Muzică... şi atât!

 

Sonet

 

Fântânile de gânduri nesecate

îmi clocotesc necontenit în minte

țâșnind în arteziene de cuvinte

ce-mi tulbură ideile plecate.

Am adormit târziu, spre dimineață,

tu vii în vis pe umeri cu-n ulcior

și-mi verși în suflet apă de izvor

să nu mai uit că sunt încă în viață.

M-orbește-a ta lumină ca un soare,

te strâng în pleoapele care se zbat,

mă zvinți de somn scăldându-mă-ntr-o boare

ce-i doar a ta, o recunosc de-ndat…

De nu mi-ai fi atât de primitoare

eu aș rămâne pururea plecat.

 

 

 Mihai Ciupercescu