luni, 26 august 2013

Vinerene

  Adică impresii de vineri, de la Vinerea! Pentru că sâmbătă și duminică nu am putut participa, fiind eu reținut cu treburi în inima burgului! Așa că am lăsat evenimentele de la periferia Cugirului în seama celor mulți! Asta o spun așa, printre dinți, am auzit ca a fost un spectacol folcloric superb, vinerenii fiind inundați de aplauze (imagini "de făcut o idee" puteți vedea aici, la lansarea cartii lui Uritescu: http://caietuldeamintiri.blogspot.ro/2013/06/cel-bun-de-langa-tine.html), alte "ploi de vară" de aplauze atrăgând dansurile grecești și nemțești... Nu caut pe net imagini, nu am fost - nu pun poze, așa îmi trebuie!
  Da, dar tot iau la puricat vinerea! Ziua de vineri!
Ați auzit de Stardust? Nici eu! Pâna în Poiana cu goruni, unde doamna Diane Țigănila ne-a propus să ascultăm "o formație nouă, cu un sound aparte, spre unplugged, o formație care cu siguranță va deveni una din preferatele noastre"... 
Păi a și devenit!
  Nu am înregistrat, am păstrat "memorie" pentru Millenium C, dar când am auzit "dacă eu te iubesc tu nu vei muri" mi-a tresărit berea din mână! Nu versul m-a doborat ci vocea!
  Mă, ia stai așa! mi-am zis.
  Instrumentele se auzeau clar, frumos, armonios, plăcut, dar vocea s-a ridicat deasupra copacilor, a acoperit câmpul painii și a pornit spre stele! Spre "acasă" la ea, la voce, adică! 
Stardust, stai liniștită, toate stelele au fost întâi praf! Vine și vremea ta! O meriți!
No, până m-am dat eu mai așa, să văd vocea, mini-concertul s-a gătat!
  Ne reauzim la Toamna Cugireană, sunt sigur!
***
  Urcă pe scenă o altă formație, Amurg! Că tot scoborâse soarele printre crengile gorunilor!
  Cum să vă zic, instrumentele sunau așa, ca vocea unor adolescenți cu coșuri, sunau bine dar se vedea că instrumentiștii "nu se simt", că se urmăresc cu coada ochiului să nu piardă ritmul... Bun, așa e, sunt eu mofturos, dar totul s-a schimbat... ăăăă, s-a schimbat la fel, stați că explic! Adică Vocea solistei m-a femecat, cu precizarea "m-a fermecat la fel", la fel ca trupa! Vocea solistei m-a fermecat și m-a înciudat, în același timp! 

  Voce? Ce voce? VOCE, nene! Puternică și catifelată, caldă și sonoră, atrăgătoare și dura, cu volute, arabescuri, aurore și fulgerări de tonalitate... A falsat? A graseiat? A fost pe lângă melodie? Nu știu, nu mă pricep! Ceea ce am simțit a fost un uriaș potențial, o Roșia Montană a cântecului cugirean!

Amurgule, ești la răsărit! Nu rata!
***
Despre preferații mei ce să mai spun?
I-am vânat la repetiții și mi-a plăcut tot ce am auzit!
Reiau piesa mea preferată:
  Și închei cu vocea care a dominat totul, poiană, deal, câmp, noapte, cer! 
Solista de la Millenium C, Pușa!
Ah, ghinion! Iar am nimerit o poză cu... dulciuri!
  Dacă aveți răbdare, ascultați! Imaginea nu spune nimic, eu eram departe, camera mea foto cu puteri limitate, dar Vocea a dominat totul! La mulți ani, Pușa! Ai concertat de ziua ta, dăruind!


12 comentarii:

  1. Nu stiu cum, dar mereu aflam lucruri noi! Multumim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si reciproca e valabila!
      Din impresii diferite se infiripa un tablou amplu al festivalului!

      Ștergere
  2. ah...toate bune si frumoase, da' iar am nimerit la dulciuri...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eehe...
    Las ca raman eu la masa cu dulciuri. Sa am grija , desigur...
    Tu poti invita pe cineva la dans....:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici poveste de plictiseala pe la voi! Felicitari organizatorilor si participantilor!
    Buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar a fost frumos, o spun acum, dupa ce am vazut clipul unui coleg!
      Buna dimineata!
      Luna viitoare bate la usa "Toamna cugireana"!

      Ștergere
  5. Ei, daca zici ca promit ,sa speram ca se vor tine de treaba si vor ajunge departe.Ca si altii au avut cosuri,nu?

    Nu te-ai interesat?
    De unde vine numele localitatii?

    Sa-ti fie bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana sa ma interesez cred ca vine de la ziua unei batalii intre Austro-Ungaria si turci!
      Acum ma documentez si revin!

      Ștergere
  6. Un mini-reportaj plin de viata si culoare ai prezentat aici! O dovada ca oamenii inca se pretuiesc si le place sa se intalneasca si sa uite, pentru cateva ore, de eventuale neplaceri :)
    Vocea fetei din Amurg imi place si mie! Ar fi ideal sa nu se piarda in "hatisul banilor". In "sou-biz" am constatat ca la cautare e mai mult banul si mai putin valoarea (sigur, nu in toate cazurile, pentru ca sunt si oameni talentati care au noroc sa intalneasca oameni mai putin interesati de partea materiala a vietii).
    Millenium C "suna" foarte bine! :) Imi plac acordurile de ghitara! Mi-e greu sa scriu despre muzica altceva decat "imi place" sau "nu-mi place" - si acum imi place. :)
    Cat despre prajituri... Da! Dulciurile fac un mare rau atunci cand sunt doar in fotografie! :)
    Zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stai linistita, exact la acest nivel sunt si eu!
      daca "imi place" inseamna ca imi place, nu? :)
      mi-ai reamintit revolta mea impotriva pictorilor care picteaza DOAR pentru pictori si a scriitorilor care scriu DOAR pentru scriitori...
      :) sunt suparat pentru ca ploua? nuuuu! asa sunt eu, ghita-contra! :)
      multam, la fel!

      Ștergere