poemul de seară
E vremea când se-ntorc cocorii.
Niciodată singuri.
……………………………………
Sar poarta hoțeste.
Tăcută, casa noastră îsi odihneste truda.
Răzleață, o rază de lună scaldă cuminte fereastra.
Dincolo de timp.
Noi toți. Mama, cu ale ei, mereu multe .Tata , cu fruntea plecată în palme. Fratele meu meșterește ceva din bucăți de lemn colorate. Eu, printre cărți.
…………………
Ascult tăcerea nopții.
Undeva, un câine răgusit simte prezență străină.
Fug..toate sunt altfel. Locul meu, locul nostru.
Este vremea amintirilor.
http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/03/poemul-de-seara.html
Ati vazut cum arata o tufa de lipan incarcata de bruma? Soarele este agatat de marginea orizontului, incercand sa dea la o parte ramurile subtiri, negre si noduroase ale salcamilor, sa poata inunda cu lumina satul. Bruma straluceste ca un buchet de diamante (oare cum o straluci un buchet de diamante? m-a luat valul, scuze).
RăspundețiȘtergereE ceva ireal si real, vezi dar daca atingi - dispare!
Asa este acest text! O bijuterie a lui Benvenuto Cellini!
Tocmai am citit cel mai neașteptat poem!
RăspundețiȘtergerelipanul? acoperiș peste o lume de întrebări nerostite!
Foarte frumos poem. Mi-a placut
RăspundețiȘtergerevremea amintirilor inseamna nostalgie...frumos poem...
RăspundețiȘtergerePoeme in proza, necuprins si cuprins, incertitudini...
RăspundețiȘtergere