La cumpăna anilor

E timpul amintirilor frumoase!

Stau zilele trecute în șirag

Ca o ghirlandă strălucind în brad,

Ca și fotografiile prin case!

 

Deși la tâmple am argint din stele,

Deși mai scurte zilele îmi par,

În ochi îmi arde viața ca un jar

Iar inima mi-e stol de rândunele.

 

Încă un prag vom trece. Ca o rugă

Să ne-nchinăm pentru acei ce-au fost,

Să fim mai buni și să vorbim cu rost,

Să bem, încet, un vin de viață lungă!

Din copilarie...

Aho, aho copii şi fraţi

Aho, aho copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
 
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...

S-a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,
Cu şeaua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frâu de mătase,
Împletit în şase,
Cât viţa de groasă,
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să aleaga-un loc curat,
De arat şi semănat.
Şi-a pornit într-o joi,
Cu un plug cu doispreceze boi.
Boi boureni,
În coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei,
 
Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hai, hai...

La lună, la săptămână,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi el vru să vadă,
De-i dete Dumnezeu roadă.
Era-n spic cât vrabia,
Era-n bob cât trestia.
 
Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...

Traian iute s-a întors
Şi din grajd alt cal a scos,
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce dă sporul la fugit.
Traian iute-a-ncălecat,
La Tinchin a apucat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari.
Şi-altele mai mititele,
Pentru fete ocheşele
Şi neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar mă tem că va-nsera,
Pe aici, pe la dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi ne-aşteapte şi-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu pâine caldă pufoasă,
Cu vinul de viţa-aleasă,
Cu cotnar de Drăgăşani,
La anul şi la mulţi ani!

La multi ani, dragilor! Eu am venit cu "oratzia" (asa se numea, in satul meu, acest plugusor, si avea si o usoara variatie a versurilor, spre exemplu: "la moara la Hartza-partza / Un` se macina taratza"...), tot eu as vrea sa va daruiesc "mere sau bani", daca s-ar putea!
Sa ne intalnim sanatosi anul viitor!

Petrecere de Revelion

ia loc, Singurătate!

ia loc, Singurătate!
e frig, în această viaţă de imagini şterse.
exil nostalgic, cetate episcopală ne-a prins.
ţesem pânza clipei mohorâte 

rembrandiind ca-ntr-o stampă.

avem deasupra stele, dedesubt întrebări.

suntem împovărate de ceaţă,

uneori de cîte un zbor,
sub poarta inimii, sub ninsoarea ei.

ochii proptiţi de aer, pleoape,
între cuvinte, norii cu ochi vii

ne poartă la tâmpla unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure, pe câmpiile de gheaţă 

o lume de lacrimi se stinge,

sub gânduri arhi-tectonice eterne,

ca moartea piramidei 

o tristă privire ne-apasă, ne frânge!
aprindem lumânări ! 

Elena Toma

De ce "Cugir"

La aceasta intrebare, pusa de Doamna Elena Toma, raspund:

Cu gratia si al sau gir
Cum ca-n Ardeal posmagii-s moi
M-aduse-o doamna in Cugir!
Dadui de Dracu`! Chiar de doi!!!

Colind

Colind cu stea
Ionel Muscalu
Te tot caut stea de cer Cu beteala albă-n ger, Cu beteala roşă-n sânge Cine stă şi cine plânge. Te tot caut stea de humă, Om de lacrimi şi de mumă, Om de cer şi om de stea După mare mila Sa. Te tot cat, să te-mplinesc, Stea de gerul pământesc, Să-mpletesc cerul cu huma, Să aduc în pântec muma, Să alăpteze stea de sus, Pruncul cel venit ce nu-s, Să lipească huma mea De împărăţia Sa, Să lipească cerul meu De iubire şi de-s eu, Să aducă mai în mine Cerul, huma, limpezime, Ca să pot Să-L spun pe El, Dumnezeu şi Prunc şi Cel Dăruit să dăruiască, Născut ca să ne iubească. Stea de cer şi Stea de humă Om din Tatăl nu din mumă Om din ceruri ca şi noi Doamne, adu-ne înapoi!   http://ionelmuscalu.blogspot.com/ 

Seară de decembrie

Există în decembrie o seară
Ce-a-nveşmântat cu taine-adânci hermina.
Desferecată şi-a uitat hodina
Şi-n cuget viu un timp imens măsoară.

Uităm vrăjiţi neliniştea şi vina
Şi pacea clipei peste frunţi coboară.
Ard ceruri vii în geamăt de vioară;
Cu mierea tainei s-a-nvelit albina.

Când se aştern brocarte de sfinţire
Pe rumenul colac stropit cu vin
Şi pe-un colind venind din nemurire,

Se-aprind uimiri la care-n veac mă-nclin,
Atunci mă nasc în staul cu iubire
Primind o stea prelinsă-n noi divin.

Adrian Munteanu  

Baraba

Baraba
      (Costache Ioanid)

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii cutreerai semeț,
Pe când, cu lănci și scuturi, cohortele străine
Te căutau să-ți ceară al vieții tale preț?

Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea tinereții își scutura podoaba?
Ca să te scap de lanțuri, de moarte, de rușine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna
Și pe-amândoi mulțimea ne-a pus pe un cântar.
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

Puteam să zbor din lume, sătul de-a ei urgie
Și-atunci mulțimea oarbă te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gândit la tine, privind spre veșnicie,
Și am murit pe cruce, în locul tău, Baraba...

Te chem și astăzi: Vino și vom străbate norii!
Te-am căutat cu lacrimi prin spini și bolovani.
Dar vremea e târzie. Mijesc pe dealuri zorii
Și ceru-ntreg te-așteaptă de două mii de ani.

De-ai ști ce neagră noapte și ce adânc fierbinte
Va fi când suferința nu va cunoaște graba...
Vei plânge totdeauna și-ți vei aduce-aminte
Că am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

Amintiri - Obiceiuri de Craciun

Bineinteles ca e vorba despre obiceiuri din tineretea mea; nu sustin ca sunt "cele adevarate", spun doar ca le traiam de parca eram in mijlocul unor supernove!


In timpul "mesei de craciun" mergeam cu steaua! Nu descriu "obiectul" dar vreau sa aduc aminte ca in plina "asuprire ateista" steaua era impodobita cu "poze" reproducand icoane, de o frumusete uluitoare! Paranteza: nu eram certati pentru ca mergeam la biserica, pentru ca ne impartaseam sau pentru ca ne inchinam! Am inchis paranteza!


Am avut norocul de a face liceul "la internat", ceea ce a insemnat un puternic "site" de socializare. Asa am avut ocazia sa vad ca putem fi prieteni chiar daca eram diferiti! Asa am vazut si ca in satul meu "colindul stelei" era diferit fata de cel auzit la colegi sau citit in manuale sau carti de etnografie si folclor.


Incerc sa il reproduc. 
Precizare: colindul era un fel de piesa de teatru, eram trei colindatori fiecare cu text propriu, intr-un dialog inchegat.


Colindatorul 1:
Eu sunt Irod, Irod imparat
Care pe-un cal alb am incalecat
Sabia in mana dreapta am luat
Si in Bethleem cand am intrat
40.000 de prunci am taiat
Dar pe Cristos  tot nu l-am aflat!


Colindatorul 2:
Ho, Iroade-Iroade, 
Ca nu s-a cutremurat pamantul de frica ta
Si nici de-a mea
Ci de-a lui Dumnezeu
Caci El e cel mai mare Imparat!


Colindatorul 3:
Eu sunt Craiul crailor de la rasarit
Caruia prin stea mi s-a vestit
Si prin stea mi s-a aratat
Ca s-a nascut un mare Imparat!


Colindatorul 1:
Prin ce s-a aratat?


Colindatorul 2:
Prin cantari!


Colindatorul 3:
Ia sa vedem!


Toti trei:
In orasul Bethleem
Veniti, boieri, sa vedem
Ca aseara s-a nascut
Mesia cel de demult.
S-a nascut pe fan uscat
De ingeri inconjurat.



Trei Crai de la rasarit
L-a `nchinare au venit
Daruri scumpe aducand
Si catre Cristos zicand:
Culca-te, Imparat ceresc
In staul dobitocesc

Ingerii Te-or lauda
Si marire iti vor da.

La anul si la multi ani!


Inchei, spunand ca atunci, demult, atat de demult incat pare poveste, mi-am cumparat (prima data in viata!) un glob stralucitor ce se punea in varful bradului si o carte, "Chira Chiralina"!
Brad nu aveam dar de atatea ori vazusem globuletul acela in vitrina librariei incat nu am rezistat...

In preajma sarbatorilor

In satul meu era mai simplu.
O singura odaie, timp de iarna. O lampa cu gaz prinsa de un cui in perete, la mijlocul camerei, sa fie lumina peste tot... Mama se invartea in jurul plitei, mestecand prin oale, saltand capacele sub care erau tinuti prizonieri balauri infricosatori, ce suierau si aruncau aburi pe nari de cate ori aveau ocazia... Mai adauga ceva, mai scotea ceva, murmurand descantece sau vraji, niciodata nu am stiut... De sub oale iteau limbi subtiri rosietice, croind pe tavan arabescuri ametitoare de aur inflacarat, si plita era in intregimea ei altarul magic al mamei, unde zilnic se faceau sau desfaceau tainele casei...
Tata croia cojoace din piei de oaie, cu gesturi largi, imvartind si rasucind blanuri mai albe sau mai sure, maronii sau baltate, micute sau uriase, cat pentru Sfarma-piatra... Noi eram imprastiati prin cele doua paturi, care cu abecedarul, care cu caietul de teme, cu ochii cu diagonala de un tol, absorbind imagini, vise, gesturi si culori. Cand ultima carte de scoala se inchidea, apareau povestile, calatoriile, razboaiele si domnitele pe la creneluri. Incet, incet, cobora linistea din tavan, ca un paianjen pe firul timpului... Difuzorul se culca si el, cu promisiunea de a fi primul maine. Respiratia usoara a somnului se intindea prin camera, lasand de veghe fata prelunga si trista a icoanei, deasupra unui sambure de lumina primit de la pitici, probabil, pentru ca era prea mic si nu se stingea niciodata...
Doar cainele patrula prin ger, spunand pe limba lui ca 'e liniste in cetate', bucuros ca nu trebuia sa poarte si felinar, luna cat mamaliga de sarbatori fiindu-i tovaras de nadejde...
Satul dormea, rastignit pe coasta de nisip, strajuit de copaci pietrosi, visand la sarbatorile de iarna…

Colindul meu

Ahoo, ahoo, prieteni dragi

De aici sau de departe,

Pentru voi eu am în sac

Rânduri scrise pe o carte.

Vă aștept de Moș Ajun

Să mă colindați frumos.

Eu în traistă-am să vă pun

Zâmbetul și-un gest duios!

Mai sunt “moș” câteva zile.

Am să mă retrag tiptil

Iar în anul care vine

Voi fi iar, ca-n vis, copil…

                 Crăciun fericit!

Autobiografie

SATUL
__________
Locul unde nu se întâmpla minuni. Pentru că ele coexistă. Cu satul. Cu albinele lui, ca niște oameni mărunti, ghemuiți, slefuiți, dar având sub sprâncene universuri și sub tălpi eternitatea...
Ce este satul?
Este o ființă fabuloasă, cu umerii pe dealul de nisip, cu gleznele mângâiate de stuful bălților...
Pietre nestemate îi îmbogățesc strălucirea tainică: școala, biserica, primăria, casa preotului, căminul cultural, dar și  “casa nebunului”, văzută mereu de pe partea cealaltă a străzii, cu frica și curiozitate fără sfârșit...
Fiinta asta fara chip are mii de chipuri... Frumoase ca fetele crude, stimate ca femeile, ghemuite ca batranele, semete ca salcamii, umile ca troscotul...
Si ce transformari permanente in nemiscarea cosmica! Satul a inceput ca un palc de case, inconjurat de miristi, de vanturi taioase si oi imprastiate ziua si adunate de amurguri...
Apoi s-a lungit, s-a latit, raspunzand obraznic soarelui din reflexii ale acoperisurilor de tabla alba, dupa ani de acoperisuri de paie cu vrabii sau de stuf cu randunele...

Prima postare

Ajutat de doamna Olga Morar, a luat ființă acest blog!