Enciclopedia Dacica

luni, 9 aprilie 2012

Dor de băragan...

Bărăganul

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare

Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,

Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,

Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.




Pustietatea goală sub arşita de soare

În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,

Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,

Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt.
**********

Vasile Alecsandri 

2 comentarii:

  1. Citez un fragment care îmi place mult. Este din ultimul capitol al ”României pitorești.. de Alexandru Vlahuță.

    „Singură câmpia Ialomiţei s-aşterne tăcută, netedă, uscată — vast ostrov însetat, în mijlocul atâtor ape ce-mpodobesc pământul României. Doarme sub şuierul vânturilor deşertul larg, nemărginit al Bărăganului. De mii de ani visează râuri limpezi şi lacuri sclipitoare: în zilele senine de vară, visu-i se răsfrânge-n undele aerului şi-ngână peste lanurile şi bălăriile uscate ale pustiului acele ape vrăjite, amăgitoare ale “mirajelor”, aşa de frumos numite de popor “apa morţilor”.
    Elevă fiind, am memorat mare parte din opera citată, apoile-am cerut același lucru și elevilor mei.Și fiului meu mai mare.Nu spun care au fost reacțiile.
    De niște ani buni, opera nu se mai studiază..

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă ma repet, îmi cer scuze.

    În copilărie bărăganul începea de la marginea satului, întinderi nisipoase, cu iarbă rară, mai mult gri decât verde, cu multe gropi de lut galben, cu nisip alergând uşor printre ciulini... Toamna, marginea pădurii părea un zid de nepătruns, format din vălătucii duşi de vânt...
    "Loturile" erau departe, se mergea cu căruţa "la câmp".
    "Întovărăşirea" a adus culturile până la gardul ultimei case, câmpul era un ocean de porumb verde sau uriaşe întinderi de aur, grâul...
    Acum a revenit "apa morţilor", tremurând peste ântinderi aride, ciobite, ici-colo, de culturi uimite de atâta singurătate...

    RăspundețiȘtergere