Limba română

 

  Mi-a fost dat să-mi tai, de nenumărate ori, craca de sub picioare.

Bineînțeles că am făcut-o crezând că fac bine. Sau că fac un bine. 

Am un talent deosebit, nu pot să tac! Asta este, o să mor sărac, nu voi găsi niciodată filonul acela unde "tăcerea e de aur"!

  Am fost uimit să văd revista orașului plină de greșeli. Revista e un fenomen, apare o singură dată pe an, ca un libret al Festivalului "Toamna cugireană". O singură revistă pe an, o mulțime de profesori sau de alte persoane cu studii superioare afișate în colectivul de redacție și greșeli de scriere sau gramaticale? Este impardonabil!

  Mânat de avânt patriotic și crezând că ajut, am arătat greșelile... Dumnezeule, ce greșală! 

  Întâmplarea se repetă aproape la indigo și "în mediul privat". Un tânăr condei al urbei, trăitor pe alte meleaguri, mă întreabă de ce nu îi dau like la postări. "Pentru că nu sunt de acord cu tonul lor, zic, tu doar te tângui, și pentru că ai greșeli!" 

  Pfoaaaa! Vezuviu! Tsunami! Coaliție! Pac! la Resboiu! Și dă-i și luptă!

Am arătat că și în volumele publicate de respectivul condei sunt greșeli demne de o repetenție glorioasă (la poezie)! Demonstrația este aici, pe blog. Imediat a intrat în luptă și onor editura, care s-a simțit ofensată, cu imaginea murdărită și denigrată public! Adică publicarea unui text de gâgă este o onoare și arătarea greșelilor este o lezare a onoarei? Bre, ciupiți-mă!

  Mult prea onorabilul domn care a promovat cartea disecată de mine, deținător al unei statui impresionante în domeniul lingvistic, domn care a mediatizat publicarea de recenzii în reviste de specialitate, garantându-i condeiului respectiv accederea în forul înțelepților condeiului, imun la oribilitățile gramaticale și lingvistice din carte, dar sensibil la bloguri, scoate baioneta și-mi arată ușa tribunalului! Aferim, națiune!

  Întâmplarea e întâmplare (aforismul îmi aparține) și primesc o revistă de peste mări și țări. Menționez că nu urmăresc activitatea literară sau de altă natură a nimănui, nu îmi ajunge timpul să îmi trăiesc viața, d-apoi să mai fac ordine și prin alte acareturi! Plus că sunt blocat în mediile on-line, dovedindu-mă eu un fel de "Dinu Păturică, iute călcătoriu pe cadavre"... Revista este tipărită de onor editura care m-a luat de guler, pentru terfelire de imagine, și care m-a somat să arăt o virgulă greșită în alte apariții, măcar, să nu mai vorbim de dezacorduri sau de virgulă între subiect și predicat, virgule care stau departe de această onor editură ca dracul de tămâie (ptiu, Doamne, iartă-mă!). 

 Nici nu deschid bine revista și ochii se dezvoltă ca un cozonac băgat la cuptor! Un calup de poezii ale condeiului de care vorbeam inițial! Foarte bine, e dovada activității continue, e dovada ambiției, perseverenței, e o notă bună pentru urbea noastră, un târgușor de provincie, care iată, este prezentă în reviste literare internaționale! 

  Da, dar... Cum să reacționez, când prima poezie, în primul vers, conține un dezacord? Unde ești, condeiule premiat la olimpiade și care "stăpânești două limbi"? Unde ești, onor diriguitor al lingvismului? Unde ești, onor editură mândră de calitățile proprii?

  Nici nu mai spun că acolo, în conținut, adânc, am găsit și virgulă între subiect și predicat... 

 Am să mor sărac...