Enciclopedia Dacica

marți, 13 martie 2012

Dimineti cu ferestre deschise


In comentariile de ieri s-a strecurat, timida, o superba poezie.

Blestemul curcubeului

lumea se deschide sub tălpi e o forţă fabuloasă în mine
adun tot mai multă viaţă trăiesc într-o secundă cît într-un secol
şi vreau să ard cît mai multă iubire
orice aş spune te-ar face să roşeşti am nevoie de corpul tău întreg
să-l posed să-l hrănesc să-l umplu cu toate culorile
mările vor prinde aripi se vor revărsa pe noi să ne spele

ni s-a dat iubirea aceasta să o folosim pînă plesnesc ceasurile
merg la fiecare biserică şi-o sparg ca pe-o bancă
apoi împart iubirea ca pe un strigăt de luptă
toţi vor iubi posedaţi de acest blestem al curcubeului
în fiecare dimineaţă pînă la moarte îţi voi pune în cafea
o picătură de sînge şi-o lacrimă

Leonard Ancuta

 

4 comentarii:

  1. în fiecare dimineaţă pînă la moarte îţi voi pune în cafea
    o picătură de sînge şi-o lacrimă..."
    suna ca o incantantie e ca o vraja...imi place...
    cred ca visam cu totii sa fim astfel blestemati...
    mi-a placut...

    RăspundețiȘtergere
  2. Una din deosebite poezii ale d-lui Ancuta, foarte frumoasa...si dv felicitari pentru postare!
    cu drag, Maria

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Pandhora
    E marti, nu? Ziua blestemelor...

    @ Maria:
    Nu cunosc autorul poeziei, si nu ma refer la modul "personal". Daca nu aparea in comentarii, nu as fi tresarit. Este o poezie intr-adevar deosebita. Fara sa fie incarcata de sclipici, fara ghirlande de beculete, imi retine atentia, gandurile, sufletul.
    Este o zvarcolire, este ca un suflet care vrea sa se nasca, sa renasca...

    @ Olga:
    Multumesc, la fel!

    RăspundețiȘtergere