Transhumanță

Timp de două mii de ani
din Ardeal, niște mocani
cu oile la plimbare
făceau România mare.

Stați așa, n-am terminat,

încă nu-i de-aplaudat,

Ia luați loc pe scăunel 

și măriți cercul nițel,

oi fi menestrel bătrân

însă am multe să spun

de-mi aduceți binișor

cu ghinars plin - un urcior!

Pe când țara Făgăraș

nu avea niciun oraș,

numai codri-ntunecați

de mistere încărcați,

lâng-un brad rupt de furtună

o căruță c-o stăpână

a făcut popas de noapte,

căci mergea tare departe,

în țara Cugirului,

în țara emirului.

Calul ea a deshămat,

la pârâu l-a adăpat,

câinele a dezlegat

și-n căruță s-a culcat

și se făcea că în vis

s-a trezit în paradis:

roșiile-n jur danțau,

morcovii se îmbulzeau,

castraveții lunguieți,

erau tare șugubeți,

vinetele lustruite

și cu gulere scrobite

se țineau mai într-o parte

(ele-s viță de departe!),

cartoafele sforăiau,

dulmalele mormăiau,

pătrunjelul zvăpăiat

umbla tot nepieptănat,

leușteanul verde-nchis

se gătise cu dichis

iar mărarul - numai ace,

zicea tare: ia dă-mi pace!

se certa cu mușețelul

ce voia să-i facă... felul,

iar fasolea, numai zâmbet,

unduioasă-n trup și suflet

îi șoptea unui arac:

vreau la tine-n brațe, Jack...

Ce-a mai fost nu pot descrie

că era o nebunie

de lumini și de culori

ca într-o seră cu flori.

Eei, dar când veniră zorii

și-i zâmbiră ochișorii

printre paie, în căruță,

de ziceai că-i la măruță,

călătoarea, cu mult patos

zise: vreau o cafea jacobs!

Și deodată, din pământ,

(nu mă credeți? Pe cuvânt!)

apăru un tinerel

înăltuț și subțirel,

cu musteața răsucită

și vorba meșteșugită

ce rosti: Prințesa mea

chiar dorește o cafea?

Sau mai bine ascultați

o baladă din Carpați?

Prințesa  îl privi luung

și rostește-așa, în gând:

"arătos, cu fața blândă,

precis vrea ceva să-mi vândă,

vreo tigaie de teflon,

vreo bluziță de nylon,

bâzdâgănii de mărgele

să îi dau în cap cu ele,

sutiene second-hand,

vreo carte cu happy-end,

sau te pomenești, ptiu, drace,

c-aș avea pe... vino-ncoace!"

Prințesa ușor tresare

și rostește cu glas tare:

- Ooo, slăvite cavaler,

parc-ai fi trimis din cer,

în loc de-o cafea amară

o baladă voiesc, dară,

cu-nțeleapta Zăvoianca

sau cu mult-cântata Bianca...

- Dar cu sexy-brăileanca?

- De-ăsta-mi ești? Ia tacă-ți fleanca

și spune ce ai de spus

că-mi iau calul și m-am dus!

- Stăi, prințesă, c-am glumit,

altu-i gândul ce-am gândit,

cine trece-n promenadă

taxă de autostradă

noi îi dăm! Nu te mira,

așa-i treaba-n țara mea!

Uite, al nostru stăpân,

menestrel-emir-stăpân,

vă trimite-nchinăciune

și adâncă plecăciune

și fiindcă ești frumoasă

ca o piersică zemoasă

îți trimite un mic dar

cules proaspăt din solar.

Tolba-n piele tăbăcită

pe dindată-i slobozită

și din ea ni se arată

o minune sidefată.

Sânge proaspăt cocoloș!

Sferă grea de aur roș!

Un bulz de zaharicale!

Un sân sărutat de soare!

Inimă de dor mărită!

Buze cu botox umplute!

Soarele în prag de seară

dup-o lungă zi de vară!

Ochi de zmeu! Foc de balaur!

Talangă la gât de taur!

Steagul japonez! Bujor!

Chip de copil cu pojar!

Să nu te gândești, băi puță,

c-ar fi fundul de maimuță!

Însă, ce mai tura-vura,

de salivă-i plină gura

când pe masă eu vă pun

ca pe un altar păgân
clorofilă strânsă-n ou
cât o inimă de bou!

Dacă-i grasă-i și gustoasă!

V-am pupat! Poftiți la masă!

Și-am încălecat pe-o șa...

V-aștept în Cugiria!