Blogul lui Mihai

 

Sonet 

 

Fântânile de gânduri nesecate

îmi clocotesc necontenit în minte

țâșnind în arteziene de cuvinte

ce-mi tulbură ideile plecate.

Am adormit târziu, spre dimineață,

tu vii în vis pe umeri cu-n ulcior

și-mi verși în suflet apă de izvor

să nu mai uit că sunt încă în viață.

M-orbește-a ta lumină ca un soare,

te strâng în pleoapele care se zbat,

mă zvinți de somn scăldându-mă-ntr-o boare

ce-i doar a ta, o recunosc de-ndat…

De nu mi-ai fi atât de primitoare

eu aș rămâne pururea plecat.

A nins...

Am trecut de la doliul cel negru

prelins din suflete până în stradă

la unul alb, resemnat, mai integru

asternut de ninsori în cascadă.

Un aer rece de-acuma pătrunde

prin căldura mocnită, stătută,

frisonând dureri si răni de niciunde,

muscând sângeriu atunci când sărută.

Altfel orbeste acuma tot albul,

nu mai e bezna udă care-nchidea.

Săgeți împroscate vin din înaltul

pe care-l visam când bezna speria.

Altfel de-acum ne este cărarea,

în alb ne rămân vii urme de pasi

ce nu-i mai înghite întunecarea,

desi rătăcirea ne este aceeasi.

Nesomn marin 

Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi nu-i o zi oarecare,

se seamănă-nneştire nisip ca într-o zi lucrătoare.

Maşini din oţeluri speciale asudă de-atâta efort.

Rugina se-ntinde prin colţuri şi scârţâie noaptea în port.

Pe străzi, pe plaje şi-n aer miroase a peşte stricat.

Un iz de foame şi silă loveşte adânc în stomac.

De geamul ferestrelor mate se frâng pornitele zboruri.

În cercul restrâns al cabinei se-mpart la-ntâmplare onoruri.

Pe ziduri şi uşi de localuri citim: Angajăm marinari!

Dar oamenii trec mai departe, cu treburi sau simpli hoinari.

Plecarea în larg se amână. Tereştrii au o dilemă:

Să pleci pe-o asemenea vreme? Dacă-ntâlneşti vreo sirenă?

Priviri către boltă se-ndreaptă, dar liftul spre cer e defect.

Radarul, tot timpul la pândă, raportează orice suspect.

S-a strâmbat catargul dreptăţii şi-i gata să cadă în mare.

S-a găsit lângă el aruncat un spart colac de salvare.

Scafadru încercat, raţiunea, s-a dus şi ea în afund:

Doar bule de aer şi spume sunt semne în jocu-i fecund.

Coşmarul nu are trezire nici dacă ochii se-nchid.

Spectrul pare fantastic: moluşte tot urcă pe zid.

Când pe-ascuns şi cu jind priveşti să te rogi către stele

Nisipul intră în guri, în ochi şi-n visele grele.

Din larg, din adânc şi din vânt se-aude prelung uruitul.

E leit-motivul pierzării: sfârşit nesfârşit e sfârşitul!

Pe ţărmul pustiului, astăzi, deşi e iar sărbătoare,

recolta nisipului creşte ca într-o zi lucrătoare.

  Am luat de aici:   http://incautareaeuluipierdut.blogspot.com/...

Frumuseti, frumuseti multe, am copiat ce mi-a placut mai mult in ultimul timp...  "Blogul lui Mihai" inseamna si Mihai Ciupercescu si Mihai Olteanu si inseamna si... Karina, pentru ca ea mi-a deschis fereastra catre aceste frumoase pagini de suflet...