Evocare
Ea era frumoasă ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari.
Era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pamânt.
Nichita Stănescu
citind imi amintesc de fiecare data de ce il iubesc pe Nichita...
RăspundețiȘtergereeste,a ramas cald in cuvintele,in rimele si in acea speciala insiruire de cuvinte care este a lui si numai a lui...
nu am fost si nu sunt "fan" Nichita. Dar nu are a face parerea mea cu unele poezii ale lui, superbe...
ȘtergereDacă îmi permiţi, la sfârşitul zilei, o melodie de care mi-a adus aminte Radio Romatthy.
RăspundețiȘtergerephii, o sa iti dam insigna cu sigla radioului...
Ștergereesti primul fan declarat!
îl iubesc de când ma stiu, pe Nichita Stănescu! emotionante versuri... nu citim niciodata destul... Multumesc!
RăspundețiȘtergerecu placere...
RăspundețiȘtergere