Se afișează postările cu eticheta colind. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colind. Afișați toate postările

joi, 29 decembrie 2011

Colind

Colind cu stea

Ionel Muscalu

Te tot caut stea de cer
Cu beteala albă-n ger,
Cu beteala roşă-n sânge
Cine stă şi cine plânge.
Te tot caut stea de humă,
Om de lacrimi şi de mumă,
Om de cer şi om de stea
După mare mila Sa.
Te tot cat, să te-mplinesc,
Stea de gerul pământesc,
Să-mpletesc cerul cu huma,
Să aduc în pântec muma,
Să alăpteze stea de sus,
Pruncul cel venit ce nu-s,
Să lipească huma mea
De împărăţia Sa,
Să lipească cerul meu
De iubire şi de-s eu,
Să aducă mai în mine
Cerul, huma, limpezime,
Ca să pot Să-L spun pe El,
Dumnezeu şi Prunc şi Cel
Dăruit să dăruiască,
Născut ca să ne iubească.
Stea de cer şi Stea de humă
Om din Tatăl nu din mumă
Om din ceruri ca şi noi
Doamne, adu-ne înapoi!
 
http://ionelmuscalu.blogspot.com/ 

duminică, 25 decembrie 2011

Amintiri - Obiceiuri de Crăciun

Bineînțeles că este vorba despre obiceiuri din tinerețea mea; nu susțin că sunt "cele adevărate", spun doar că le trăiam de parcă eram în mijlocul unei supernove!

În timpul "mesei de Crăciun" mergeam cu steaua! Nu descriu "obiectul", dar vreau să aduc aminte că în plină "asuprire ateistă" steaua era împodobită cu "poze" reproducând icoane (decupaje din calendarele ortodoxe), de o frumusețe uluitoare! Paranteza: nu eram certați pentru că mergeam la biserică, pentru că ne împărtășeam sau pentru că ne închinam! Am închis paranteza!

Am avut norocul de a face liceul "la internat", ceea ce a însemnat un puternic "site" de socializare. Așa am avut ocazia să văd că puteam fi prieteni chiar dacă eram diferiți! Așa am văzut și că în satul meu "colindul stelei" era diferit față de cel auzit la colegi sau citit în manuale sau cărți de etnografie și folclor.

Încerc să îl reproduc. 
Precizare: colindul era un fel de piesă de teatru, eram trei colindători, fiecare cu text propriu, într-un dialog închegat.

Colindătorul 1:
Eu sunt Irod, Irod împărat
Care pe-un cal alb am încălecat
Sabia în mâna dreaptă am luat
Și în Bethleem când am intrat
40.000 de prunci am tăiat
Dar pe Cristos  tot nu l-am aflat!

Colindătorul 2:
Ho, Iroade, Iroade, 
Că nu s-a cutremurat pământul de frica ta
Și nici de-a mea
Ci de-a lui Dumnezeu
Că El e cel mai mare Împărat!

Colindătorul 3:
Dat tu ce crai mare ești
De tot cânți și povestești
Și nouă nu ne spui cine ești?

 Colindătorul 1:
Eu sunt Craiul crailor de la răsărit
Căruia prin stea mi s-a vestit
Și prin stea mi s-a arătat
Ca s-a născut un mare Împărat!

Colindătorul 1:
Prin ce s-a arătat?

Colindătorul 2:
Prin cântări!

Colindătorul 3:
Ia să vedem!

Toți trei:
În orașul Bethleem
Veniți, boieri, să vedem
Că aseară s-a născut
Mesia cel de demult.
S-a născut pe fân uscat
De îngeri înconjurat.
Din Fecioara Maria
Și din neamul lui Avraam.
Din sămânța lui David
Întru duh s-a zămislit.

Trei crai de la răsărit
L-a 'nchinare au venit
Daruri scumpe aducând
Și către Cristos zicând:
Culcă-te, Împărat ceresc
În staul dobitocesc
Îngerii Te-or lăuda
Și mărire îți vor da.
Slavă întru Cel de sus
Și pace pân' la apus.


La anul și la mulți ani!


Închei, spunând că atunci, demult, atât de demult încât pare poveste, mi-am cumpărat din banii strânși (prima dată în viață!) un glob strălucitor ce se punea în vârful bradului și o carte, "Chira Chiralina"!
Brad nu aveam, dar de atâtea ori văzusem globulețul acela în vitrina librăriei încât nu am rezistat...

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Colindul meu





Ahoo, ahoo, prieteni dragi
De aici sau de departe,
Pentru voi eu am în sac
Rânduri scrise pe o carte.


Vă aștept de Moș Ajun
Să mă colindați frumos.
Eu în traistă-am să vă pun
Zâmbetul și-un gest duios!




Mai sunt “moș” câteva zile.
Am să mă retrag tiptil
Iar în anul care vine
Voi fi iar, ca-n vis, copil…


                 Crăciun fericit!