Ei bine, dragele și dragii moșului, să continuăm povestirea! Nu-i așa că nu mai credeți în zâne? Hmmmm, greșit, foarte greșit! Există! Nu știm noi să le vedem! Sau să le ascultăm! N-aș vrea să se umfle Lucia în pene, dar în aceeași categorie e și ea! Ca și Elena Lisa! Persoane care s-au învoit de la job ori au venit cu trenul sute de kilometri doar pentru ca să ne plimbe pe noi prin orașul de poveste, noaptea și/sau ziua!
Avionul "bătea" la ușă, bagajele făcute, impresiile celor petrecute încă ne acopereau ca o zăpadă de diamant, în fine, aproape un haos din care am ieșit învingător, pentru că Doru era deja în drum spre aeroport iar domnului Petru nu-i ajungea timpul, dânsul fiind "diplomat cu regim special", cursă separată, agenți de pază pentru cupa care mirosea a palincă, mă rog, tot tacâmul "relațiilor internaționale", așa că am rămas eu singurul bărbat printre doamne, că-mi vâjâia capul de schimbarea bruscă a privirii de pe monumente pe zâmbetele strălucitoare! Greu, dar a meritat cu prisosință!
Iată-ne scăldați în aura imperială a monumentelor!
Dacă noaptea aceste "pietre" păreau învăluite într-un mister aparte, acum, în lumina zilei, mă copleșeau prin măreție! Parcă dădeam mâna cu Istoria! Ce să fotografiezi mai întâi? Cum să descrii starea de rezonanță cosmică, de vibrație sufletească, de uimire? Cum să-ți saturi privirile? Cum să auzi chemările Elenei, care voia să vedem tot și să ajungem și la aeroport? Cum să nu te pierzi de grup, în mulțimea de turiști? Uf, greu, dar am scăpat cu viață, ocrotiți de "îngerul blond", Elena!
Fotografii de la Elena Lisa.
O fotografie pentru istorie! Mansarda în care s-au "croit planuri, din cuțite și pahare"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu