Cuvinte-n vesminte

Lucian Blaga

Mirabila samanta

Ma rogi c-un suras si cu dulce cauvant
rost sa fac de seminte, de rarele,
pentru Eutopia, mandra gradina,
in preajma careia fulgere rodnice joaca
sa-nalte tacute seve-n lumina.

Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!
Un gand de puternica vara, un cer de inalta lumina,
s-ascunde in fiestecare din ele, cand dorm.
Palpita in visul semintelor
un fosnet de camp si amiezi de gradina,
un veac paduret,
popoare de frunze
si-un murmur de neam cantaret.
 Neaparat, mai mult decat prin orasul rumorilor,
c-o straduinta mai mare
decat sub arcade cu flori,
voi umbla primavara intreaga prin targuri
cautand vanzatori de samanta.
Mi-ai dibuit aplecarea fireasca si gustul ce l-am
pentru tot ce devine in patrie,
pentru tot ce sporeste si creste-n izvornita.
Mi-ai ghicit incantarea ce ma cuprinde in fata
puterilor, in ipostaza de boabe,
in fata maruntilor zei, care asteapta sa fie zvarliti
prin brazdele taiate in zile de martie.
 Am vazut nu odata samanta mirabila
ce-nchide in sine supreme puteri.
Neinsemnate la chip, desi dupa spita alese, imi par
seminte ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destainuie trepte si har.
In randuri de saci cu gura deschisa -
boabele sa ti le-nchipui: galbenii,
sau rosii, verzii, sinilii, aurii,
cand pure, cand pestrite.
 Asemenea proaspete, vii si pastoase
si lucii culori se mai vad
doar in stemele tarilor,
sau la oua de pasari. Semintele-n palme
de le ridici, racoroase,
un sunet auzi precum ni l-ar da
pe-un tarmure-al Marii de Est matasoase nisipuri.
 Copil, imi placea, despuiat de vesminte,
Sa intru-n picioare in cada de grau,
cufundat pan' la gura in boabe de aur.
Pe umeri simteam o povara de rau.
Si-acuma, in timpuri tarzii, cand ma vad
anevoie pun cumpat fierbintei dorinti
de-a le atinge cu fata.
 De-alinarea aceasta ma tine departe doar teama
de-a nu trezi zeii, solarii,
visatorii de visuri tenace, cuminti.