Baraba

Baraba
      (Costache Ioanid)

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii cutreerai semeț,
Pe când, cu lănci și scuturi, cohortele străine
Te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea tinereții își scutura podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte, de rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie
Și-atunci mulțimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
Și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini și bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii
Și ceru-ntreg te-așteaptă de două mii de ani.

De-ai ști ce neagră noapte și ce adânc fierbinte
Va fi când suferința nu va cunoaște graba...
Vei plânge totdeauna și-ți vei aduce-aminte
Că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!