă ascult, zic, deși aș fi mâncat micii de pe masă cu ochii și aș fi băut berea fără alcool pe nerăsuflate...

Regret tardiv

(Replică la poezia „Septembrie”, scrisă de Vasile Dumitru)

 

Motto:

“Oricare ți-ar fi succesul, așteaptă-te la critică!”

Diderot

 

Încerc să scriu și eu o poezie

Deși “suta de metri” mă presează,

Dar pâna-aici sunt mii de kilometri

Și-n inerția mea “bolnavă”

Nu m-am lăsat bătut și iată

Din truda mea ce-am adunat

O să vă spun și dumneavoastră

Povestea unui om “ciudat”:

Acum, la timpul când mă aflu

La un bilanț predestinat

Sortit de nu știu care astre

Mă-ntreb ce am realizat.

Oricum va fi ziua de mâine

E prea târziu să-mi fac reproș

Că am un dram de “nebunie”

E-adevărat, dar nu sunt prost!

De-aceea, judecând că-i bine,

Unui “preot” m-am confesat,

Dar azi regret, că tocmai „popa”

E omul care “m-a-ngropat”…

 

Nicolae Ignea

 

  Trebuie să precizez că în perioada aceea "dacică" purtam barbă lungă și plete și mai lungi, de aici apelativul de "popă"... :) 

 

Ca să nu fie "loc de întors", iată și poezia mea.

 

 

Septembrie

 

În oraș, un eveniment important!

Un pictor timid, diletant,

Își expune în parc și pe-alei

Picturile-n guașă, ulei.

 

Expoziția va dura un sezon

Și nimic nu va fi monoton,

Până-ntr-o dimineață

Cu desene în brumă și ceață.

 

  Imediat ce m-am întors din excursie, am mers la dânsul și i-am explicat că e vorba chiar despre luna septembrie, "pictorul tânăr" al toamnei!

 

  Ne-am despărțit firesc, normal. Mai mult, a acceptat să mai expună câteva tablouri la Capșa, sâmbătă, 26 septembrie!