In preajma sarbatorilor

In satul meu era mai simplu.
O singura odaie, timp de iarna. O lampa cu gaz prinsa de un cui in perete, la mijlocul camerei, sa fie lumina peste tot... Mama se invartea in jurul plitei, mestecand prin oale, saltand capacele sub care erau tinuti prizonieri balauri infricosatori, ce suierau si aruncau aburi pe nari de cate ori aveau ocazia... Mai adauga ceva, mai scotea ceva, murmurand descantece sau vraji, niciodata nu am stiut... De sub oale iteau limbi subtiri rosietice, croind pe tavan arabescuri ametitoare de aur inflacarat, si plita era in intregimea ei altarul magic al mamei, unde zilnic se faceau sau desfaceau tainele casei...
Tata croia cojoace din piei de oaie, cu gesturi largi, imvartind si rasucind blanuri mai albe sau mai sure, maronii sau baltate, micute sau uriase, cat pentru Sfarma-piatra... Noi eram imprastiati prin cele doua paturi, care cu abecedarul, care cu caietul de teme, cu ochii cu diagonala de un tol, absorbind imagini, vise, gesturi si culori. Cand ultima carte de scoala se inchidea, apareau povestile, calatoriile, razboaiele si domnitele pe la creneluri. Incet, incet, cobora linistea din tavan, ca un paianjen pe firul timpului... Difuzorul se culca si el, cu promisiunea de a fi primul maine. Respiratia usoara a somnului se intindea prin camera, lasand de veghe fata prelunga si trista a icoanei, deasupra unui sambure de lumina primit de la pitici, probabil, pentru ca era prea mic si nu se stingea niciodata...
Doar cainele patrula prin ger, spunand pe limba lui ca 'e liniste in cetate', bucuros ca nu trebuia sa poarte si felinar, luna cat mamaliga de sarbatori fiindu-i tovaras de nadejde...
Satul dormea, rastignit pe coasta de nisip, strajuit de copaci pietrosi, visand la sarbatorile de iarna…