Enciclopedia Dacica

luni, 23 iulie 2012

Viaţa



VIAŢA


Viaţa
s-ar cuveni începută de
luni dimineaţa ca
până marţi, spre seară,
să numărăm anii
de şcoală...
s-ar cuveni ca de miercuri
să ne iubim în
concentrice cercuri,
doi câte doi
ca până spre joi
să ne risipim prin diverse
curcubeie şi ploi;
vineri
s-ar cuveni să rânduim
mugurii tineri
între aceleaşi cercuri şi
ploi, cum au fost joi
pentru ca sâmbătă, când
încep să tremure paşii
să ne creştem urmaşii
până Duminică
după Slujba cea Mare
când ne-nvelim în
eterna uitare de ceaţă
lăsându-i pe alţii
să-nceapă
de luni dimineaţă...

Stefan Romeo Ghioc



2 comentarii:

  1. Exelenta combinatia! Picturile ilustreaza excelent, versurile! Imi place foarte mult!
    Iti doresc multa fericire, Vasile Dumitru! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericire...
      Are Abbibal o postare despre fericire...
      Eu ma multumesc doar cu liniste si intelegere!

      Ștergere