Bătrânul şi Marea

 

 Sunt Micul Prinţ, stăpânul pe-o lume, doar a mea!
Mă joc de-a cavalerii, am spadă de nuia,
Mi-e Ducipal o creangă cu noduri, de salcâm,
Pot fi şi Zaratustra dar şi-un derviş păgân.

Prin praful meteoric formule desenez,
De la Pământ la Lună distanţe calculez, 
Cu căpitanul Nemo la prânz încep partida
De şah, şi-n ceas de seară mă plimb prin Atlantida.

Cu Leonardo însuşi am desenat modele,
El chipuri de madone, eu străluciri de stele,
Pe înserări polare am pus perdele mov
Şi am cântat iubitei în gând, ca Lermontov.

Am fost şi înţeleptul Khayyam, ce-n rubaiyate
Cânta asinii liberi ce pasc pe vechi palate,
A mea e Iliada, dar neavând hârtie
I-am dat-o, pentru-o bere, lui Homer, să o scrie.

Şi uite-aşa, ca norii cei lungi pe-albastre şesuri,
Mi-am petrecut vecia în taine şi eresuri
Şi m-am trezit în toamna cu codrii de aramă
Că sunt bătrân şi singur, că am argint în coamă.

"Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit"...
În depărtări albastre o rază a sclipit,
Un ciob de stea prin aer în scânteieri coboară
Şi praful îl primeşte ca pe o ploaie-n vară.

Nu pot să-mi iau privirea din locul vălurit.
Ca o lucire verde, o frunză s-a ivit,
Şi-adoua, ca o palmă lipită de pământ,
Din mijloc o tulpină se-nalţă, căutând...

Pustia mea planetă se-opreşte din mişcare
Şi parcă universul îşi ţine răsuflarea
Când floarea ce-şi desface petalele încet
Îşi leagănă tulpina în ritm de menuet.

E-o vulpe ghemuită? E miezul de harbuz?
E soarele-oglindindu-şi apusul în havuz?
E-o crizantemă creaţă stropită-n stropi de sânge?
E floare sau nu este? Mie îmi pare înger.

Cu paşi timizi m-apropii, lumina mă-presoară,
I-ating sfios petala, ea parcă se-nfioară,
În mijlocul corolei e-o mare de smarald,
Mă las cuprins de valuri şi mă avânt în larg...