Cuvinte-n veşminte

stihia

Îmi pierd privirea peste-ntreaga zare
Și stau ca un soldat rănit de gardă,
Mă-nec în alba cerului culoare
Prin geometria florilor  bizare
Din geamul înghețat de la mansardă.

Se clatină tot cerul de potop
Sub viscolul cu-apucături bizare,
În alba lui vâltoare mă îngrop
Ca pescărușul rătăcit pe mare
Ce s-a pierdut aevea-n depărtare.

Sub neodihna vântului lichid
Îmi mut privirea peste codrii goi
În pivnița pădurilor-mă-nchid
Ca mortul înviat într-un strigoi
Și-n zarea asta ușor mă destram
Cu corpul meu pe care nu-l mai am.

Ca din noianuri cad și mă-ntrupez
Și iar aș vrea să scriu o poezie
Zidit de viu în marile zăpezi,
Să am doar mâna-afar’ cu care-aș scrie,
Poemul  iernii despletind livezi.

I. Ionescu