Colind
Colind cu stea
Ionel Muscalu
Te tot caut stea de cer
Cu beteala albă-n ger,
Cu beteala roşă-n sânge
Cine stă şi cine plânge.
Te tot caut stea de humă,
Om de lacrimi şi de mumă,
Om de cer şi om de stea
După mare mila Sa.
Te tot cat, să te-mplinesc,
Stea de gerul pământesc,
Să-mpletesc cerul cu huma,
Să aduc în pântec muma,
Să alăpteze stea de sus,
Pruncul cel venit ce nu-s,
Să lipească huma mea
De împărăţia Sa,
Să lipească cerul meu
De iubire şi de-s eu,
Să aducă mai în mine
Cerul, huma, limpezime,
Ca să pot Să-L spun pe El,
Dumnezeu şi Prunc şi Cel
Dăruit să dăruiască,
Născut ca să ne iubească.
Stea de cer şi Stea de humă
Om din Tatăl nu din mumă
Om din ceruri ca şi noi
Doamne, adu-ne înapoi!
http://ionelmuscalu.blogspot.com/
“Te tot caut stea de cer
RăspundețiȘtergereCu beteala albă-n ger,”
Remarcati metafora “stea de cer”, nu din cer… Asadar o stea care este “de acolo”, o stea plamadita din esente, din supremul si doritul cer, este inlaturata posibilitatea unei stele ajunsa “in cer” intamplator sau nu!
“Cu beteala roşă-n sânge
Cine stă şi cine plânge.”
O multime de imagini, concentrate mai mult decat in “gaurile negre” din cosmos: sangele jertfei, “a sta”, nu a sedea, (blogul Karinei, postarea referitoare la Sf. Stefan), plansul Fecioarei…
“Te tot caut stea de humă,
Om de lacrimi şi de mumă,
Om de cer şi om de stea
După mare mila Sa.”
Cate simboluri sunt intr-o icoana? Dar aici? Cat de frumos suna si ne aprinde sufletele superba imagine-icoana “stea de huma”! Cate cautari prin legendele populare, prin povesti, prin paginile Bibliei pentru a cauta conexiunile acestui adevar… La fel de inaltaor e “portretul” … Oare de ce in fata Frumosului si in fata Durerii ne exprimam prin lacrimi? Pentru ca ne intoarcem la esente?
Dar ce ziceti de “om de cer si om de stea” privite prin “oglinda” anterioara “stea de huma”? Ajungem la curcubeul huma-om cer-stea? Sau e coloana infinitului? Sau e “Odiseea spatiala 2001” in format hai-ku? Si acolo, si aici, exista indrumarea Sa!
“Te tot cat, să te-mplinesc,
Stea de gerul pământesc,”
O observatie: “te” cred ca trebuia cu T…
Dar va rog sa simtiti “gerul” necunoasterii, al indiferentei pamantene…
“Să-mpletesc cerul cu huma,
Să aduc în pântec muma,
Să alăpteze stea de sus,
Pruncul cel venit ce nu-s,
Să lipească huma mea
De împărăţia Sa,
Să lipească cerul meu
De iubire şi de-s eu,
Să aducă mai în mine
Cerul, huma, limpezime,
Ca să pot Să-L spun pe El,
Dumnezeu şi Prunc şi Cel
Dăruit să dăruiască,
Născut ca să ne iubească.
Stea de cer şi Stea de humă
Om din Tatăl nu din mumă
Om din ceruri ca şi noi”
Daca spun “parca as citi ” nu este o nemultumire ci o uluire…
Nu mai adaug pareri pentru ca deja nu mai pot face fata viscolului de frumusete…
“Doamne, adu-ne înapoi!”
Un “Luceafar” in oglinda… Nu, nu fac asemenea “apropieri” intre valori sau persoane ci spun ca e absolut real, nu mai gasim drumul inapoi, parca am fi copiii din “Surasul Hiroshimei”…
Nu pot decat sa ma uluiesc eu insumi de acest extraordinar comentariu si sa ma gandesc cu bucurie la o revansa... in versuri!Multumesc si La multi ani frumosi si plini de colaborare fructuoasa!
RăspundețiȘtergereAre dreptate Ionel Muscalu, ai facut un comentariu, care te poate ridica la nivel de critic literar, frumos! frumos si colindul lui Ionel!felicitari!
RăspundețiȘtergereVa multumesc, Tasha si d-l Muscalu, am scris ce am simtit, fara pretentia de analist!
RăspundețiȘtergereDar o precizare importanta in context: vad ca trebuie sa evit unele "semne", s-au pierdut cuvinte importante din comentariu!
Am scris asa: Daca spun “parca as citi DUPA MELCI” nu este o nemultumire ci o uluire…
Cuvintele "dupa melci" au fost scrise intre semnele "< >" si vad ca nu s-au afisat!
Repet, este un sunet general ca in poezia lui Ion Barbu, o rezonanta a copilariei, ceva ce ne tine ancorati in acele vremi in care totul era posibil!
va multumesc pentru vizita!