joi, 16 ianuarie 2014

Scena ca o auroră

  Deja avem o tradiție. Putem încropi o istorie a teatrului cugirean. Nu, nu glumesc! Exagerez? Poate! Dacă mi-aș fi argumentat cuvintele cu un clip al intervenției doamnei Rodica Florea din finalul spectacolului de aseară, s-ar vedea că textul e inert, nu poate reda nici cea mai îndepărtată undă din vibrația cuvintelor dânsei, din tremurul glasului, din prea-plinul sufletului!

  Uite cum încep eu cu sfârșitul! Dar nu am ce să fac, impresiile au fost și calde și reci, și uimiri și uimiri (nu e o greșeală!) dar nimic nu s-a comparat cu un moment ce lipsește din dovezile ce ar fi îndepărtat doza de subiectivitate inerentă oricărui autor!
  In finalul spectacolului (reformulez - SUPERBULUI SPECTACOL!)  a apărut și doamna Ana. Instantaneu doamna Rodica s-a aplecat înainte, trupul s-a încordat în nemișcare și doar clătinarea capului trăda atenția cu care o urmărea pe recitatoare! 
  Și acum finalul și mai final! (E clar, sunt pe cale să reinventez limba română). Toate aplauzele mele converg într-o direcție, converg spre "vinovatul principal", perosana care a adus luminile aurorei pe scena teatrului nostru, doamna Maria! 
  Spectacolul a fost un spectacol! (Atenție lingviști, memorați aceste expresii inegalabile!). Baletul luminilor, mișcarea actorilor în scenă dar mai ales, atenție, încordați-vă atenția, urmează cheia cronicii, antenție (ziceam), mai ales NEMIȘCAREA a creat o stare aparte, o stare necesară intercomunicării cu Poezia!

  Imaginați-vă că actorii sunt statui! Muzica, în fundal, îmi învăluie sufletul, versurile mă înalță, nemișcarea mă intrigă inițial, apoi încep să înțeleg, nu sunt statui, sunt stele din galaxia eminesciană, pentru că Poetul a scris Luceafărul privind de sus pământul și steaua, de sus, din vastitatea, liniștea, nemișcarea și strălucirea cosmică...

  Revin la doamna Maria, regizoarea! Oare cum ar fi dacă am putea să punem pe youtube o parte din visele sale? Cu siguranță am fi mai bogați sufletește, mai buni! Felicitări, Doamnă! Așa cum spuneam, avem o tradiție a teatrului nostru! Bucuria mea nesfârșită este nivelul de la care s-a pornit! Pentru că s-a pornit de pe vârful curcubeului! Ne așteaptă cerul cu stele, din care aseară ni s-a prezentat o parte!

  E, pentru că tot revoluționez eu lingvistica, ia să căutăm și o noutate absolută în acest articol. După sfârșit abordez începutul și voi încheia cu cuprinsul!
Mulțumesc pentru aplauze, luați loc să pot continua!
Începutul!
Începutul... l-am ratat, așa că îl puteți citi în alte gazete literare și artistice! Dar nu m-am putut abține să nu redau pasiunea, trăirea, contopirea dintre instructor și interpreți!
https://www.facebook.com/photo.php?v=603630463043708&set=vb.100001902793322&type=2&theater
Felicitări, doamna Corina!
  Felicitări, Tavi! Dacă la primul spectacol mi-ai plăcut, la al doilea deja am făcut afirmația că te-ai născut pe scenă! Acum te-am urmărit îndeaproape și atent! Ești coplet! Nu sunt regizor, nu am treabă cu teatrul, totul este impresie! Ei bine, mintea mea în gândul ei zice că nu faci nici un efort pe scenă, așa ești tu natural, ai acest dar, al transmiterii emoției gândite de autorii textelor! Felicitări!




Precizez, am vorbit despre jocul de scenă!
Dacă ascult vocile acordate pe frecvența eminesciană, doamna Ana este inegalabilă,
                       "Călin, voce de poveste"...
                                                                                   și "Zâna" din spectacolul anterior, că nu vă cunosc, mânca-v-ar moșul... Bine, aici e "Veronica"!

  Mențiune specială, cu un buchet uriaș de ghiocei, cuplului Călin - "Zgâtia" (așa era textul, "o zgâtie de fată"!), perechea din centrul imaginii!

Uimirea m-a făcut să pierd multe replici! Nu-mi puteam lua ochii de pe niște chipuri angelice!

  Ăăăă... să spun că au fost și voci mai puțin luminoase? Nu se merită, să las splendoarea aurorei neatinsă? Mulțumesc pentru sfat, așa fac!
Felicitări actorilor noștri, felicitări Casa de Cultură, felicitări Cugir! Ne mândrim!

44 de comentarii:

  1. Iti multumesc, Vasile, pentru ca existi! Iti multumesc pentru ca reversi asupra noastra din preaplinul sufletului tau! Cu adevarat, seara de 15 ianuarie a fost o seara magica datorita OAMENILOR ! Sunt mandra ca am asemenea colegi, colaboratori, tineri interpreti si, mai ales, spectatori!

    Cu respect,

    Rodica Florea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Onorat, Doamna Rodica! Bucuria este a noastra, ca putem sa sorbim din lumina din jurul dumneavoastra, fara oprelisti!

      Ștergere
  2. Foarte frumos! Si articolul si spectacolul :-)
    Felicitari tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! O fac si in numele realizatorilor spectacolului!
      Articolul se chinuie sa prezinte macar o luminita din aurora scenei de aseara! Vino sa vezi Cugirul, vino sa vezi oamenii! Te previn ca exista riscul sa nu mai vrei sa pleci!

      Ștergere
  3. super articol!
    nu-mi amintesc daca am fost vre-odata la Cugir, posibil sa fi trecut in drum, ca am batut tara in lung si in lat!
    bunicuta cu caciula cu urechi! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodata nu e tarziu! La agentia turistica a orasului nostru sunt bilete accesibile ca pret, cu durata... nedeterminata! :)
      Iti rezerv un loc?
      Multumesc pentru vizita si cuvinte!
      Aici... lupul! :))

      Ștergere
  4. Unde exista literatura si teatru , hop si Vasile....... :))
    Frumos articolul tau, felicitari voua cei din Cugir!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) și excursii! și postări frumoase! și gâlceavă!
      mai spun???
      mulțumesc, mulțumim!
      bună dimineața!

      Ștergere
  5. nu,nu,nu! haotic. ai început bine, apoi totul e haotic
    asta nu e cronică!
    tinerii aceia merită să fie cunoscuţi.
    nu am înţeles nimic, decat că ţi+a plăcut şi am aflat numele regizorului
    unde a avut loc evenimentul?
    ce grup a susţinut spectacolul?
    cu ce ocazie?
    când a fost infiinţat teatrul din Cugir?
    cine a fost iniţiatorul?
    care sunt membri acestui grup?
    cum se numeşte tânărul care a deschis spectacolul?
    cronologic aportul fiecărui actor
    trebuie să vorbeşti si despre fondul muzical inspirat, ales de regizor
    reacţia publicului
    crezi că poţi să-mi faci o asemenea cronică pentru a fi publicată în revista Negru pe Alb?
    eu promovez tinerii şi mi-ar plăcea să ştie şi alţi oameni de cultură despre teatrul din Cugir.
    ai postat clipul acela şi am fost încântată de ceea ce am văzut şi auzit
    ştiu că poţi
    ave

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      uite cine vorbește!
      adicătelea ce are cronica?
      nu este în formă fixă?
      ioooi! tu, care urăști poezia în formă fixă nu vrei cronică în vers alb?
      s-a întors mașina lumii, Claudia vrea sonet
      și un nene din câmpie se crede mare poet...
      pentru că sunt deschis noului, iote, rescriu așa cum pretinzi!

      1 - aici
      2 - acesta
      3 - cu o ocazie deosebită
      4 - mai demult
      5 - o doamnă
      6 - ei
      7 - nu știu (scrie și în text)
      8 - ei au adus un aport contibutiv care a daăugat în plus peste ce era suplimentar
      9 - fondul muzical a fost laa la laaa la laaa laaaaaa
      10 - nu știu, eu mă uitam la spectacol
      11 - nu

      mulțumită?
      salve!

      Ștergere
  6. felicitări tinerilor actori!
    mi-ar fi plăcut să fiu acolo.
    felicitări doamnei Ana şi doamnei Maria!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumim.
      dacă vrei, poți! așa mi-ai zis și tu mie, în păruiala de mai sus!

      Ștergere
  7. ce lucruri frumoase se intampla la voi....
    la mine nimic!
    chiar mi- a propus cineva sa ma mut in Bucuresti. cica e un oras tare animat! ce Bucuresti, bre!? in Cugir ma mut ....:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu zic sa te muti la Bucuresti si mergem impreuna la Cugir...va fi vai si of de Vasile cu doua gemene pe cap :))

      Ștergere
    2. :)
      gata! am pregătit o diplomă de ardeleancă!

      Ștergere
    3. Pandhora, lasă fata în pace! :)
      Geanina, Bucureștiul e... cutia Pandhorei! așa că păzea!
      și aici sunt și apusuri și răsărituri! acolo e numai cafea!!!! :)
      Pandhora, îs cel mai curajos! Trebuie doar să mă anunțați când veniți, să plec în excursie!!! :))

      Ștergere
    4. exact asta ma gandeam sa NU fac :))

      Ștergere
    5. :) câte simțuri aveți voi, femeile???

      Ștergere
    6. asa deci?
      noi venim si tu fugi!
      unde fugi? :))
      zi repede!

      Ștergere
    7. păăăi... după flori, după bomboane, după bere...
      nici așa nu e bine? :))

      Ștergere
  8. Felicitari acestor oameni minunati care apreciază cultura!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ma bucur sa vad ca reusiti acolo, la Cugir, asa manifestari culturale frumoase. Felicitari tuturor! Este minunat ca mai sunt si oameni care se straduiesc spre acele comori ale spiritului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, așa am și gândit!
      Am văzut teatru și în Ploiești, și în Brăila...
      Acest spectacol mi-a plăcut la modul deosebit prin ingeniozitatea regizoarei de a împleti spațiul, muzica, oamenii, luminile! Nu, nu a fost comparabil cu teatrele mari, dar curajul regizoarei - da!
      Mulțumim! Folosesc pluralul ăn numele lor, nu mă includ!

      Ștergere
  10. Chiar așa, maestre. Mătăluță de ce nu te-ai implica mai mult în așa ceva? Voce bună ai, prezență, așijderea, sensibilitate cât cuprinde...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) îmi lipsește impresara! iată-te! :)
      mulțumesc, Melania, dar eu sunt doar ghiță-contra! în funcția asta mă simt ca peștele în apă!

      Ștergere
  11. Toata admiratia si respectul pentru cei care isi dedica o parte din timp teatrului.Totdeauna m-am emotionat ca spectator la teatru.Emotia se transmite.Foarte placut si frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este! În perioada asta, de criză mai ales morală, acest eveniment a demonstrat că există oameni care trăiesc cu capul în nori, acolo, în țara emoțiilor frumoase!

      Ștergere
  12. "Fruncea" a plecat din Ardeal şi s-a oprit la Cugir ! Mă înclin cu respect în faţa iubitorilor de poezie din Cugir şi omagiile mele doamnei regizor ! Şi nu în ultimul rând - ca apreciere - felicitări ţie pentru articol, şi pentru generozitatea cu care te apleci asupra a tot ce înseamnă artă şi cultură. Chapeu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măi măi măi... Zău că încep să cred! :)
      Nu, eu am un singur defect, și acela zdravăn! NU POT SĂ TAC!
      Îmi dau cu părerea despre tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul!
      Bucuria mea este că unii mă ascultă!

      Ștergere
    2. Că nu taci, e lucru bun,
      Dar când toţi ce vin îţi spun
      Că ceea ce scriii e bine,
      Atunci crezi şi tu în tine!

      Aici vine lume multă
      Care cu drag te ascultă.
      Deci gândeşte şi socoate
      Şi apoi să-mi dai dreptate.

      Ștergere
    3. :)
      gata, tot răul spre bine!
      tare aș printa comentariile astea, sub titlul CV, să merg iarăși la gaterul unde nu a vrut să mă primească, zicându-mi: măi nene, aici nu se poate, nu vezi ce mîini ai?
      acum mă duc, îi las așa, elegant CV-ul pe birou și-l întreb, pe sub nasul ce ștegre praful de pe bec: nici acum nu-mi sunt mîinile bune??? :))
      Gata, îți dau dreptate! Mulțumesc!

      Ștergere
  13. ai scris cu foc si cu drag si cu admiratie, cronica ta e o adevarata reverenta in fata talentului celor care au fost pe scena si in spatele ei...
    cultura adevarata se face cu suflet, felicitari cugirenilor tai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ptiu-ptiu, mâncate-ar... moșul!
      ai esențializat tot ce-am cronicărit până acum!
      dacă citeam aici, ziceam tuturor: privește-o pe pandhora!!!!

      Ștergere
  14. Ma bucur sa aflu despre astfel de manifestari culturale la Cugir. Pana sa urmaresc blogul domniei tale ( Vezi ca am inceput sa ma exprim foarte politicos? M-am cam speriat de spiritul critic pe care l-ai aratat in cateva articole :) ), nu stiam mare lucru despre Cugir! Doar ca acolo exista, pe vremuri, o fabrica de masini de tricotat . Mai exista? Acum aflu aproape zilnic ce se intampla pe acolo . Felicitari tinerilor care au evoluat pe scena . Felicitari autorului acestui articol .
    P.S.( Eu am perceput articolul asta ca pe o ...anagrama . Pana la urma l-am asezat in ordinea fireasca si l-am deslusit! Stiu , stiu ca anagramele se refera la cuvinte , nu trebuie sa ma critici! )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Doamna Ileana de la Curtea Domnească din umbra Turnului Chindiei!
      Hrisovul Domniei Voastre ne-a făcut mare plăcere și am dat poruncă pârcălabului să-l chitească în canțelarie, lada cu documente prețioase! Mult mângâiatu-ne sufletul condeiul ce-a scris cu așa măiastre înflorituri despre cetatea noastră și ai ei de treabă oameni!

      Te-a speriat că uneori am fost critic? Eu spun să te ferești de laude!!! :)
      Mulțumesc, bună dimineața!

      Ștergere
    2. Ma feresc de lingusiri si lingusitori, insa , uneori o mica lauda nu strica ci ...incurajeaza .
      Buna dimineata!

      Ștergere
    3. uf...
      stai să mă lămuresc! de mai multe ori am scris că îmi plac pozele tale!
      dar eu eram vânăt de invidie, nu prea cred că te lăudam... printre dinți! :)
      O zi bună!
      A, și mai e o nemulțumire! Tu postezi de mai multe ori pe zi, imagini aparte! Cred că o să încep să mă rog să plouă lângă Turnul Chindiei! :))

      Ștergere
  15. Multumesc!
    Din 2010 nu am mai trecut pragul Casei de Cultura.
    O zi minunata! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De dimineață ai fost la piață? Era ușa blogului închisă!
      >:D<

      Ștergere
  16. Mai mare dragul să vadă omul cu câtă admiratie și drag ai scris, mai ales că ai avut material, a fost acolo sursa de inspirație.
    Felicitări artiștilor și criticului lor! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect spus! Meritul este al sursei!
      Apropo, ce-i cu Enya? De ce nu mai postează desene?

      Ștergere
  17. As zice ca abuzezi de vocabularul meu sarac, in care nu mai gasesc cuvinte pe care sa nu ti le fi adresat pana acum. :) Dar nu zic! Aleg sa scriu simplu: Felicitari tie si felicitari celor care iti ofera ocazia de a te bucura!
    Noapte buna! Si o zi in care sa ai multe motive de a zambi, de a te bucura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooo!
      Ăsta da certificat! Dacă și o zeiță mă laudă... înseamnă că sunt dincolo? În lumea zeilor??? :)

      Bună dimineața! Evident o țin langa: meritul este numai al lor!
      Ia să vă văd eu acum! Test de fidelitate: toți cei care ați scris de bine sunteți invitați (citiți obligați!) să participați la următorul spectacol!!!
      Acum (atunci!) să vă văd!!! :))

      Ștergere