ZIUA DE AZI

CIUPERCESCU MIHAIL

NEBUNUL

Iat-un nebun! Un nebun! Un nebun, nu oricare,
un nebun care strigă-n neştire că-l doare. Îl doare. Îl doare…

Îl doare nu propria-i durere ce-o are,
ci-l doare
durerea lumii încojurătoare
ce nu simte durere nici pentru ea, nici pentru el…

Nu simte durere că-i toată numai putere
şi ar vrea, uneori chiar reuşeşte,
prin ea să arate că viaţa zdrobeşte,
loveşte năpraznic ghiulele de tun
şi-l face de-a pururi, de-a pururi nebun,
pe cel ce tresare doar ca să strige:

- Cum nu vă doare viaţa aceasta care se-nfige
în fiecare?!...

În jur ne-mprejmuiesc hotare,
zvâcnirile toate se frâng şi-s banale
când plouă de sus cu lacrimi amare!

Lucrul acesta pe nimeni nu doare?!...

Căci nimeni nu plânge!… Ici-acolo paiaţe
împart falsitate cu ambele braţe!

E plină lumea de hoţi şi de hoaţe!...

- Cum nu vedeţi
ce groaznici păreţi
atunci când grămadă
daţi buzna în stradă
şi faceţi cozi
criticându-i pe lorzi?

- Nu vi-i deajuns
că i-aţi pătruns
omului sărac
până-n stomac
somându-l să spună
că viaţa e bună?!

- Cum nu vi-i greu
cu gândul ateu
cruce să faceţi?!

Când vă prefaceţi?!…

Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă. Şi ţipă…

Dar cad cuvintele-i grele ca o frântă aripă;
de care ni-i frică…

Urlă-n neştire
ca ploia subţire…

Sărman cam prost
vorbind fără rost…

Parcă strigă tăcând
la noi în gând…

Nimic precis;
un biet proscris…

Dar ascultaţi!…

Se-aude-un nebun…
Un nebun… Un nebun…
Un nebun nu oricare:

Un nebun care strigă într-una că-l doare…

 Poezia este luată de pe blogul Karinei; mă înclin! Dar sunt foarte bucuros de frumusețea amară a poeziei; sunt bucuros nu pentru că transpare revolta mută, durerea înăbușită a neputinței, "amarul" vieții trăite acum... Sunt bucuros pentru vibrarea puternică a mesajului transmis, sunt bucuros că există melodie, chiar dacă nu există formă clasică, există cuvinte împletite în metafore, există un întreg urlet de furtună, de zbatere în chingi, de așteptarea semnului la care să se rupă barajul și gunoiul să fie măturat... ESTE ZIUA DE AZI  fără pietre și sânge, este chemarea la moralitate, la normalitate, la VIAȚĂ!

  Este un echilibru uluitor între această poezie și "Colind cu stea" a domnului Ionel Muscalu. Aici este omul "sisif", împingând bolovanul neputinței, acolo este omul "ikar", cu ochii spre stele...