Noapte de decembrie

Încerc să scriu o poezie; e tot decembrie, e noapte.

Parcă îl văd pe Macedonski umblând prin cameră și-n șoapte

Se tot căznește să-mi explice că el a scris acel rondel

Despre poetul ce se pierde în ternul, micul orășel.

Și nici emir nu sunt, degeaba ridic în slăvi această țară,

Cugiria, de parcă-i Raiul lipit de blocul cu o scară!

- Maestre, zic cu vocea stinsă, uimit de-așa tovărășie,

Emir nu sunt, decembre este, și noaptea... ar putea să fie

Cumplita "Noapte" ce ai scris-o, o noapte înspăimântătoare

Egală-n orișice criteriu cu-orice poem numit "Scrisoare"?

Parcă te văd, poet de geniu, cum stai în beznă, trist și ud,

Privind cu multă-nfiorare cum trece propriu-ți coșciug...

- Și care-i, taică, legătura între ce-am scris în veac trecut

Și timpul tău? Că tu ai plasmă și internet și te-am văzut

Vorbind la drăcăria aia ce-o ții lipită de ureche

Că îmi venea să chem salvarea, păreai așa... lovit de streche!

Eu eram trist și eram singur, nu mai aveam lemne de foc,

Mă întrecuse Eminescu, eram lovit de nenoroc!

Dar tu? Orașu-i plin de oameni, de crâșme, de femei ce vor

Numai iubire și-armonie, cuvinte tandre și de dor,

E totul amplă fericire și-mi este clar că ești nebun!

Aruncă tu acum caietul și-ascultă sfatul meu cel bun

Și ieși afară, ieși în stradă că Raiul este-aici, la poartă!

Mă uit la el... Mă uit la mine... Îmi vine să-l apuc de-o toartă

Și să-l arunc pe geamul ce dă-nspre noaptea ca de smoală;

Îl iau de guler, pumnu-n barbă și îl întreb fără sfială:

- Maestre, tu, egal cu Geniul fără egal din Ipotești,

Să-mi spui acum, dar fără fițe, pe facebook cum te denumești?

Că între ce îmi spui matale cum c-ar fi lumea ideală

Și oamenii-ntâlniți în cale e-o diferență colosală!

Ce eleganță? Bunătate? Vorbești de romantism, acum?

Păi toate astea-s doar pe facebook! Cum dai în stradă - pufff! doar fum...

E-așa o luptă pe ciolane, pe funcții mari și pe arginți

Că-n comparație cu astăzi și canibalii păreau sfinți!

Măcar barbarii erau simpli, o bâtă-n mână, pieptul scos!

Acuma-i totul șmecherie, e schema "Toma Alimoș"!

Zâmbești și-n stânga ții ghinarsul și spui ce multe tu ai face

Da-n dreapta ce o ții la spate ai brișca pentru spart torace

Și ai s-o-nvârți cu o plăcere nedemnă de o vreme-n care

Am disecat adânc atomul și am trimis roboți în soare!

Și încă nu-i nimic, ascultă, eu cred că este mult mai rău

Ca-n noaptea-n care te văzuseși cum erai aruncat în hău!

Sunt viu! Mă mișc, mănânc, dau like-uri și am dyastola cam mare,

Mă plimb pe dealuri, miros iarba, mijesc, așa, un ochi în soare,

Dar când mă-ntorc în citadela pe care o iubesc atât

Și mă-ntâlnesc cu oarecine, îmi vine-așa un nod în gât

Că-ndată-mi iese înainte, mă pupă și mă-mbrățișează

Și-mi spune că sunt o valoare și cât de mult m-apreciază!

- Și asta-i rău? zice Maestrul, fixând monoclul bine-n ochi.

- Păi asta-ntreb și eu, că-mi pare că treaba mere-așa, prin gropi,

Că doar pe mort îl zici de bine și spui ce mult l-ai admirat

Când tu, de fapt, fără odihnă l-ai tot bârfit și l-ai săpat!

- No, stai că-i bine! Chiar că-i bine! Să fie bârfa cât mai lungă

Și doamna cea cu glugă neagră în veci n-o să te mai ajungă!

Știi ce? Ia scoate sticla aia ce-o ții ascunsă-n șifonier,

Că-ndată e Revelionul și hai să bem afară,-n ger,

Așa e Lumea, doar o curvă ce se preface că valsează

Când ea, de fapt, își mușcă buza și se oftică și oftează

Când vede că îți vezi de cale. Păstrează-ți jarul din cuvinte

Și mergi spre cerul ce se-aprinde în curcubeie, înainte!

- Maestre, noaptea asta este o noapte scoasă din ghioc!

- Ei, vezi? Hai, scoate sticla aia! Hai la mulți ani și mult noroc!