Cel ce mi-a dat muzica

O zi tristă, cea de ieri. Nici asta nu e mai brează, cred că și mâine va fi la fel...
A murit, ieri, Nicu Covaci, liderul formației Phoenix.
Nu mi-a fost rudă, nu am petrecut timp împreună, nu am făcut parte din lumea muzicală, dar dispariția lui e ca o sfâșiere de cer, de parcă aud pânza albastră cum se rupe...

Am petrecut mai multe zile cu formația Phoenix în Argeș. Nu mă contrazic, doar explic în felul meu. Oricum, de atunci sunt fan Phoenix și un iremediabil îndrăgostit de muzica lor.
Iunie 1975. Vacanța de vară. Plecam din Breaza, Prahova, pe direcția Ialomița. O soră de-a mea era căsătorită în Căteasca, Argeș. Îmi scrisese să merg la ea în vacanță. Am avut curaj și pentru că mergeam până în Pitești cu un coleg de clasă.
În Căteasca nu aveam ce să fac, efectiv. Cumnatul era oricum cu vreo douăzeci de ani mai mare ca mine, mergea la serviciu, bea la crâșma din sat o bere și ajungea seara acasă, vorbeam puțin. Copiii soră-mii erau mici, așa că mai toată ziua mă învârteam prin curte sau ascultam muzică la un picup. Camera din față, aia bună, era camera în care dormeam, așa că soră-mea a adus acolo picupul și discurile de vinyl. Citeam și ascultam muzică. Nu preferam populara, așa că ascultam mai mult soliștii de muzică ușoară. În teancul de discuri era și "Cei ce ne-au dat nume", și "Muguri de fluier". Phoenix, evident.
Nu știu de câte ori le-am ascultat, dar mi-au pătruns în sânge! Nici acum nu agreez foarte tare "Ciclurile", dar Toamna, Nunta, Negru Vodă, Strunga, Andrii Popa, Mica Țiganiadă, Muguri de fluier au rămas precum piramidele!

Spre finalul liceului a apărut și "Cantofabule", ridicând admirația spre cota extazului!
A, să lămuresc un lucru. Poate mai auzisem Phoenix la difuzor, poate îi mai văzusem la Albumul duminical, dar erau doar treceri, întâmplări. În vara lui 1975 am avut eu discul în mână, asta a însemnat "întâlnirea"! La fel a fost și în 1978, dublul LP Cantafabule a ajuns și în mâna mea, și unde - în internatul liceului militar!!!

Mai trec niște ani, mulți. Prin 1993 eram în Constanța și văd afișul cu formația Phoenix care va concerta într-o sală de sport, parcă. Am fost prezent, normal! Scena era într-un capăt al sălii și de o parte și de alta a ei era un gard de sârmă plasă cam de trei metri înălțime, interzicând accesul publicului. Într-o pauză, formația a rămas pe scenă, stând de vorbă între ei. M-am apropiat de plasa de sârmă și am început escaladarea gardului. Era foarte greu, nimeni nu s-a panicat, nici formația, nici oamenii de ordine, doar mă priveau. Am ajuns în vârf, m-am atârnat de gard și am căzut în picioare, dincolo, de unde am urcat lejer pe scenă. Chiar Nicu Covaci m-a întâmpinat, zicând "Vrei autograf, nu? Îl meriți, ai avut și curaj, și forță!" A semnat pe spatele biletului pe care, din păcate, nu îl mai am...

După alți mulți ani, ajung să realizez o emisiune de muzică și poezie la un post de radio on-line, Pro Diaspora. Emisiunea se numea Gramofon și era destinată, în principal, difuzării de muzică românească, muzică folk și poezie. Phoenix era nelipsit în listing. Au mai fost și alte radiouri on-line, emisiunea și formatul au rămas neschimbate.
Obișnuiam să spun că muzica românească se împarte în două: Phoenix și ceilalți, așa cum muzica străină se împarte tot în două: Pink Floyd și ceilalți.
Odată cu intrarea în liceul militar, am trecut din copilărie în adolescență. Începând cu 1975, Phoenix a fost o bornă în lumea muzicală a mea. Plecând Nicu Covaci, parcă și eu am plecat puțin...
Începând de ieri, pânza albastră a cerului s-a sfâșiat îndelung și Pasărea Phoenix a urcat în nemurire.