vineri, 30 noiembrie 2012

Noaptea lupilor





  Iarnă! Aşa era odată, în noiembrie, spre final! Acum e primăvară până în februarie! Dacă ninge în lunile de iarnă e o ciudăţenie! Revin la noiembrie “pe vechi”! Tata era toată ziua prin curte, cu animalele, cu tăiatul lemnelor, cu înlăturarea zăpezii de pe unde nu trebuia să fie. Mama era vestala plitei, unde amesteca puţine elemente de bază în multe feluri de mâncare. Noi, copiii, cu şcoala.
  Cum se întuneca, tot familionul se aduna “în casă”, unde o icoană cu candelă, lampa, un difuzor, plita, o masă şi două paturi compuneau universul.
  După ce şi mama se urca în pat şi îşi pieptăna părul luung, uşor ondulat, începea  lumea poveştilor. Tata era pe post de Creangă.  Fumul ţigării se ridica puţin, liniştit, unduios ca o viperă apoi se apleca în lungi dâre albastre, tulburate de aerul vorbelor. Printre ele, cuvintele închegau tablouri...
  Începe tata...

  “Iarnă grea, grea tare, zăpada până la coşul casei, grajdul acoperit cu omăt, intram prin tunel la vaci, câinele era ca într-un puţ, îi aruncam mămăliga de sus, la băcanie mergeam drept, peste case şi garduri, doar de crengile salcâmilor mă feream. Nimic nu mişca, doar ciori şi fumul caselor. Dacă te apuca înserarea la magazin, dârdâiai de frică până acasă, că îţi intra urletul lupilor până la oase! Cu toporul sub braţ mergeam la magazin!
  Eee, în ziua de sânt` Andrei stăteau de vorbă baciul şi cu un cioban de-al lui, tânăr, cârlan, abia i se murdărea mustaţa sub nas...
-Auzi bre, zice ciobanul, şi chiar e adevărată povestea cu noaptea de sânt`Andrei? Că vin lupii şi vorbesc cu el?
-Este, zice baciul, scurt!
-He he, poveşti. Cum să vorbească lupii?
-În noaptea asta toate jivinele prind glas dar e mai bine să nu auzi, spuse baciul.
-Şi unde vin lupii?
-La cruce.

  Baciul s-a închinat şi s-a dus să se culce. Ciobanul neîncrezător, tânăr, aprig. Şi ce treabă ar fi avut? Până mâine când se luminează e timp cât lumea. Aşa că se hotărăşte, ia cojocul pe el, cuşma, bâta şi merge la cruce. Noapte, zăpada, ger. Scârţâiau paşii. Stele. Luna încă nu a urcat dinspre pădure. La cruce nu mai ardea nicio lumânare, se vede că din cauza vremii nu mai trecuseră demult femeile pe aici. Crucea împrejmuită cu gard şi pe parii din cele patru colţuri se sprijinea un acoperiş de scândură. Pustiu. Ţiuiau gândurile. Cât să fie ceasul? De fumat nu fuma, frigul muşca de degetele picioarelor şi de urechi. Tropăia pe loc, hotărât să mai stea până o da luna şi apoi să mergă înapoi, să râdă a doua zi de baci şi de poveştile lui.
Deodată... parcă? S-a oprit, atent. Se auzea sângele curgând, atâta era de linişte.
Aaaaauuuu... “, departe, ca un foşnet de stea. Să fi fost ceva sau numai gândul? Şi-a dat seama că nu a mai mişcat deloc abia când au început să îl doară mâinile de ger. A dat să râdă însă buzele crăpau şi atunci s-a auzit iar “aaauuuuu... aaaauuuuuuuu” din mai multe părţi, departe, depaaaaarte... Niciun câine din sat nu a răspuns şi iar s-a întrebat dacă i s-a părut, şi parcă ar fi fost bine să ia şi un câine cu el.
Auuuu, aaaauuu, aaaauuuuu”, acum clar, departe dar clar, din toate părţile. Brusc a început să-l doară pielea capului. Când negreala nopţii s-a destrămat în flăcarile mici şi galbene ale ochilor de lup, parcă a luat foc. Nu ştie cum dar a ajuns pe vârful acoperişului ca din săritură. A înconjurat cu braţele crucea mică, de lemn, din vârf şi respira cu gura larg deschisă, gâtlejul sugrumat de groază şuierând în noapte.
Lupi, lupi ca o turmă de oi mare, doar puncte de foc şi urlete viermuiau în noapte. Apoi s-a înălţat glas din mijlocul lor.
-Sfinte Andrei!
Nu avea cum să fie glas de om pentru că nu avea cum să fie om acolo, atunci!
-Sfinte Andrei, murim de foame, atâta nămet nu a văzut neam de neamul nostru, am început să roadem salcâmi. Ajută-ne, sfinte!
A ieşit luna? Nu, că lumina e drept deasupra, nu e spre pădure! O lumină albă-galbenă, alburie mai repede, ca o ceaţă, sus, în cer. Şi glas!
-Aşa a hotărât Tatăl nostru să fie iarna şi nu avem ce face, om petrece-o cum om putea. Dar ia aşezaţi-vă la rând, să vă rostuiesc! Tu mergi şi mănâncă o oaie de la a` lu` Pascu, dar atât, o oaie, şi să fie fără miel în burtă. Tu mergi şi vezi că la Praschivescu de pe deal e un mânz beteag, îl tragi la marginea satului şi acolo îl împarţi şi cu ăştilalţi cinci. Tu...
Şi aşa i-a aranjat sfântul Andrei pe toţi.
Au plecat lupii. Ciobanul era stâncă de frig. Doar respiraţia şi groaza din ochi îl deosebeau de o piatră. Dă să coboare şi atunci se aude încă odata: aaaaauuuu, aaaaaau, nu mă lăsa, sfinte!
Era un lup costeliv, şchiop de un picior din spate, numai păr şi scaieţi.
-Nu mă lăsa, sfinte Andrei, ca abia am ajuns.
-Măi suflete, n-a mai rămas nimic în satul ăsta şi în altă parte tu nu ajungi... Cum să facem? Uite, pentru că tot este ciobanul ista de pe acoperiş aşa necredincios, să-l mănânci pe el!
  Ciobanul să moară! Nu avea putere nici cât o vrabie, abia respira, ce să mai vorbim de strigat sau de zbătut! Lupul a început să dea roată crucii, cu ochii roşii, colţii albi şi aburi în jurul botului! A încercat lupul să sară pe acoperiş dar şi acesta era înalt şi lupul beteag, aşa că n-a reuşit! Ar fi căzut ciobanul de frig singur, dacă nu se auzeau în noapte glasuri, sforăituri de cal şi lătrat de câine. Oameni prinşi de noapte pe drum şi care nu aveau unde înnopta, în imensul bărăgan alb! Caii puternici, doi dulăi în sanie, pieptoşi, doi bărbaţi cât malul, cu topoarele în mâini. Lupul a plecat, câinii au început a lătra spre cruce.
-Noaptea sântului Andrei, zise unul, închinându-se. Să trecem până n-or venii lupii.
Câinii lătrau spre cruce ca turbaţi. Şi-au ridicat ochii şi au văzut holbarea albă şi mută de pe acoperiş. S-au apropiat, nedumeriţi, s-au închinat, l-au dat jos şi l-au băgat sub blănuri, lângă câini. Ştiau cine este şi oricum nu ar fi scos o vorbă de la el, abia clănţănea uşor din dinţi şi respira scurt, sugrumat.
Toată iarna ciobanul nu a ieşit din casă noaptea. Din curte nu ieşea nici ziua. Iconiţa nelipsită din buzunar, cruciuliţa la gât. La biserică tot nu mergea. Parcă îi era ruşine, că îl ştia lumea rău de gură.

  Într-o noapte de vară era cu turma pe câmp, departe, la Caramanu. Oile dormeau, câinii la fel, ridicând când şi când câte o ureche.
Ciobanul în stână, cu uşa închisă şi cu toporul proptit în ea.
Baciul era plecat în sat, după pâine. Când a ajuns la stână, spre amiază, oile behăiau în ţarc, dulăii picoteau, uşa la stână închisă, ciobanul nu se vedea, nu se auzea.
-Măi ciobene! strigă baciul. Nimic. Când s-a apropiat de uşă a văzut că o jivină săpase pe sub prag o bortă. A deschis uşa cu fereală, strângând bâta în mână. Înăuntru harababură, sânge, trupul ciobanului sfâşiat, hârca privindu-l cu ochii holbaţi de groază.
Baciul a ieşit la lumină. A dat drumul oilor, lăsându-le să pască singure, în grija câinilor, şi s-a întors la stână. S-a aplecat, a privit lung şi s-a ridicat, închinându-se.
-A fost un lup şchiop! Dumnezeu să-l ierte pe flăcău!”

32 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumesc, este o caracterizare a copilariei, cred ca si a mea, si a altora!
      Seara buna!

      Ștergere
  2. Si ce cuminti erati voi,o vreme.
    Frumoasa!
    Cele spuse de parinti trebuie crezute.Si-asa merg mai departe,mai ales ca povestesti atit de frumos.
    Sa-ti fie caldura iernii blinda cu oasele!
    Buna (di...)seara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) In prezenta tatei eram sfinti! Doar ochi si urechi!
      Dar cand ramaneam cu mama, aaaai ai ai, se auzea peste noua mari si noua tari!
      Caldura am pornit-o din octombrie!
      Seara buna si voua!

      Ștergere
  3. Am citit cu mare plăcere, Vasile, gânduri bune la ceas de seară. Astfel de texte trăite (în cel mai bun sens al cuvântului) sunt simţite altfel şi de către cititori. Realismul înfăţişat literar are putere sporită, iar nuanţa de poveste întregeşte ansamblul. Mi-a plăcut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am retrait copilaria!
      "Iarna taranului", as spune, cu deosebita mandrie ca am avut parte de ea!
      Multumesc, Seara buna sa aveti!

      Ștergere
  4. Wow! Ce poveste! ...
    Foarte frumos scrisă!
    O seară încălzită de un ceai de tei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Il si vad pe tata, sprijinit de perna, gesticuland, vorbind...
      Seara buna si tie!

      Ștergere
  5. O surpriză de proporții ! O povestire dramatică, foarte frumos scrisă. Voi reveni în curând aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am niciun merit, e auzita "in casa", pe cand ma stergeam la nas cu maneca...
      Seara buna!

      Ștergere
  6. Superb!
    Ai pană, meștere, așa că nu te mai iertăm dacă postezi doar din alții, cu modestie nejustificată. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeeee, asta-i maiestria pescarului, adica doar momeala-i de mine! :)

      Ștergere
    2. Acum intelegi de ce te-am recunoscut dintotdeauna de redactor sef?
      Avantajul "iernii taranului": tu ti-ai ascultat tatal spunand povesti minunate la gura sobei, iar eu mi-am ascultat vecinii la teava de la calorifer.
      Ca redactor sef adjunct responsabil cu geometria paginii, ti-as fi sugerat incheierea povestirii cu melodia "Ce de lupi se inconjoara".
      Poate o ai, poate nu, eu ti-o trimit prin mail.
      Pentru ca stiu cand vei citi comentariul, iti urez... Buna dimineata tie si cafelei tale!

      Ștergere
    3. Servus, Make!
      "Ce bine-mi pare ca ai luat plasa
      ce bine-mi pare ca... inca-s treaz!" :)
      Explicatia? Joaca Steaua!
      Sa stii ca m-am gandit la o melodie dar cred ca atmosfera povestirii nu prea mai lasa gandul sa asculte. Asa am gandit eu.

      Apropo de "geometrie", esti in percol sa pierzi diploma de grafician! O sa postez desenele din cartea "Nevasta pestysorului de aur" si... te vad pe tine cu creionul in mana!
      Buna dimineata (ca sa pastrez traditia!).

      Ștergere
  7. povestirea ta m-a extras cu usurinta din farmecul monoton...felicitari si-o seara placuta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amintirile, cum fac ele din om... copli! :)
      Seara frumoasa si tie!

      Ștergere
  8. asa este...eu n-am vrut sa detaliez prea mult, pentru ca in dreptul tabloului tau de familie, o lacrima imi diluase rimelul si ma usturau ochii :)
    eu n-am avut povesti, asa ca jinduiesc la ale altora, ori ma prefac ca sunt copil si le mai caut...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      O mica precizare: copli = copil, dar... emotia!!!
      Povesti? Of... Am fost unsprezece copii la parinti, sora cea mare si-a facut mutatie "dincolo", acum suntem mai putini cu unul! Tata a inceput povestea proprie "Ion caciula-mare" odata ce primul copil a inceput sa asculte si nu a terminat-o nici cu copiii mei...

      Ștergere
  9. Am auzit si eu citeva povesti cu lupii si noaptea Sf. Andrei, dar nici una asa bine spusa. M-a captivat imediat!
    Seara placuta sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tata era un bun povestitor.
      Multumesc, seara buna si tie!

      Ștergere
  10. cel mai apropiat sat de Sibiu, era "La lupi" - pe vremea cand eram eu copil, acum orasul a inglobat si cele cateva cocioabe care au mai ramas. Exact asa cu prezinti tu in aceasta postare, imi imaginam eu ca ar fi in acest sat...
    Fermecatoare poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lupi nu am vazut, nu am auzit dar ierni asemanatoare am trait. Mergeam la scoala in sir indian, cu tata in frunte, altfel nu razbeam prin nameti si ne-ar fi ingropat viscolul sub zapada! Imi aduc aminte o luna de martie in care zapada a acoperit totul. Drumul pana la poarta era o transee din care vedeam prin fereastra doar caciula tatei!
      Buna... noapte??!

      Ștergere
  11. Ce frumoase sunt poveştile şi ce bine că le regăsim la cei care ştiu să le spună şi celorlalţi.
    Numai bine! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, povestile ne-au fost primele contacte cu lumea de dincolo de gardul curtii, au fost primele... bloguri!!! :)
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  12. Povesti frumoase, dar cred ca nu mai mergeam la scoala toata iarna de frica lupilor.
    Buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Buna dimineata! La scoala mergeam, ca ne ducea tata daca era viscol sau ne aducea, seara!
      Uneori vedeam prin sat caprioare alergand panicate si sarind peste garduri! "Asta a fugit in sat de frica lupchilor", ziceau oamenii.

      Ștergere
  13. frumos ai povestit...:) mi-a placut!
    buna dimineata....

    RăspundețiȘtergere
  14. Tare frumoasa povestea. Mi-ai amintit de bunicul matern. Multe povesti cu lupi, ne mai spunea si multe le mai inventa, iar noi stam pe scaunele de lemn in fata lui si-i sorbeam fiecare cuvant si de multe ori ne dam seama ca inventeaza si ne boldeam si zambeam, dar il lasam sa continue povestea!
    Iti multumesc mult pentru lectura!
    O zi minunata iti doresc, Vasile! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Atmosfera asemanatoare si la noi! Tata avea un chef de vorba nemaipomenit dupa un pahar in plus! Evident ca scornea povesti, multe, le repeta pentru cei ce cresteam, cei mari "zburasera" la scoli, in Bucuresti, si era randul nostru sa ascultam!
      "Cenzor" era mama, asculta si intervenea uneori, "nu, aici nu e asa, lupul a facut si a dres"!
      E, stii tu - zicea tata. Pai tu asa ai povestit ultima oara! nu rabda mama! Se ciondaneau putin si povestea continua pana adormeam noi, sau tata, sau toti, mai putin mama, care verifica jarul din plita, stingea lampa si abia apoi se culca!
      Noapte buna sa ai!

      Ștergere
  15. Dar "unde sunt zapezile de altadata"si lupii si parintii si copilaria...?poate doar in amintiri ,in povestiri ce par din alta lume...Mi-a placut mult,frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru popas, lectură și comentariu.
      Bucuros de apreciere.

      Ștergere