Floriile

 Ce spune vântul?

Ce spune oare vântul, călătorul,
când se sfâşie printre crengi trudit?
Ce taină spune-n graiul său izvorul
învolburat în muchii de granit?
Ce spune mărul ce-ţi umbreşte drumul,
cu trupul frânt de orice mână rea?
Ce spune în căminul tău parfumul
din trandafirii rupţi de mâna ta?...

Iubeşte!
spune tot ce-n zări palpită.
Iubeşte!
spune vântul legănat.
Iubeşte!
spune floarea cea strivită
sub talpa ta,
sub pasul tău distrat.
Iubeşte!
spune mierea din lucernă
Şi adierea florilor de tei.
Iubeşte, căci iubirea e eternă
Şi, iată,
bate-n uşă vremea ei...

Iubeşte!
spune roua dimineţii
Şi mielul blând, de mâna ta răpus.
Nu face-un singur pas pe drumul vieţii,
când pasul te desparte de Isus.
Nu spune-un gând ce dragoste n-aduce.
Şi nu privi de nu priveşti duios.
Şi-abia atunci, prin şoapta noastră dulce,
va suspina
şi va vorbi Cristos!

Costache Ioanid

La multi ani tuturor acelora ce poartă în nume împletiri de flori!