vineri, 1 noiembrie 2013

Lungul drum al devenirii

  Ne-am întâlnit în liceu. Făceam parte dintre cei speriați, tunși zero din ceafă până în creștet, cei ce intram ultimii la masă, cei ce nu apucam să bem suc în pauze, la chioșc, pentru că EI aveau întâietate, oricând și oriunde, EI, cei cu părul "lațe" (adică la ceafă era de doi milimetri!!!), cei ce ne luau perele și merele găsite prin pomii din curtea liceului, cei ce ne pândeau sâmbăta pe baza sportivă și ne puneau să le facem sectoarele...
  A, evident nu erau toți la fel! Nici noi! Dorel oricum ne-a fost un prieten mai mare, așa cum a rămas și în etapa următoare a învățământului militar, așa cum este și acum! Ținem legătura "după ani și ani"...
**************************

Dragii mei,
Anul viitor se vor împlini 35 de ani de când am devenit locotenent, adică unul dintre locotenenții speranțelorașa cum spuneam în povestirea publicată săptămâna trecută. Sunt în viața fiecăruia dintre noi momente pe care nu le poți uita.
Despre un astfel de moment aș dori să vă povestesc în rândurile care urmează.
Toate urările de bine!
Cu mult respect și prietenie, Dorel.


PRIMUL PLUTON INSTRUIT

Regimentul de transmisiuni de la Otopeni, unde am fost repartizat, nu îmi era străin. Mai fusesem acolo, în stagiu, cu câţiva colegi de şcoală militară, pentru a ne pregăti practic şi metodic pentru funcţia de comandant de pluton. Mă bucuram că aveam să reîntâlnesc persoane pe care le cunoscusem şi care, într-un fel sau altul, îmi predaseră abc-ul vieţii de ofiţer. Nu aveam, însă, de unde să ştiu că, voi fi repartizat chiar la plutonul radio, unde fusesem în stagiu şi că voi regăsi şi o parte dintre militarii în termen, deveniţi între timp – “veterani”.  
         Am avut şansa de a lucra acolo, la Otopeni, cu nişte oameni de excepţie, profesionişti în adevăratul înţeles al cuvântului, dar şi caractere puternice. Cu astfel de oameni, am deprins cu uşurinţă lucrul cu staţiile radio, am descoperit “fascinaţia” traficului radio în cod Morse, am învăţat “să văd” şi “să lucrez” cu “oamenii” aflaţi în uniforma de soldaţi, am descifrat multiplele nuanţe ale vieţii şi activităţii de ofiţer.
         Soldaţii, băieţii pe care îi cunoscusem când am fost în stagiu şi erau de ciclul întâi, erau de nerecunoscut. I-am văzut cum îşi dădeau coate şi zâmbeau, atunci când am venit în faţa formaţiei, împreună cu comandantul de companie, şi mi-am luat plutonul în primire.
Nu am intenţia de a vă impresiona dar, asemenea momente nu se uită. Şoni (Sandu Asevoaie), subofiţerul care dusese plutonul până atunci şi cu care mă împrietenisem din stagiu, zâmbind şi el, mi-a dat raportul şi, apoi, predându-mi comanda, mi-a şoptit (şi el, vizibil emoţionat): “Curaj, Dorele şi succes!” 
         Îmi face plăcere să amintesc faptul că, timp de două săptămâni, de la data prezentării la unitate, pentru tinerii locotenenţi din promoţie (locotenenții speranțelor!) a fost organizată o intensă perioadă de pregătire, prilej cu care am fost familiarizaţi cu specificul unităţii şi cu tehnica de transmisiuni de acolo (radio, radioreleu, telefonie-telegrafie, construcții linii cablu etc).
         La vreo două luni după ce primul pluton de soldaţi instruiţi de mine a trecut în rezervă, am primit un telefon, la gazda unde stăteam. Surpriză mare: fostul sergent al plutonului mă suna să mă invite la Predeal, peste două săptămâni, sâmbăta, unde urmau să se întâlnească toţi băieţii din pluton pentru a sărbători trecerea în rezervă. Tatăl unuia dintre ei lucra în turism şi răspundea de acea zonă. Zis şi făcut.
         Am ajuns la Predeal. Atunci am înţeles de ce sergentul insistase, cu o seară înainte, să-i spun la ce vagon am biletul. Cînd trenul a oprit, “plutonul meu” era aliniat şi comandat de sergent cu onorul spre uşa vagonului pe care urma să cobor. Vă daţi seama că lumea era ciorchine la geamuri, să afle ce se întâmplase. Pricepând că cineva “important” urma să coboare din vagon, lumea comenta în fel şi chip. Cineva deja aflase de la un ceferist de pe peron că băieţii, frumos aliniaţi, îşi aşteaptă fostul comandant. “Am trăit s-o văd şi pe-asta!” zise un om, cam între două vârste. ”Auzi, vorbă, să iasă ei din armată de două-trei luni şi să-l aştepte pe comandant în poziţie drepţi, pe peron...!” Cu destulă greutate, mi-am făcut drum printre călătorii-spectatori. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că, tânărul care călătorise cu ei în vagon, era comandantul aşteptat de băieţi şi că era cam de-o seamă cu foştii soldaţi.
         -Tovarăşe locotenent, plutonul instruit de dumneavoastră vă prezintă onorul şi este pregătit să înceapă petrecerea. Sunt sergentul Mihai.
         În liniştea care se lăsase pe peronul gării din Predeal, m-am simţit cel mai mare comandant de oşti şi m-am auzit spunând tare: “Bună ziua!”
-Să trăiţi tovarăşe locotenent! au răsunat Bucegii de bucuria revederii unor tineri.
Trenul se punea uşor în mişcare, în timp ce eu şi băieţii mei, ne îmbrăţişam şi ne bucuram de revedere. Sincer, nu cred că aş fi în stare să descriu petrecerea care a urmat, la o vilă din Predeal, cu soldaţii mei, din primul pluton instruit ca ofiţer, “locotenent al speranţelor”.

Dorel Pietrăreanu

****************

Legendă: primul este Dorel!

4 comentarii:

  1. Vazind ca nu este nici un comentariu, mi-am dat seama de ce.
    E loc doar de emotie.
    O noapte buna sa ai !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, în mare măsură este postare privată! :)
      noapte bună!

      Ștergere
  2. Dupa cum ai stabilit, eu sunt anonIM-ul. Mi-ai luat tot cheful cu povestea asta a lui Dorel. Sa vezi ce-i fac si lui cand mi-o iesi in cale! Pai eu traiam cu bucuria ascunsa in mine ca sunt singurul comandant de pluton al unor TR-isti, cel mai al dracu dintre toti comandantii de plutoane, la care au venit ei acasa si l-au scos la bere, dupa ce i-am parasit din motive care nu aveau legatura cu relatia noastra. Acuma veni si Dorel. Pai cum mai sunt eu singurul? Sa vezi ce-i fac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Ar fi bine să vă întâlniţi şi să "coabitaţi", să semnaţi un document cu temele pe care le va aborda fiecare!!! Că la negocieri amândoi aveţi specializare!
      Oricum aveţi meritul de a fi PRIMUL, Dorel, prin prisma Timpului, e un biet epigon... :)

      Ștergere