Enciclopedia Dacica

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cuvinte-n veşminte


stihia

Îmi pierd privirea peste-ntreaga zare
Și stau ca un soldat rănit de gardă,
Mă-nec în alba cerului culoare
Prin geometria florilor  bizare
Din geamul înghe
țat de la mansardă.

Se clatină tot cerul de potop
Sub viscolul cu-apucături bizare,
În alba lui vâltoare mă îngrop
Ca pescăru
șul rătăcit pe mare
Ce s-a pierdut aevea-n depărtare.

Sub neodihna vântului lichid
Îmi mut privirea peste codrii goi
În pivni
ța pădurilor-mă-nchid
Ca mortul înviat într-un strigoi
Și-n zarea asta ușor mă destram
Cu corpul meu pe care nu-l mai am.

Ca din noianuri cad
și mă-ntrupez
Și iar aș vrea să scriu o poezie
Zidit de viu în marile zăpezi,
Să am doar mâna-afar’ cu care-a
ș scrie,
Poemul  iernii despletind livezi.

I. Ionescu

video

6 comentarii:

  1. interesantă interpretare!
    o seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  2. stii ce ma bucura cel mai mult? cand vad ca si altii gasesc ca cerul e o adevarata minunatie! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este o minunatie mereu schimbatoare, mereu mai frumoasa! :)

      Ștergere
  3. ai zice ca memoria zapezii este in cer! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. superba observatie! se vede ca ai ochi de artist! :)

      Ștergere