Enciclopedia Dacica

vineri, 24 ianuarie 2014

Tata și Unirea

  Eram copil, undeva în jurul vârstei mirifice de cinci ani! Noapte de iarnă! Mâncam "în sală", adică în prima odaie cum intrai de afară, următoarea era "în casă"! Masa era rotundă și foarte joasă, noi împrejurul ei, stând pe jos, în fund! Câți? Nu mai știu, eu fiind al nouălea copil și nu ultimul! Mămăligă și o strachină cu lapte, din care luam toți.
  La poartă s-a auzit chemare. Era târziu. Dacă era un vecin, nu prea ar fi fost de bine, de ce să vină la ora aceea? Musafiri nu așteptam. A ieșit tata. După puțin timp s-au auzit voci în curte, pași, s-a deschis ușa prin care au intrat tata și un nene, cu o căciulă mare, un cojoc de oaie, întors, cu blana afară, așa cum nu avea nimeni în sat. După câteva vorbe am înțeles că era "muntean", venit cu mere contra porumb! 

   De departe îi auzeam, "meeeereeee, meeereeeee, hai la meeeereeee" și imediat fugeam la mama.
- Luăm mere?
- Fugi la porumbar și ia opt știuleți! zicea mama. În schimbul lor primeam opt globuri de pom, mai puțin strălucitoare dar muult mai aromate! Mama le împărțea apoi nouă, copiilor.

  Acum, stăpânul unei asemenea căruțe cu coviltir era în casă! 
Tata îi spune:
- Ia loc la masă, rumâne!
- Măi nea Vasile, io mă așez da' nici cochiii nu au loc, lasă că oi mânca mai târziu!
Iese la căruță și se întoarce cu o desagă din care a scos brânză, pită și nu mai știu ce, pe care le-a pus pe masă, între noi... Oricum nu am uitat brânza, era un fel de standard al mâncării bune...
  Apoi s-a întins la vorbă cu tata. Așa am auzit că nimeni nu i-a dat voie să bage căruța în curte, d-apoi să-l mai invite și în casă, nicicum și la masă! Și era așa, ușor supărat, că bătuse la porți unde se vedea că e loc, poate și grajd pentru cal, și uneori nici nu a ieșit cineva la poartă, să vadă cine e...

  Cam asta rețin eu despre unire! Păi unde e vorba despre unire, aici? Nu știu, să fie vorba că "talpa țării" nu se simte separată pe regiuni ci doar pe dialecte și obiceiuri? Că ei nu vorbesc de capitale, granițe, diferențe de educație? Că ei nu se laudă ca au avut domn pe împăratul de la castel ci că se luptă cu pământul, cu seceta, cu bolile?

  Pașoptiștii au avut nucleul în Valahia! Mica Unire s-a copt în Moldova, Marea Unire s-a desăvârșit prin dorința unor ardeleni luminați.
  Acum e rândul nostru! Pentru că pleznim de bine, ne-am gândit că e timpul să facem și noi ceva! Și am găsit ceva de efect, de răsunet! Hai să ne dezbinăm! Școala Ardeleană a clădit România dodoloață, bulbucatul de Gherman, Sabin Gherman, stropește cu bale tot ce ține de mitici șmecheri și moldoveni puturoși! Și bineînțeles că ardelenii îl aplaudă și strigă " huuooo, miticilor"! Pentru că ardeleanul acum are nasul pe sus! Pentru că Ardealul e plin de castele și de instituții de cultură și educație ridicate de pe vremea imperiului, dar niciunuia nu-i tresare sprânceana că NICIUN ROMÂN nu călca pe acolo, ATUNCI! Erau iobagi și șerbi! De aceea au murit Iancu, Horea și ceilalți! Să poată învăța și românii ardeleni! No amu domnii îs ardeleni ardeleni, nu români ardeleni! Ca mâine apare și dicționarul ardeleano-român, tipărit de plodul Țiganiadei, Gherman! Sabin Gherman!

  Ce-mi place la cujerenii mei e argumentul lor forte! "Nu mai vrem ca banii noștri să ajungă la București, la mitici! Vrem să rămână în Ardeal!"
  Mirarea mea este asta: cu ce mă simt eu, cugireanul de rând, mai cu moț dacă banii mi-i mănâncă profesorul Boc și nu doctorul Ponta? Eu tot sărac o să fiu! Și, după "pupat peața endependenții" vine rândul arhicunoscutului nostru slogan: "bă, prost am fost"!

18 comentarii:

  1. De acord cu finalul. Subscriu!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca am ajuns romani fara de tara, degeaba s-au luptat multi inaintea noastra pt a fi o singura tara, acum ne ducem veacul prin strainatate, putini se intorc, iar cei care mai sunt...ei bine, mor de frig prin Muntii Apuseni, de foame prin case.mor prin spitale. Ce ar trebui sa facem pentru a schimba ceva, spune-ti dvs ca sunteti mai copt la minte decat je???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, din păcate nu știu! Cred că ar trebui să ne vaccinăm de boala națională, boala cu numele "să moară și capra vecinului"! Și mai cred că Țara cea mare va fi așa cum vrem noi atunci când și Țara cea mică va fi curată și corectă! Țara cea mică? Adică holul blocului, scările, trotuarul, strada, vecinii, școala de cartier, primarul...
      Cred că avem totuși o constantă în comportamentul nostru de români! Adică nu facem nimic, dar nimic și țipăm: guvernul nu face nimic! Vrem locuri de muncă! Vrem salarii!
      Degeaba și-au dat demisia câțiva demnitari, tragedia din Apuseni planează peste toată România, ștabii doar tremură: unde cade următorul necaz?
      E o criză de sistem!

      Ștergere
  3. Frumoasa povestirea de la inceput, frumoasa trecere. E trist si suntem jalnici pentru ca in loc de romani ne numim moldoveni, dobrogeni, ardeleni etc, dar cel mai trist e ca noi, cei tineri nu mai avem gram de mandrie nationala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești tu politicoasă...
      Mulțumesc.
      Am scris textul ca o revoltă împotriva a spuselor unei personalități de aici! Este ca și cum eu, fără grija zilei de mâine, le-aș întoarce spatele copiilor mei, pentru că ei nu se descurcă!
      Mi-am văzut sacii-n căruță și nu îmi mai pasă de ceilalți!

      Ștergere
  4. Hmmmm....la acea masa rotunda , unde , mamaliga o taiam cu ața...
    Ai dreptate cu ”Țara cea mică” ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da...
      am mai spus? ei și? mai spun! mama punea în mijlocul mesei strachina cu iaurt și noi mâncam cu... furculița, să nu se termine repede!
      nu aveam căni pentru ceai, foloseam borcane! cine prindea borcanul triunghiular (fost de șerbet) era invidiat!
      întotdeauna am să laut fostul "vice" din satul meu și pe Părintele Ioan, oameni care trăiesc cu adevărat pentru Țara cea mică...
      Bună dimineața!

      Ștergere
  5. Trocul inca exista, ,,iti dau, imi dai", ,, o mana spala pe alta, si amandoua fata", dar nu pe mere si porumb, pe livada, terenuri, functii...La Unirea mica, Dobrogea mea era made in Turkey, abia peste 20 de ani ne-au luat si pe noi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, și eu cred că ne iluzionăm cu puterea democrației, ori așa este peste tot, ori ai noștri sunt experți în a-și ascunde colții de lup sub blana de oaie!
      bună dimineața!

      Ștergere
    2. am trecut pe la blogul tău.
      mi-a plăcut, m-a surprins, cuvintele inchipuie o vârstă, muzica - alta! între ele - tu!
      păcat că nu ai comentarii deschise.
      bună dimineața!

      Ștergere
  6. ah, damn...scrisesem aici o intreaga poveste si n-am reusit s-o salvez...n-o mai scriu din nou din criza de timp...:((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. și eu pățesc!
      blogul meu nu vrea să publice comentariile... mele! merg pe altă pagină (înainte - înapoi) și atunci vrea, mânca-l-ar lupii! :))
      or fi semne de independență și eu, ca oricare dictator, nu văd???
      bună dimineața!

      Ștergere
  7. Nu inteleg , nu mai apar unele comentarii.Frumoasa poveste.Sa sti, ca si acum se mai merge ,de pe-aici cu mere ,schimbate pe stiuleti.La cealalta poveste,nu vreau sa ma bag.Sunt prea multe de spus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt toate aici! nu mă ating de comentarii, chiar dacă mi-ar fi nefavorabile!
      la care anume vă referiți?

      Ștergere
  8. uf-uf si aoleu... :(
    Anul acesta m-am "ferit" de sarbatoarea Unirii... Unirea a ajuns doar o vorba, o notiune golita de sens...
    Oh... scrisesem prea mult si am sters... Deveneam, oarecum, patetica. :)

    Sa ai o minunata zi iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ba să știi că spectacolul chiar a fost frumos, cuvântarea scurtă și frumoasă!
      dar evident subscriu, sărbătoarea în sine e doar prilej de poleială politică!
      m-ai lăsat fără urări!
      o reiau pe prima - noapte bună! :)

      Ștergere