joi, 24 ianuarie 2013

Memoria colectivă

  În urmă cu niţel timp, nu mai mult de patruzecişicinci de ani dar nici mai puţin de patruzeci, pe când ştiam că plec în vacanţă pentru că ni se treceau mediile în carnet şi ştiam că se termină vacanţa pentru că geamantanul era plin cu greieri, am întâlnit o poezie. Mai ţin minte un fragment:

"acum se stinge şoimul dar simţurile-i treze 
aud, prin noaptea ninsă de caişi,
cum ies din cuibul lunii, să-l vâneze,
stafiile de porumbei ucişi".

  Am cautat pe google şi nu am găsit nimic! E o amintire sau e închipuire?

marea

de vei cuprinde într-o pleoapă
marea
rămâne spânzurată doar mirarea


plutind pe val prin purpura
trufașă
noi nu-i vedem făptura uriașă


și spuma luminată a valului
confuz
ne sperie privirea, ne cade în auz


suntem și vis, și pulbere
pierdută
ca niște pescăruși răniți pe-o
plută


vom mai scăpa din valuri teferi oare
când sunt atâtea-ntinderi peste
mare?


ca și prin valuri, trecem și prin
vreme,
tot așteptând destinul să ne
cheme.

I. Ionescu

6 comentarii:

  1. Frumoasa poezie!
    O seara placuta iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. daca nici google asta nu le stie chiar pe toate, ce sa mai zic...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, si eu am sperat in atoatestiutorul google...

      Ștergere
  3. Să fie oare poezia lui Panait Cerna, ''Şoimul'' ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in google nu apare panait cerna si poezia soimul.
      multumesc, oricum!

      Ștergere