Ferment cultural

  Nu scriu eu, emoțiile trec direct din multiversul evenimentului încheiat în urmă cu câteva ore pe "hârtia" blogului!

A fost impresionant, un eveniment cultural în cel mai înalt sens al cuvântului!

  Doamna profesor Luminița Cebotari a lansat în Cugir, la Centrul Cultural, cartea "Fermentul expresionist în teatrul blagian". 

   Afișul spune totul despre invitați, eu vreau doar să-mi exprim bucuria pentru expunerile clare și plăcute, pentru prezentarea "de clasă" și despre publicul care a ascultat "ca în biserică" și a avut ce asculta!

Recitaluri de excepție!

  

 

 

  

 Felicitări, doamna profesor, felicitări, Centrul Cultural, felicitări, cugireni!

24 de ore

 
Iubire
Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci, în durere prin veac
o tii înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

Blaga

 

 

Cuvinte-n veșminte

Lucian Blaga

Mirabila sămânță

Mă rogi c-un surâs și cu dulce cuvânt
rost să fac de semințe, de rarele,
pentru Eutopia, mândra grădină,
în preajma căreia fulgere rodnice joacă
să-nalțe tăcute seve-n lumină.

ț

Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!
Un gând de puternică vară, un cer de înaltă lumină
s-ascunde în fieștecare din ele, când dorm.
Palpită în visul semințelor
un foșnet de câmp și amiezi de grădină,
un veac pădureț,
popoare de frunze
și-un murmur de neam cântăreț.
 Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor,
c-o străduință mai mare
decât sub arcade cu flori,
voi umbla primăvara întreagă prin târguri
căutând vânzători de sămânță.
Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce l-am
pentru tot ce devine în patrie,
pentru tot ce sporește și creste-n izvorniță.
Mi-ai ghicit încântarea ce mă cuprinde în fața
puterilor, în ipostaza de boabe,
în fața mărunților zei, care așteaptă să fie zvârliți
prin brazdele tăiate în zile de martie.
 Am văzut nu odată sămânța mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deși după spiță alese îmi par
semințele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har.
În rânduri de saci cu gura deschisă -
boabele să ți le-nchipui: gălbenii,
sau roșii, verzii, sinilii, aurii,
când pure, când pestrițe.
 Asemenea proaspete, vii și păstoase
și lucii culori se mai vad
doar în stemele țărilor,
sau la ouă de păsări. Semințele-n palme
de le ridici, răcoroase,
un sunet auzi precum ni l-ar da
pe-un țărmure-al Mării de Est mătăsoase nisipuri.
 Copil, îmi plăcea, despuiat de veșminte,
Să intru-n picioare în cada de grâu,
cufundat pan' la gură în boabe de aur.
Pe umeri simțeam o povară de râu.
Și-acuma, în timpuri târzii, când le văd
anevoie pun cumpăt fierbintei dorinți
de-a le atinge cu fața.
 De-alinarea aceasta mă ține departe doar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visătorii de visuri tenace, cuminți.