Oare o mai fi scris cineva despre Roma? Te pomenești că eu sunt primul! Oricum, o să scriu "ca și cum", nu? Și cum nu cunosc Roma (nu mă refer la ceea ce am citit prin istorie, prin cărți gen Ben Hur sau alte romane, ori ce am văzut pe la televizor, pentru că dacă nu calci cu talpa trotuarele ei NU POȚI spune că o știi), am să vorbesc despre persoanele care m-au condus prin acest uluitor loc. Și ce am văzut de lângă ele!
La strada, noaptea
****************
Cum ziceam, nici n-am apucat să-mi pun papucii lângă patul din vila în care am fost cazați și a sunat goarna!
- Haideți să vedem orașul, zice Lucia. Știu, veniți de departe, știu, sunteți obosiți, dar și eu vin de departe și vreau să văd și eu orașul! Și nu o să mai avem ocazia, că mâine e o zi foarte încărcată, apoi veți fi cu nasul în telefoane, să vedeți ce curse aveți spre acasă! Hai, mai repede!
Nu am să-i fac portretul Luciei, deși a fost gazdă, pentru că dacă spun că e ca o zvârlugă, nu are stare, că e așa și pe dincolo, intru la bănuieli! Eu! Pentru că atunci nu am văzut-o, nu pentru că era seară ci pentru că era mereu ascunsă în spatele unei perdele de vorbe! Ne-a vorbit despre Cenaclul de la Roma, despre cât s-a muncit pentru organizarea Turnirului, despre neobositul Valeriu, despre colegele ei minunate, despre... și despre.... da, și despre! Că nu se putea să nu ne spună, nu?
Oricum, seara era umedă, caldarâmul strălucea, luminile radiau, atmosfera caldă, dialogul rapid, spumos, continuu și Roma - o minune!
S-o spun pe-aia dreaptă, nu am văzut multe clădiri care să mă dea pe spate (clădiri, nu monumente), dar la fiecare interescție de străzi ori în fiecare piațetă erau ba un obelisc, ba o fântână, ba un grup statuar! Un muzeu în aer liber, întreg orașul!
- "Salutare, umbră veche"!
- Ave! Tu unde-ai făcut armata?
- Eh, mai la nord, dincolo de Istru.
- Aaaa, ești dintre bărboșii ăia care ne dădeau la gioale prin Dinogeția?
- Da, dar nici voi n-ați fost mai slabi, ne-ați rupt coastele la Tapae...
- Hai, Vasile, lasă sporovăiala, merem la pizza! a stricat Lucia dialogul...
Biroul vamal, ghișeul de verificare a CNP-ului. A ieșit bine!
He, he! De milioane și patronul și "băiatul" din stradă, care făcea reclamă localului! Băiatul era albanez, dar avea soția din Moldova, a început să laude sarmalele! Oricum, pizza a fost fabuloasă, berea - la fel! Bere artizanală, o lăuda patronul! Măriți poza, dacă sunteți curioși!
A, da, și Lucia nu a tăcut deloc!
Fontana di Trevi, mult după miezul nopții!
Dacă nu se întâmplă ce mi-am dorit, cer caietul de sugestii și reclamații! Am zis!
În sfârșit, a recunoscut! El e modelul după care sculptorul a realizat statuia!
La strada - ziua
*************
Ziua plecării. Dintre bărbații participanți la Turnir, am rămas singurul supraviețuitor. Dimineața, vila e luată cu asalt de o trupă de amazoane, două la număr! Ne-au aliniat, ne-au verificat bagajele, buletinele, două-trei întrebări-capcană, să vadă dacă nu suntem spioni mascați în poeți după care ne-au scos în stradă!
Cum să vă spun, eram hiper-atent, voiam să scap cu viață, așa că eram cu ochii pe doamna blondă! Blondă și cu ochi albaștri, ceva gen Bette Davis eyes! Nu avea stare, vorbea, voia să alergăm, să vedem aia, și aia, neapărat și aia, și toate, dacă se poate! Elena Lisa, da, ați recunoscut-o!
Doamna brunetă, doamna Teodora, mai retrasă, mai tăcută, dar nu vă lăsați înșelați de aparențe, așa sunt amazoancele de top! Întâi de studiază, apoi atacă și ești praf! Ascultați și spuneți dacă nu am dreptate!
Pornim să hălăduim.
Îmi plac planurile bine puse la punct! Hărți, schițe ale orașului, trasee, distanțe, planificarea timpului pe fiecare tronson, inclusiv numărul de fotografii permis șiii... începem cu o cafea! Uf, gata, m-am relaxat! Credeam că o să fie un marș milităresc!
E, ziua este altă poveste! Farmecul nopții este înlocuit cu frumusețea detaliilor și cu grandoarea monumentelor!
Gata, ne întoarcem la mașină!
Ultimul popas, înainte de taxiul spre Fiumicino. Nu am scris foarte mult pentru că nu găsesc expresii în care să cuprind emoția mea în fața unei asemenea măreții, voioșia grupului, atenția și grija Elenei și Teodorei pentru a vedea cât mai mult, mulțimea de oameni de pe stradă, mulțimea de artiști ai străzii, clădirile care m-au așteptat două milenii să le văd...
Mulțumesc, Elena, mulțumesc, Teodora, mulțumesc, Lucia! Fără voi, aș fi trecut prin Roma ca acceleratul prin Șibot! Fără voi nu aș fi văzut "la strada", adevărata față a orașului, fără voi aș fi văzut doar niște ilustrate (sau "pietroaie", cum zice Barbu). Simt că m-am întors de la Roma cu o mie de prieteni!
Admirație, recunoștință, respect!
Sarbatori binecuvantate! La multi ani!
RăspundețiȘtergere