Leaganul noptii

***

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti in prag de iarnă, Ninge disperat asupra ta, Cerul peste tine se răstoarnă, Ţurţurii in plete vor suna. Hai să fim doi oameni de zapadă Ridicaţi de braţe de copii, Care-n frig şi ger mai ştiu sa creadă Că se pot iubi, se pot iubi.
 Ce frumoasă esti in prag de vară, Când miroşi a mere ce se coc, Cerul in fiinţa ta coboară Trupul meu din trupul tău ia foc. Focurile noastre se cunună, Focurile noastre se-nţeleg, Suntem baza lumii impreună Suntem vara focului intreg. Ce frumoasă esti in prag de toamnă, Ca o zi egală intre nopţi, Când iubirea noastră te condamnă Să ai soarta strugurilor copţi. Să inveţi, iubito, să te bucuri Că ţi-am dat din jertfă un destin, Şi ca via asurzând de struguri, Va trăi definitiv in vin. Ce frumoasă esti in primavară, Cea mai minunată-ntre femei, Iezii pasc năframa ta usoară, Tu, cu muguri, bluza ti-o inchei. Sigilat de taine nepătrunse Cerul bate drumul tău îngust, Trupul tău de muguri şi de frunze De la cine să invăt să-l gust?

Adrian Păunescu

Oda pentru doi...

Copacii...

 

Copacii fără pădure

În povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi
Este vorba de foc şi cenuşă
Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul

Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure

Toată vara a fost numai foc
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi prin toamna şederii pe loc
Cade ultima frunza spre ele
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe

Nu mai suntem decât doi copaci
Vor veni tăietori să ne tundă
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă
Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine
Fără braţe, cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine
 

Adrian Păunescu